Munca în folosul comunității: impact, mărturii, perspective – Neamț, Muzeul Satului Goșmani

0

Munca în folosul comunității reprezintă un mijloc prin care persoanele sancționate penal pentru săvârșirea unei infracțiuni urmăresc să compenseze prejudiciul adus societății, fiind sprijinite și pe această cale de către serviciile de probațiune să se reintegreze în societate.

Serviciul de Probațiune Neamț este abilitat să coordoneze punerea în executare a obligației de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, stabilită în sarcina persoanelor sancționate cu pedepse neprivative de libertate.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up mostbet mostbet

În urma prestării activităților, au putut fi constatate beneficiile reale aduse comunităților, dar și schimbări de percepție a celor ce prestează efectiv aceste activități, prin cultivarea sentimentelor de utilitate socială, solidaritate, dezvoltarea simțului civic și de apartenență socială.

Unul din numeroasele cazuri cu privire la munca în folosul comunității este și cel al lui O.Ț, ce domiciliază în comuna Români, județul Neamț, sancționat pentru săvârșirea unei infracțiuni privind regimul circulației, având de executat și obligația de a presta  60 de zile (120 de ore) de muncă în folosul comunității în cadrul Primăriei Români, județul Neamț. La finalul acestei activități, O.Ț a relatat faptul că „munca în folosul comunității îmi dă posibilitatea să fac ceva util pentru semenii mei, să realizez ceva de care să se folosească și să se bucure și ceilalți”. În ceea ce privește în mod concret activitățile desfășurate „îmi creează un sentiment de mulțumire când trec prin dreptul locurilor unde mi-am pus amprenta. La o stație de autobuz am reparat acoperișul, am tencuit pereții din interior și exterior, am reparat băncile, am construit un pod peste șanț până la stradă. În alte zile, am reparat mai multe leagăne ca să se poată juca în siguranță copiii din comună, iar la Muzeul Satului din Goșmani, am vopsit tabla de pe acoperiș”.

Din experiența trăită, ne-a împărtășit faptul că „a executa lucrări pe domeniul public, a înfrumuseța un spațiu și a spori confortul cetățenilor într-un anumit loc, poate aduce bucurie celor din jur și satisfacție personală”. Totodată, în urma activității prestate, relația cu autoritățile locale s-a îmbunătățit, iar munca în echipă a contribuit la întărirea relațiilor cu persoanele care prestau aceleași activități.

Viceprimarul comunei Români, doamna Poenaru Melania, a declarat: „Pentru primăria noastrămunca în folosul comunității reprezintă o resursă umană, o forță de muncă în rezolvarea unor probleme ivite în comunitate, o modalitate rapidă de a executa lucrări cu persoane ce locuiesc în comună. În ultimii 2 ani, de când activez ca viceprimar, am supravegheat un număr de 11 persoane condamnate penal ce au avut în total de executat un număr de 1190 de ore ce echivalează cu aproximativ 148 de zile lucrătoare, ceea ce la o medie de 21 de zile lucrătoare pe lună înseamnă echivalentul a 7 luni de muncă pentru care primăria nu a trebuit să plătească oameni, ci a beneficiat de un ajutor concret pentru înfrumusețarea localității și îmbunătățirea calității conviețuirii tuturor într-o comunitate mai curată, mai frumoasă și mai organizată. În cadrul acestor ore, s-au executat reparații exterioare la Muzeul Goșmani, s-au reparat stații de transport în comun, s-au amenajat locuri de joacă, s-a cosit vegetația în Parcul Români, s-au igienizat albiile mai multor pâraie. Fără o colaborare eficientă, constructivă și promptă cu Serviciul de Probațiune Neamț, aceste activități s-ar putea bloca sau nu s-ar putea finaliza. La finalul activității neremunerate, transmitem serviciului de probațiune pontajul cu orele prestate”.

În prezent, în evidența Serviciului de Probațiune Neamț se află 1847 de persoane sancționate, iar dintre acestea 1336 au fost obligate să execute ore de muncă în folosul comunității. Consilierii de probațiune au emis peste 250 de decizii de executare a activității neremunerate în cadrul primăriilor comunelor arondate Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanelor Târgu-Neamț.

Pentru a intensifica colaborarea cu instituțiile din comunitate, în data de 20.09.2023 a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanții Serviciului de Probațiune Neamț și ai localităților aflate în circumscripția Judecătoriei Târgu-Neamț. Gazda dezbaterilor a fost Consiliul Local Tg.-Neamț. Au fost dezbătute standardele pentru implementarea corespunzătoare a obligației de muncă neremunerată în folosul comunității, impusă de instanță, în sarcina persoanelor aflate în evidența Serviciului de Probațiune Neamț.

La nivel național sunt în evidență 65.742 persoane cărora li s-au aplicat măsuri și sancțiuni neprivative de libertate, iar dintre acestea 55.111 desfășoară activități neremunerate în folosul comunităților din România.

Raluca Irina RADU – consilier de probațiune responsabil PR, Serviciul de Probațiune Neamț

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.