Site icon

Regina Maria, între istorie și umanitate: o nouă întâlnire cu jurnalul suveranei, în prezența academicianului Georgeta Filitti

Printre crinii din expoziția ”Alb înflorit”, în care ”penelul Doinei Mihăilescu se întâlnește cu sufletul Reginei Maria”, Muzeul de Artă din Piatra-Neamț a găzduit sâmbătă seara (21 noiembrie) o întâlnire cu istoria, memoria și personalitatea uneia dintre cele mai fascinante figuri ale trecutului. Invitată de onoare a Complexului Muzeal Național Neamț, doamna academician Georgeta Filitti a revenit în fața publicului nemțean pentru a prezenta un nou volum al însemnărilor suveranei, cel dedicat anului 1934, continuând astfel o frumoasă tradiție a întâlnirilor în care istoria regalității este restituită prin document, cercetare și poveste.

Evenimentul s-a înscris în seria manifestărilor dedicate Memoriei Regalității și a adus în atenție nu doar un nou capitol din jurnalul Reginei Maria, ci și o altă personalitate feminină cu un destin remarcabil: prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino, ale cărei legături cu spațiul nemțean conferă întâlnirii o semnificație aparte.

În deschiderea evenimentului, dr. Mihaela Verzea, director științific al Complexului Muzeal Național Neamț, a vorbit despre continuitatea acestui demers cultural și despre bucuria de a o avea din nou alături pe doamna academician Georgeta Filitti, personalitate care a transformat prezentarea jurnalelor regale într-o întâlnire așteptată de publicul pietrean.

„Vom continua seria evenimentelor dedicate Memoriei Regalității și, în același timp, ducem mai departe o frumoasă tradiție: prezentarea însemnărilor Reginei Maria la Piatra-Neamț, chiar de către doamna academician Georgeta Filitti, căreia îi mulțumim în mod special pentru prezență, pentru revenirea la Piatra-Neamț”, a subliniat dr. Mihaela Verzea.

Volumul din acest an o aduce pe Regina Maria însoțită, în povestea evocată, de prințesa Ecaterina Caradja Cantacuzino, descendentă a două importante familii boierești și princiare românești. O personalitate a cărei biografie intersectează istoria și memoria locurilor, prin legătura de rudenie cu entomologul Aristide Caradja, prin spitalul organizat la Grumăzești și prin episodul refugiului său la castelul de la Miclăușeni, unde a fost adăpostită de mătușa și unchiul său, Ecaterina și Ștefan Cantacuzino.

„Dacă anul trecut Regina Maria venea la Piatra-Neamț, în fața publicului nemțean, în compania dirijorului Sergiu Celibidache, anul acesta revine acompaniată de o prințesă”, a remarcat Mihaela Verzea, evidențiind legătura dintre cele două destine feminine și locul lor în istoria românească.

O legătură definită, înainte de toate, prin curaj. „Regina Maria și Ecaterina Caradja Cantacuzino se aseamănă foarte mult și, dacă ar fi să le găsim o trăsătură comună, definitorie, cred că aceasta ar fi curajul”. Un curaj demonstrat de Regina Maria în timpul Primului Război Mondial și regăsit în faptele prințesei Ecaterina, care a îngrijit bolnavii de tifos exantematic pe domeniul de la Grumăzești. Amândouă au plătit un preț personal pentru devotamentul lor: suverana s-a îmbolnăvit de gripă spaniolă, iar prințesa a contractat tifos în urma îngrijirii celor bolnavi.

Un alt element care a dat întâlnirii o frumusețe aparte a fost chiar spațiul în care s-a desfășurat. Publicul nu s-a aflat în sala expoziției permanente, ci în sala de expoziții temporare, în mijlocul expoziției „Alb înflorit”, unde lucrările artistei Doina Mihăilescu construiesc un dialog între universul plastic și sensibilitatea Reginei Maria.

„Crinii pe care îi vedem în jurul nostru nu sunt doar pictați, ei sunt locuiți de gândurile suveranei, pentru că pe pânze sunt fragmente din textele regale și, în felul acesta, aceste lucrări se transformă în mărturii de lumină și de memorie”, a explicat Mihaela Verzea. O observație care a surprins foarte bine întâlnirea dintre două forme de expresie: cuvântul și imaginea, ambele păstrând ceva din lumea interioară a unei personalități care a rămas prezentă în conștiința românească.

Alături de doamna academician Georgeta Filitti s-au aflat Sandra Ecopescu, președinte fondator al Fundației Calea Victoriei, și Maximilian Caradjda, strănepotul prințesei Ecaterina Caradja Cantacuzino. Prezența acestuia din urmă a fost salutată ca un gest de continuitate și de responsabilitate față de memoria familiei, dr. Mihaela Verzea remarcând că evocarea străbunicii sale a devenit pentru el „o adevărată misiune”, îndeplinită cu pasiune și consecvență.

