Site icon

43 de parcele din Girov – expropriate pentru drumul de acces la noul spital 

Consilierii județeni au votat astăzi, 29 octombrie,  pentru exproprierea a 43 de parcele de teren (arabil și livadă), necesare amenajării drumului către noul Spital Județean de Urgență Piatra-Neamț. Banii pentru despăgubiri – 11.155 euro, respectiv, 81.869 euro, provin de la bugetul județului.

Amenajarea căii de acces către viitorul spital face obiectul unei investiții distincte de proiectul de construire a unității medicale în sine. Pentru realizarea drumului, administrația județeană trebuie să obțină terenurile private aflate pe amplasamentul lucrării, motiv pentru care a fost pregătită documentația privind declanșarea procedurii de expropriere pentru utilitate publică. Sunt vizate 43 de parcele de teren, cu o suprafață totală de 11.472 de metri pătrați (4.397 metri pătrați în intravilanul satului Turturești și 7.075 în extravilanul comunei). Potrivit hotărârii adoptate de consilieri, banii destinați despăgubirilor ar urma să fie virați într-un cont pus la dispoziția proprietarilor, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a hotărârii. Plățile vor fi efectuate în lei, la cursul BNR din ziua respectivă.

Procedura pentru drumul de acces se desfășoară în contextul pregătirii șantierului pentru construirea noului Spital Județean de Urgență Piatra-Neamț. Pe 7 octombrie 2026, Consiliul Județean Neamț a predat amplasamentul viitoarei unități medicale către asocierea de proiectare și execuție condusă de Construcții Erbașu. La eveniment au participat reprezentanți ai administrației județene, ai Primăriei Girov, ai spitalului și ai echipei implicate în implementarea proiectului, care prevede construirea unei clădiri cu regim de înălțime subsol, demisol, parter și cinci etaje, cu o suprafață construită de 14.550 de metri pătrați și o suprafață desfășurată de 66.342 de metri pătrați. Investiția include și o anexă tehnică.

Unitatea medicală va avea 468 de paturi, dintre care 390 pentru spitalizare continuă, 38 pentru spitalizare de zi și 40 pentru terapie intensivă. Proiectul prevede, de asemenea, dotarea cu aparatură și echipamente medicale moderne și digitalizarea activității.

Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești (PNIIUS), iar perioada de implementare comunicată de Consiliul Județean este 1 mai 2026 – 30 aprilie 2029.

Exit mobile version