Interviu cu Alexandru Glod, noul proprietar al conacului de la Gâdinți

După 74 de ani, în care a fost utilizat și administrat ca spital iar, ulterior, abandonat, conacul de la Gândinți are șansa unei restaurări care să-i redea aspectul și farmecul de altă dată. Pasionat de istoria arhitecturii, Alexandru Glod – noul proprietar, vrea să-l transforme într-o destinație la fel de cunoscută și de apreciată precum castelul de la Miclăușeni.

– Sunteți romașcan, stabilit în București, absolvent a două facultăți – fiecare urmată de master, mare admirator al clădirilor istorice, om de afaceri în domeniul construcțiilor și amenajărilor interioare, se pare că – în sfârșit – Dumnezeul monumentelor și-a întors fața spre conacul Bogdan.

– Eu îndrăgesc foarte mult clădirile vechi, încerc să le recunosc stilul arhitectural și să aproximez perioada în care au fost construite. Nu cunoșteam conacul acesta, părinții mei îl știau, dar când am văzut că este scos la vânzare, mi-a răsărit un gând și am fost să-l văd. Mi-a plăcut foarte mult combinația de stiluri arhitecturale. Dacă ne uităm din față, pe latura estică sunt influențe neogotice, dar în partea din spate nu se mai regăsesc. Turnurile mi-au plăcut, ornamentele de la ferestre și faptul că, practic, clădirea are două fațade frumoase. Nu mi s-a părut neapărat conac, mai degrabă aș zice că e un mic palat. E impunător, dimensiunea pozei e dimensiunea pozei, dar aspectul real îl plasează mai mult în zona asta de palat decât de conac. Am văzut multe conace din țară. În Transilvania am remarcat că există un interes deosebit pentru restaurarea lor, dar și în zona Munteniei – mă gândesc la domeniul Manasia, la conacul Hagianoff, care este foarte aproape de București, la vreo 55-60 de kilometri, și este foarte bine restaurat.

– O restaurare reușită necesită, de regulă, mai multe fonduri decât achiziția în sine. Ați făcut o estimare?

– Încă nu, pentru că trebuie făcute câteva expertize și abia după aceea estimările financiare. Clădirea așa, la prima vedere, nu arată rău. De când am cumpărat-o, ne-am tot întâlnit cu arhitecți, am stat la discuții cu diverse persoane de specialitate, trebuie să găsim un melanj între ceea ce ne și dorim – să-i redăm frumusețea și să-i păstrăm autenticitatea – și totodată să putem crea și zonele necesare pentru un aport de venit care să acopere toate cheltuielile acestea, care nu vor fi mici deloc.

– Probleme de rezistență pare să aibă?

– Nu cred că are, m-am uitat și eu la fisuri, am mai discutat cu specialiști arhitecți și ingineri constructori, dar trebuie făcute niște expertize clare. Ochiometric nu arată rău, în fapt trebuie să vedem ce spun expertizele, noi sperăm să ne fie favorabile. Nu plouă prin acoperiș, a mai pătruns apa în interior pentru că erau câteva geamuri sparte, iar prin luminator au intrat păsări. Am rezolvat toate aceste mici probleme, cât s-a putut, am schimbat geamurile, nu am intervenit la construcție. Noi deocamdată încercăm să protejăm cât mai mult monumentul pentru că atât partea birocratică, cât și cea de obținere a fondurilor necesită o perioadă de timp. Și în toată perioada asta trebuie să protejăm cât mai mult, pentru că altfel clădirea suferă și e păcat să se mai degradeze. Putea să fie și mai bine protejată și până acum, însă asta este, nu mai comentăm.

– Totuși, faptul că acolo a funcționat un spital a fost benefic pentru clădire, dacă ar fi fost total abandonată, situația era mai tristă acum.

– Așa este. Dar s-au făcut modificări interioare, ceea ce nu zic că ne avantajează neapărat, din contra trebuie să reparăm ce-au stricat respectivii, dar una peste alta cât de cât a fost protejată.

– Cum vă simțiți la 37 de ani, ca proprietar de conac?

– Suntem foarte bine, nu ne plângem. Vorbesc la plural pentru că sunt căsătorit, mă sfătuiesc foarte mult cu soția, chiar dacă eu sunt în față, iar părinții mei sunt și ei implicați. Ei au o afacere în Roman, în domeniul ospitalității, și ne gândim să creăm o zonă frumoasă la conac, în care să facem evenimente culturale, dar și evenimente personale. Locul este extraordinar, dacă stai la balconul de deasupra intrării se vede în partea stângă pădurea Dealul Mărului, iar de pe terasa din spate se văd orașul Roman și niște apusuri superbe. 

– Și aveți o curte generoasă apropo de evenimente. V-ar tenta modelul Miclăușeni?

– Curtea are aproape două hectare, o suprafață într-adevăr generoasă, care ne permite organizarea unor evenimente de tipul celor care se întâmplă la Miclăușeni. Din păcate, vechiul proprietar nu-mi dau seama de ce, el știe cum a fost, a tăiat destul de mulți copaci. Noi deja am cumpărat vreo 70 de puieți i-am și plantat, vrem să crească și să fie o curte superbă. Îmi plac foarte mult arborii, îmi place foarte mult natura și cred că vom reuși să refacem curtea, sigur că în timp, pentru că nu putem peste noapte. Din păcate mai avem un singur stejar secular. Când am fost la vizionări erau 3 și astăzi mai e doar unul, restul au fost tăiați între timp. Îmi pare tare rău, am fost foarte afectat, dar nu vreau să mai comentez. Oamenii nu realizează cam ce valoare are un stejar de 100 și ceva de ani. Nu-l mai poți înlocui, nu ai cum! Noi nu avem o viață de 100 și ceva de ani ca să mai putem vedea unul la fel în curte.