Preluând cuvântul, doamna academician Georgeta Filitti a mărturisit emoția pe care o resimte de fiecare dată când se reîntâlnește cu publicul de la Piatra-Neamț: ”Nu știu dacă, lansând de ani de zile cărțile făcute de alții sau propriile mele cărți, am găsit un public mai receptiv, un public cu care să pot comunica mai profund, mai împlinitor. Și trebuie să vă mulțumesc de fiecare dată când vă văd sau vă revăd chipurile în fața mea”.

Mărturisirea a dat tonul unei prezentări în care erudiția nu a exclus niciodată apropierea umană, iar analiza istorică a fost însoțită de observații pline de umor, de comentarii directe și de acea libertate a interpretării pe care numai o îndelungată familiaritate cu documentele o poate oferi.

Pentru istoricul Georgeta Filitti, editarea jurnalului Reginei Maria reprezintă unul dintre darurile importante ale ultimilor ani: ”La sfârșitul vieții, unul din adevăratele daruri pe care le-am primit a fost această editare a jurnalului Reginei Maria”. Nu este greu de înțeles de ce: paginile jurnalului oferă acces la o mărturie de primă mână despre o perioadă complicată a istoriei României, dar, mai ales, la o personalitate care poate fi înțeleasă cu adevărat numai dacă este privită dincolo de imaginea consacrată.

Anul 1934 este un moment de schimbare în viața suveranei. După moartea Regelui Ferdinand, Regina Maria își pierde treptat rolul în marile decizii ale statului, iar relația cu fiul său, Carol al II-lea, devine tot mai dificilă. Revenirea acestuia pe tron, în 1930, și schimbarea cercului de colaboratori au produs o ruptură care nu a rămas doar la nivel politic, ci a afectat profund relația dintre mamă și fiu.

Georgeta Filitti a atras atenția asupra necesității de a privi această perioadă fără prejudecăți și fără a ne lăsa captivați de poziționări ideologice: ”Cred că a venit momentul să fim foarte echilibrați, foarte măsurați și, dincolo de a fi republicani sau monarhiști, să rămânem niște români luminat de curioși”.

Este, poate, una dintre cele mai importante invitații ale întâlnirii: aceea de a citi documentele cu luciditate, de a nu transforma istoria într-un tribunal și de a accepta complexitatea oamenilor și a epocilor în care au trăit.

Din jurnalul anului 1934 se desprinde imaginea unei regine care înțelege că prezența sa nu mai are aceeași greutate în viața publică. Nu mai este consultată în marile chestiuni ale țării, este îndepărtată de la unele ceremonii și de la manifestările oficiale în care, altădată, avea un rol esențial.

În această formulare se concentrează una dintre tensiunile fundamentale ale volumului: confruntarea dintre autoritatea morală și prestigiul unei personalități formate în serviciul țării și dorința unui nou suveran de a-și afirma propria putere, fără a rămâne în umbra celei care îl precedase în influență și în iubirea publicului.

Georgeta Filitti a surprins cu umor și spirit critic și felul în care Regina Maria își privește fiii, constatând cu amărăciune că aceștia nu au forța și independența pe care și-ar fi dorit să le-o descopere. În paginile jurnalului, dezamăgirea maternă se împletește cu observația politică, iar comentariile despre relațiile sentimentale ale celor doi fii devin, uneori, de o sinceritate necruțătoare: ”Aș zice că aproape jumătate din jurnal e consacrat creionării, ca să nu spun încondeierii, celor doi băieți, concluzia e amarnică: băieții mei nu sunt reușiți, amândoi se lasă manevrați, conduși de niște femei. Și femeile acestea, să ne înțelegem acum, vă dați seama că nu sunt dușman al femeilor, și una și alta, și Elena Lupescu, și Ioana Doletti sunt niște femei interesate. Au fost foarte îndrăgostite amândouă, dar mai îndrăgostite au fost de imensa avere pe care și-au constituit-o. În 1934, leafa unui funcționar superior la Uzinele comunale București era de 9.000 lei și Ioana Doletti voia un colier de perle de 4 milioane. Cam asta era proporția între interes și dragoste. E foarte scandaloasă povestea, dar măcar atâta să știți că Elena Lupescu, în 1940, a plecat cu 150 de lăzi cu obiecte. Lăzile erau jumătate cât masa, nu puteau fi ridicate decât de 8 persoane. Adică trenul cu care au plecat erau plin cu aceste lăzi. Și ea a avut grijă să le umple, să le umple, să le umple… Câtă dragoste era în aceste lăzi, vă las pe dumneavostră să judecați”.

Dar anul 1934 nu este numai un an al dezamăgirilor. Este și perioada în care Regina Maria își redescoperă alte forme de împlinire. Scrie, călătorește, își cultivă relațiile, se ocupă de case, de grădini și de flori. Tocmai aceste preocupări aparent mărunte dezvăluie o dimensiune esențială a personalității sale.

