Se consideră ”aproximativ adult”, are 18 ani, este din Grințieș, s-a îndrăgostit iremediabil de muzica populară pe când era mic copil, a obținut locul III la olimpiada națională de interpretare instrumentală și vrea să urmeze conservatorul. Prima lui întâlnire cu acordeonul s-a întâmplat la onomastica unei prietene, unde a venit un vecin (Emanuel Arsinte), care i-a oferit sărbătoritei un moment muzical drept cadou.
”Mi-a plăcut extrem de mult, am plâns de emoție. Așa mult mi-a intrat la inimă, că după aia tot m-am rugat de mama să mă ajute să fac cumva să învăț două note, trei, un cântecel. N-a scăpat de gura mea, am mers la domnul Arsinte – căruia am să-i mulțumesc în fiecare zi – și când a văzut că prind repede a făcut așa niște testări cu mine – bătăi ritmice, note, solfegii, și i-a propus mamei să vorbească cu domnul profesor Sidor Rusu, care și în prezent este profesorul meu de acordeon. De obicei cânt câte 3-4 ore pe zi, iar dacă m-aș lăsa, aș fi distrus. Nu concep, acordeonul e viața mea. Păi eu dacă am o supărare pe suflet, cânt o jumătate de oră, o oră și mă liniștesc. E mai rău decât un drog pentru mine”.
Andrei provine dintr-o familie simplă: mama e casnică, tatăl lucrează în Germania. Mai are o soră, în clasa a X-a la liceul din Borca. El a învățat la Tulgheș până în clasa a VII-a, pentru că acolo era echipă de dansuri populare, după care s-a transferat la Liceul de Artă Victor Brauner, din Piatra-Neamț, unde este elev și acum în clasa a XII-a. E un iubitor de folclor autentic, așa cum a învățat de la străbunicii cu care a crescut în aceeași casă: cântec vechi, dans tradițional de la munte, costum popular păstrat cu sfințenie din generație, în generație. Când era mic, duminicile se petreceau mereu în același fel: dimineața toată familia la biserică, iar de la prânz până seara casa răsuna de muzică populară, ascultată la radio.
”Un cântec preferat nu am, fiindcă acum pot asculta o muzică care-mi place și imediat descopăr că-mi place și altceva. Bine, nici nu stau doar pe muzică moldovenească sau ardelenească. Îmi plac cântece din toate zonele folclorice doar să fie vechi, să fie frumoase. Eu învăț și la școală folclor, dar de multe ori între ceea ce înseamnă cu adevărat folclor și ce se cântă pe scenă, e mare diferență. De exemplu, un cântec frumos, care încă se cântă la Grințieș este ”Ană fată de la munte”. Are în spate o poveste tristă despre un tânăr care a plecat în armată și fata pe care o iubea i-a spus că-l așteaptă, dar nu l-a mai așteptat deloc, s-a căsătorit cu alt băiat. Nu se specifică în cântec, dar povestea s-a sfârșit trist: el s-a întors din armată și când a aflat că ea e măritată, s-a sinucis”.
Pasiunea pentru acordeon costă. Un instrument ”ca de începător” e 1000 de euro, unul profesional sare de 5000. ”Dacă ești foarte bun îți scoți banii, mai greuț, dar îi scoți. Te găsesc formațiile”.
Iar Andrei este un acordeonist foarte bun. A participat în fiecare an la câte 5-6 concursuri și niciodată nu s-a clasat mai jos de locul II. De exemplu la Festivalul Internațional de Folclor Constantin Brăiloiu, de la Brașov, a luat locul I. Doar la olimpiadă a obținut locul III, dar a fost o competiție națională, la care au participat copii de excepție.
”Niciodată nu mi s-a părut greu sau obositor. Greu e când faci ceva ce nu vrei, ce nu-ți place. Domnul profesor a avut grijă de toți elevii, nu doar de mine, să ne înscriem mereu la concursuri. Eu eram nelămurit că nici nu știam bine o melodie și mă scotea să concurez cu alții, nedându-mi seama că în timp o să mă ajute și-o să-mi treacă tracul de scenă, care a mai dispărut. M-am uitat totdeauna cu admirație la colegii mai foarte buni, care nu au emoții, sunt stăpâni pe ei, zâmbesc pe scenă. Pe mine când mă copleșesc emoțiile transpir, nu mai văd nimic, gata! Și am un stil bizar de a mă ”motiva”: stau un timp pe o anumită bucată de melodie, subconștientul meu îmi spune că o s-o greșesc, iar când ajung pe scenă sigur fac rău”.
La Festivalul Haiducilor de anul acesta, Andrei Hulpașu n-a greșit, deși a fost emoționat să cânte în satul lui, în fața oamenilor care-l cunosc și l-au aplaudat cu mândrie și cu bucuria că noua generație a Grințieșului duce tradițiile mai departe.
Viața la țară nu înseamnă pentru copii doar studiu. De mic, Andrei a făcut și treburi prin gospodărie, mai mult obligat de părinți. Acum lucrează din plăcere.
”Fânul de anul acesta l-am făcut lejer, cu prietenii, mai mult a fost o distracție. Poate peste 5-6 ani n-o să mai am ocazia să fac fân sau să merg la lemne și acum profit și mă bucur cât pot. Și-mi mai place să dau o nouă viață obiectelor vechi, de exemplu o lampă s-o iau, s-o repar, s-o curăț. Mopedul străbunicului l-am făcut țiplă. Am o simpatie specială pentru lucrurile vechi care au o istorie frumoasă în spate. Cum iubesc cântecele vechi, care spun povești. De aceea cred, am un singur model în materie de artist al acordeonului – Paul Stângă. Cântă melodii vechi, frumoase și cu sens. Este un maestru!”
Cristina Mircea