– Asta este drama silvicultorilor care întotdeauna mor înainte de a-și putea vedea roadele muncii.

– Aduc alt stejar, îl pun acolo, dar eu n-o să-l mai pot vedea niciodată la 120 de ani. Mai sunt unii prin curte, care au puțin peste 3 metri înălțime, deci vreo 15-20 de ani, dar stejarul crește extrem de greu. Eu așa îmi doresc: să fie o curte superbă, iar în jurul palatului să existe o grădină. Vrem să atragem și turiști din afară, nu doar din Roman și împrejurimi. Autostrada A7, care cu ajutorul lui Dumnezeu va fi gata peste 2 ani, conform programului stabilit, va trece pe lângă Roman, iar până la Gâdinți mai sunt până în 10 km. Va fi foarte ușor de ajuns și oricine poate să facă un popas dacă este o zonă de interes și de atracție. Mai mult decât atât, Romanul și Gâdințiul deopotrivă sunt în inima regiunii Nord-Est, ceea ce înseamnă că dacă vrei să participi la un eveniment în natură, ai cam aceeași distanță de parcurs din toate direcțiile. Dorința mea este să fie un punct de atracție local, dar să fie pentru toată lumea care locuiește în regiune și am gândit-o așa dintr-o perspectivă amplă.

– Îmi închipui că, dacă închideți ochii, vedeți cum va arăta domeniul peste 10 ani.

– Fără viziune nu te numești om de afaceri. Eu acum îmi doresc foarte tare să avem și suportul primăriei, în sensul extinderii rețelei de apă-canal, pentru că avem nevoie de aceste utilități. Poate chiar și gazul, însă în momentul de față când discutăm despre panouri fotovoltaice, putem să-l înlocuim cu curent electric pentru încălzire.

Primăria are un proiect de extindere a rețelei de canalizare și apă curentă, pe programul Anghel Saligny, dar încă nu este semnat contractul de finanțare. Sunt lucruri care se întâmplă, sunt lucruri după care trebuie să aștepți.

– Presupun că ați studiat istoria conacului și a locului în sine. Ce v-a impresionat?

– Sigur că da, dinainte de a-l achiziționa, chiar mi-aș fi dorit să văd mai multe poze, să-mi dau seama cum a evoluat în timp, pentru că sigur a suportat modificări. Se presupune că inițial conacul era sub o altă formă, mai apropiată de a bisericii și a fost extins cu partea din dreapta. Era doar zona centrală, de formă pătrată, dar chiar și aceea – din ce spun istoricii – ar fi fost construită pe temelia unei alte clădiri. Boierii Georgeta și Dimitrie Bogdan au construit biserica și au terminat-o la 1812. E o chestiune interesantă: pe vremea aceea numai domnitorii aveau voie să construiască biserici cu turle. Așa se distingeau. Dacă nu aveau turle, cum este aceasta de la Gâdinți, erau făcute de boieri. Istoricii cu care am mai vorbit spun că inițial ar fi fost și conacul în același stil, iar ulterior a fost extins și a căpătat această formă neogotică, cu influențe Art Nouveau – ancadramente în formă de acoladă și decorațiuni. În sfârșit, istoria este pe de-o parte interesantă, pe de altă parte tristă, în sensul în care boierul Bogdan pierde conacul din cauza unei datorii foarte mari către bancă. În 1938, cumpără proprietatea boierul Gheorghiu care și acesta, din păcate, nu s-a bucurat prea mult de domeniu, în 1949 fiind expropriat de comuniști. După ani de abandon, conacul devine spital, în 2008 fetele boierului Gheorghiu au făcut cerere de retrocedare, dar probabil și din cauza vârstei avansate, au vândut drepturile litigioase unei firme din Roman – unul dintre acționari fiind cel de la care am cumpărat eu. Un aspect interesant, apropo de istoria conacului este faptul că în curtea bisericii este îngropat Constantin Rolla, care a făcut parte din aparatul de stat al lui Alexandru Ioan Cuza și a militat pentru unirea principatelor. Se spune că Rolla, dar și marele Vasile Alecsandri,  prieten cu boierul Bogdan, ar fi fost oaspeți la conac.

– De la măreția de atunci, monumentul istoric a ajuns la stadiul în care se află acum, după alți 11 ani de abandon, în care fostul proprietar n-a reușit să pună în practică proiectul pe care și-l dorea.

– Ar fi fost bine dacă în acești ani ar fi făcut niște acțiuni de protecție. O clădire de tipul acesta și așa are niște ani, dacă mai sunt și lucruri în plus care o degradează – spărturi în acoperiș, fisuri la cornișă – lemnul putrezește, apa începe să pătrundă și apar crăpăturile. Apa este unul dintre cei mai mari dușmani ai construcțiilor. Și mai ales dacă nu sunt încălzite construcțiile și nu se aerisesc pereții. Eu poate chiar îmi schimb viața la 180 de grade având în proprietate o clădire de patrimoniu, dar nu-mi pare rău.

– Aveți o misiune importantă pentru istoria localității și a județului, chiar și a țării, până la urmă.

– Dacă pot să salvez ceva la care unii nu se mai gândeau că poate fi salvat, nu pot decât să fiu extrem de fericit.

A consemnat Cristina Mircea