Ceremonie militară: înălțarea Drapelului Național la Piatra-Neamț

0

26 iunie – Ziua Drapelului Național al României a fost marcată la Piatra-Neamț printr-o ceremonie militară la care a participat foarte puțin public. Au fost prezenți, în schimb, șefi de instituții și autorități locale și județene.

Prefectul Adrian Bourceanu, singurul care a luat cuvântul, a transmis mesajul premierului Marcel Ciolacu, în care se făcea referire la ”simbolul identității noastre naționale și martorul principalelor momente cheie din istoria noastră”, dar și la faptul că ”sub culorile drapelului național, generații de români au luptat pentru independență, suveranitate, unitate și democrație”.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up

În termeni similari s-a exprimat și prefectul, care a menționat Revoluția de la 1848, Războiul de Independență sau cele două războaie mondiale, ca fiind câteva din momentele importante în care înaintașii noștri au luptat sub Drapelul României.

Vă invit pe toți să privim cu respect și dăruire drapelul nostru național și să ne amintim că fiecare dintre noi are un rol esențial în a menține vie flacăra identității noastre naționale. La Mulți ani Drapelului Național al României! La mulți ani România!”, a spus în încheiere Adrian Bourceanu.

După cuvântarea prefectului, drapelul – binecuvântat de preotul militar Daniel Dosoftei, a fost sărutat de oficialități și înălțat pe catargul din Piața Tricolorului.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski”, aplaudată, în egală măsură, de oficialități și de publicul prezent.

Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848 când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, iar orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea. La mulți ani Drapelului Național!

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.