Reprezentanții Primăriei Piatra-Neamț refuză să pună în aplicare a hotărâre judecătorească executorie, prin care trebuie să plătească 3782 de lei unei foste angajate. Est vorba despre Ioana Alexandra Anastasiei, care a avut calitatea de consilier personal al primarului, timp de 1 an și 4 luni.
”Am devenit incomodă în momentul în care am deschis discuția despre angajarea unei persoane fără nicio pregătire în domeniu și fără experiență, la Direcția de Asistență Socială. Ulterior, au apărut în mediul online așa-zise dezvăluiri despre o relație pe care aș avea-o cu primarul Andrei Carabelea, lucru total neadevărat. Atunci mi-a transmis să-mi dau demisia, pe motiv că i-aș păta imaginea. N-am mai suportat presiunile care se făceau asupra mea și, în ziua de 28 februarie 2023 am depus o cerere de demisie. În perioada de preaviz m-am îmbolnăvit de Covid și, cu toate că am prezentat angajatorului certificatele de concediu medical, acestea nu au fost luate în calcul. Legal, ar fi trebuit să-mi fie desfăcut contractul de muncă pe data de 19 aprilie, însă nu s-a respectat acest termen și dispoziția a fost dată pe data de 5 aprilie. Am acționat primăria în judecată și am avut câștig de cauză”, ne-a declarat Alexandra Anastasiei.
În hotărârea executorie a Tribunalului Neamț, din ziua de 27 februarie, se precizează: ”La data de 28.02.2023 reclamanta a depus o cerere de demisie. Angajatorul, municipiul Piatra Neamț i-a pus în vedere så respecte un termen de preaviz de 20 zile lucrătoare. Prin Dispoziția nr. 770/06.03.2023 a Primarului municipiului Piatra Neamţ s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al doamnei Anastasiei loana Alexandra, prin demisie, începând cu data de 29.03.2023. În timpul perioadei de preaviz, reclamanta se îmbolnăveşte și prezintă pentru perioada 06.03.2023-10.03.2023 (5 zile) certificat de concediu medical, înregistrat sub nr. 9985/09.03.2023. Angajatorul reține că pe perioada incapacității de muncă, contractual de muncă este suspendat iar potrivit art. 81 alin. 6 din Codul muncii în situația în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător. (…) Aşadar, în perioada termenului de preaviz, prelungit prin Dispoziția Primarului nr. 883/27.04.2023, reclamanta a intrat din nou în concediu medical în perioada 03.04.2023-07.04.2023, termenul de încetare a contractului de muncă, 05,04.2023 fiind în mod evident în perioada de suspendare a contractului de muncă, implicit de suspendare a termenului de preaviz”.
Pe scurt, niște ”specialiști” din primărie, au luat act de certificatele de concediu medical, dau au omis să modifice, corespunzător, data de la care ar fi trebuit să înceteze – în mod legal – contractul de muncă. În consecință, instanța a decis: ”Obligă intimații la plata indemnizației de concediu medical aferentă perioadei 10.04.2023-14.04.2023 și la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea pentru zilele de 17.04.2023 și 18.04.2023. Respinge restul pretențiilor ca nefondate. Obligă intimații să plătească contestatoarei suma de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, astfel cum a fost redus. Executorie”.
Adresa pe care Alexandra Anastasiei a trimis-o Primăriei Piatra-Neamț a fost urmată de un răspuns prin care se condiționează efectuarea plății de depunerea unui certificat de concediu medical în original:

”Este incredibil ce se întâmplă. După ce mi s-a desfăcut contractul de muncă ilegal, reprezentanții primăriei să refuze să pună în aplicare o hotărâre judecătorească executorie și-mi solicită, ca pretext, unul din certificatele de concediu medical în original, în condițiile în care originalul este depus la dosarul din instanță. Am fost la un executor judecătoresc și mi-a spus că va trimite somații către primăriei, iar în situația în care refuză în continuare plata, se va pune poprire pe conturile instituției”, a conchis Alexandra Anastasiei.
Cristina Mircea