Academicianul Georgeta Filitti a vorbit cu multă savoare despre dificultatea editării paginilor în care Regina Maria descrie florile, despre atenția aproape minuțioasă acordată culorilor, formelor și transformărilor lor, dar și despre efortul de a identifica denumirile plantelor consemnate în limba engleză.

Un alt fir important al jurnalului îl reprezintă relațiile cu fiicele sale, Mărioara și Ileana, în contrast cu amărăciunea provocată de cei doi băieți. Din aceste pagini se desprinde o mamă capabilă de tandrețe, dar și de judecăți foarte personale, o femeie care nu își ascunde nici subiectivismul, nici contradicțiile.

Sunt evocate călătoriile, vizitele, întâlnirile și momentele în care Regina Maria încearcă să păstreze legătura cu familia, chiar și atunci când distanțele geografice și politice devin tot mai apăsătoare. Episodul căsătoriei principesei Ileana cu Anton de Habsburg, de pildă, oferă prilejul unei incursiuni în complicatele raporturi dintre tradiție, confesiune și dinastie, dar și în felul în care suverana a știut să își susțină fiica, găsind soluții acolo unde obstacolele păreau de netrecut.

Dincolo de toate acestea, jurnalul dezvăluie și preocuparea Reginei Maria pentru scris. În 1934, ea se afirmă tot mai mult ca autoare, călătorește în țările de limbă germană și în Anglia, unde este primită cu interes și apreciere. Este o perioadă în care identitatea sa de scriitoare capătă o importanță aparte.

„În momentul de față, în primul rând sunt scriitoare”, este una dintre mărturisirile consemnate de Georgeta Filitti, care a explicat și contextul în care Regina Maria își construiește această nouă dimensiune publică, în paralel cu transformările politice din Europa.

Prezentarea a atins și episodul tentativelor de apropiere ale lui Hitler de Regina Maria, într-un moment în care ascensiunea nazismului începea să schimbe echilibrul politic european. Răspunsul diplomatic al suveranei, care condiționează o eventuală vizită în Germania de o invitație din partea unei organizații a scriitorilor, arată abilitatea cu care aceasta își gestionează poziția și imaginea publică.

Poate că una dintre cele mai frumoase și mai profunde observații ale doamnei Georgeta Filitti despre Regina Maria a fost aceea referitoare la devenirea sa. Dincolo de originea sa britanică, de educația și apartenența la o familie regală europeană, Maria a devenit, prin experiență, prin apropierea de oameni și prin implicarea în destinul țării, o personalitate profund românească.

”Dar pe noi, pe români, cred că lucrul care trebuie să ne impresioneze cel mai mult, știți care este? Această româncă nenăscută este o româncă făcută, dar a ieșit ceva extraordinar”.

Istoricul a continuat evocând felul în care o tânără de numai 17 ani, venită dintr-un alt spațiu cultural, a fost modelată de oamenii, întâmplările și realitățile României, până când a devenit una dintre personalitățile definitorii ale istoriei noastre.

”Toți antecesorii noștri, prin faptul singur al existenței lor, contemporane cu ea, au contribuit la fasonarea personalității acestei puștoaice de 17 ani, care ajunge o româncă cu judecăți foarte serioase și, până în 1927, cu niște oportunități extraordinare”.

Este, poate, una dintre cheile înțelegerii personalității Reginei Maria: nu doar o suverană care a venit în România prin căsătorie, ci o femeie care și-a construit, în timp, apartenența la această țară, și-a asumat destinul ei și a ajuns să o reprezinte cu o forță pe care puține personalități istorice au avut-o.

Cu umorul său inconfundabil, doamna academician Georgeta Filitti a vorbit și despre dificultatea muncii de editor, despre necesitatea de a urmări fiecare nuanță a textului original și despre responsabilitatea de a reda cât mai fidel vocea Reginei Maria. A mărturisit că nu a fost întotdeauna de acord cu suverana, dar că acest lucru nu împiedică admirația și atașamentul față de personalitatea ei.

„Nu poți să nu o iubești pe Regina Maria, dar nici nu poți să fii de acord cu ea”, a spus istoricul, oferind publicului o cheie de lectură care îndeamnă la apropiere, dar nu la idealizare.

Iar invitația finală a fost una directă: aceea de a citi volumul și de a descoperi o Regină Maria mai apropiată de noi, mai vulnerabilă, mai complexă și, tocmai de aceea, mai fascinantă.

Întâlnirea de la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț a însemnat mai mult decât prezentarea unei cărți. A fost o lecție de istorie vie, în care documentul a devenit poveste, iar povestea a redat chipul uman al unei personalități care continuă să ne provoace curiozitatea și admirația.

Prin astfel de întâlniri, memoria nu rămâne prizoniera arhivelor, ci intră în dialog cu prezentul. Iar atunci când istoria este povestită cu erudiția, verva și generozitatea doamnei academician Georgeta Filitti, trecutul capătă o neașteptată apropiere și actualitate.

Cristina Mircea

Exit mobile version