Elev de la ”Petru Rareș”, calificat în lotul lărgit de fizică al României

0

Alexandru Berea – un elev valoros al Colegiului Național Petru Rareș – a reușit o nouă performanță: s-a calificat în lotul lărgit de fizică al României, după o probă de baraj de mare dificultate. Alexandru a obținut 20,25 punte (locul 11), fiind primul elev din provincie din lot, în condițiile în care toți cei 10 clasați în fața lui sunt din București, majoritatea de la celebrul Liceu Teoretic Internațional de Informatică.

Mândru de performanța elevului său, prof. Grigoruță Oniciuc, directorul Colegiului Petru Rareș, a declarat: ”Reușita lui Alexandru dovedește că există o școală bună de fizică la Petru Rareș, lucru confirmat, de altfel, și de Iancu Matei Scurtu, care s-a calificat în lotul lărgit anul trecut. Am de rezolvat câteva probleme la București și abia aștept să mă întorc acasă și să mă gândesc, împreună cu Alexandru, la o strategie care să-i asigure un punctaj cât mai bun la selecția pentru lotul restrâns. Dacă tot am ajuns până aici, de ce să nu încercăm?”.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up

Dacă Alexandru se califică, va participa – firesc – cu lotul restrâns la Olimpiada Internațională de Fizică.

Cred că m-am născut cu această pasiune, de mic copil îmi plăceau cărțile despre univers, iar din clasa a VI-a, de când am început să studiez fizica, am participat la olimpiade. Domnul profesor Oniciuc a avut un rol important și m-a ajutat foarte mult cu materialele necesare, manualele nefiind suficiente pentru competițiile de acest nivel”, a spus Alexandru-George Berea.

O altă performanță la care a contribuit Alexandru (împreună cu alți 10 colegi care au format echipa Neves) a fost medalia de aur obținută la concursul Space Settlement Contest, organizat de NASA în anul 2022 (anul acesta, Colegiul Petru Rareș s-a clasat pe locul I la ambele categorii ale competiției, dublând practic reușita de acum 2 ani).

Cu un CV bogat în rezultate excepționale, Alexandru își dorește să urmeze cursurile Facultății de Automatică și Calculatoare, din Cadrul Universității Politehnice București, unde de altfel și-a asigurat locul, prin rezultatul obținut la Olimpiada Națională de Fizică din 2022. Felicitări și mult succes în viitor!

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.