Început de an școlar la Gura Văii: copii în fața porților încuiate (video)

1

Cel mai trist început de an școlar a fost astăzi, 11 septembrie 2023, la Școala Gura Văii, comuna Girov, unde copiii au fost întâmpinați de  porțile încuiate cu două lacăte. Nici nu mai contează motivele din spatele deciziei Consiliului de Administrație al Școlii Girov de a închide unitatea de învățământ, contează doar că niște copii de câțiva anișori  au tras de porți strigând fiecare ”Vreau la grădi!”.

 

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up

Din toată ”epopeea” Școlii Gura Văii merită reținută declarația unui tată, care anunța acum câteva zile, că părinții nu vor abandona lupta. ”Ni s-a pus că toaleta este într-o stare „avansată” de degradare. NICI PE DEPARTE!! Am fost împreună cu doamna director acolo si de față cu noi nu a mai fost așa convinsă de „pericol”. Chiar ne-am oferit câțiva părinți să remediem ”catastrofa”, cu prețul a 3-4 ore de muncă, pe cheltuiala proprie. La acea grădiniță sunt 17 copii, 3 sunt cu nevoi speciale (autism), eu sunt tatăl unuia dintre ei. Cum se va realiza transportul, în bune condiții, al acestor copii către grădiniță? Cât de ușoară poate fi organizarea navetei unui număr atât de mare de copii? Noi, părinții, am tot bătut pe la ușile doamnei director și domnului primar, încercând să-i înduplecăm să nu ia această decizie. Am depus solicitări și am semnalat problema inclusiv la Inspectoratul Școlar. Noi, părinții suntem hotărâți ca luni să mergem tot la Gura Văii la grădiniță, chiar dacă va fi închisă. Cineva trebuie să ne bage în seamă”, ne-a declarat Sebastian Butnaru, tatăl unuia dintre copiii cu cerințe speciale.

Mâine, părinții și copiii vor merge, în formulă completă, la Inspectoratul Școlar. Este zi de audiență…

Cristina Mircea

1 COMENTARIU

  1. Cu siguranta aceasta este o poveste trista, care demonstreaza cat de vitregiti sunt copiii care ar trebui sa-si doneze zambetele in fiecare dimineata scolii. Cu toate acestea, avem sansa de a ne uni si de a face lucrurile mai bine, asa ca speram ca cei implicati vor lua decizii in interesul copiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.