Dincolo de brânzeturi, cozonaci rumeni, plăcinte, flori și bucate pregătite după rețetele bunicilor, la Farcașa sunt oameni pentru care tradiția este viața de zi cu zi. Oameni care muncesc de dimineața până târziu în noapte, cresc animale, cultivă pământul, frământă aluatul și duc mai departe un mod de viață curat și demn.
La târg, toamna are gust de lapte prins, tocană de oaie, cozonac cu nucă, plăcinte cu brânză și bucate pregătite cu răbdare. Are culoarea florilor crescute în serele din munți și glasul oamenilor care, pentru câteva ore, își aduc munca în mijlocul comunității.
- ”Ea se ocupă cu partea dulce a vieții, eu cu partea aspră”
Om de-al locului, Sorin Pădure a fost plecat la București timp de opt ani. Acolo și-a cunoscut soția, iar împreună au ales să se mute la munte, să-și întemeieze o familie și să-și construiască gospodăria. Astăzi au doi copii: fiica este elevă la liceul din Borca (a venit la târg cu prăjituri), iar fiul e student. Viața familiei este legată de ritmul animalelor, de anotimpuri și de tot ceea ce presupune o fermă într-o zonă montană, unde iernile sunt lungi și friguroase.
Sorin spune că ziua lui de muncă înseamnă 16–17 ore de efort fizic. Se trezește la cinci dimineața și se ocupă cu partea grea a gospodăriei, în timp ce soția lui și-a descoperit propriul drum, într-o lume a aromelor și a culorilor. Totul a început cu un tort pregătit pentru ziua băiatului, pe vremea când era la grădiniță. Toată lumea care l-a gustat a fost încântată și, treptat, au început să apară comenzile. De șase ani, soția (ajutată de fiică) prepară torturi, eclere, macarons și dulciuri care surprind inclusiv prin aspectul și gustul fructelor pe care le reprezintă.
„Ea se ocupă cu partea dulce a vieții, eu cu partea aspră”, spune Sorin.
Familia Pădure își dorește acum să facă un pas înainte și să amenajeze un laborator autorizat pentru producția de dulciuri. Faza de proceduri și avize n-a fost chiar simplă, mai ales că gospodăria se află într-o zonă inundabilă, mai urmează autorizația de la primărie și drumul spre dezvoltarea micii afaceri de familie este deschis.
- ”Eu zic că frământatul este secretul unui cozonac reușit”
Pentru Maria Sava, prima ediție a Târgului Tradiție și Gastronomie în comuna Farcașa a fost ocazia de a da viață unei idei. Împreună cu nora, a început să pregătească plăcinte și cozonaci, iar anul acesta a ieșit și la piața locală, unde a descoperit că oamenii sunt dornici să cumpere astfel de produse. Familia are 15 vaci, iar laptele nu se mai dă la porci, ci devine brânză, smântână sau lapte acru. Când vine vorba despre cozonac, Maria știe că secretul nu stă în vreun ingredient miraculos, ci în răbdare și în felul în care este pregătit aluatul: ”Eu zic că frământatul este secretul unui cozonac reușit. Dar trebuie nucă multă și ouă de casă neapărat”.
La nora ei se simte deja experiența lucrurilor învățate din mers. S-a căsătorit la 19 ani și spune că nevoia a învățat-o să gătească. A avut parte și de întregul sprijin al familiei, iar despre soacră vorbește cu o căldură aparte, spunând că îi este a doua mamă: ”Eu fac plăcinte, cozonac și alivancă, iar ce ține de afumătură facem împreună, cu drag. Nu prea știm de sărbătoare, animalele trebuie mulse și hrănite în fiecare zi, dar viața noastră e frumoasă”.
Tradiția merge mai departe prin copii. Băiatul cel mare, în vârstă de numai 10 ani, știe deja să mulgă vacile, să facă brânză, caș și balmoș. Imaginea unui astfel de băiat spune multe despre felul în care se transmite, firesc, o moștenire de familie. Iar atunci când Maria Sava își așază cozonacii la târg, nu aduce acolo doar un desert. Ci și munca soțului, a fiului, a nurorii și a nepoților, o viață întreagă…
- ”Anul trecut am avut 6 animale rupte de urși”
Familia Lupuleasa, care crește vaci, oi și porci, a venit la târg cu tochitură, brânză bătută, caltaboș, tocăniță de oaie, slănină, must, țuică. Sunt gusturi care vorbesc despre specificul zonei și despre priceperea celor care le pregătesc. Dar în spatele lor se află o realitate dură: lipsa forței de muncă, costurile ridicate și teama provocată de animalele sălbatice care ajung tot mai aproape de gospodării.
Bărbatul povestește despre pierderile provocate de urși și despre grijile care nu se termină odată cu lăsarea întunericului: ”Anul trecut am avut 6 animale rupte de urși, n-am primit nimic, am chemat comisia, dar tot a găsit motive și nu mi-a dat nimic. Anul ăsta a rupt o vacă, dar nici n-am mai anunțat. Veneau jandarmii, cu niște lanterne și eu trebuia să stau cu ei în loc să fac treabă. Am un nene la oi, care de la vârsta de 9 ani numai cu asta s-a ocupat, acum are 73 de ani. E de 9 ani la mine, nu știu cât va mai putea. Un om din ăsta e așa de important ca atunci când te rogi la Dumnezeu să-ți deie ploaie. Când mă duc dimineața, deja oile sunt băgate la strungă, seara vine și face el brânza, are grijă de oi, le păzește noaptea, nu se mai nasc oameni din ăștia. Să-i dea Dumnezeu sănătate, mă mai rog și la preoți, mai dau pomelnic pentru el. Dacă n-ai om la oi, nici nu găsești pe nimeni, oaia trebuie să te duci cu ea la păscut și s-o păzești, trebuie să stai cu ochii în șapte părți și să urci muntele în fiecare zi”.
- ”Omul se poate lipsi de flori, dar de altceva nu se poate lipsi”
Nu doar gastronomia își găsește locul la Farcașa. Printre producătorii care dau culoare târgului se află și Marinela Moga, care, împreună cu familia, cultivă de aproape 15 ani flori de balcon, răsaduri, mușcate și plante de grădină. Într-o zonă montană, unde frigul poate persista luni întregi, cultivarea florilor presupune o muncă atentă și continuă. Serele trebuie încălzite, aerisite și supravegheate, iar plantele au nevoie de condiții potrivite pentru a crește și a înflori la timp: ”Soțul meu care nu se trezea noaptea când avea copii mici, acum se trezește din 3 în 3 ore. Pe timp de iarnă nu-ți poți permite să dormi dus, pentru că automat pierzi tot. Dacă jumătate de oră se oprește focul din centrale când e ger, scade dramatic temperatura. Acum plantăm bulbii de lalele, de zambile, crinii imperiali, ca să avem flori de 8 martie. Le dăm un timp de vegetație la întuneric, apoi le scoatem pentru a înflori, sunt niște termene peste care nu putem trece”.
Afacerea a pornit acum 15 ani, cu 20.000 de lei, banii strânși pentru construirea unei căsuțe. Acum, familia Moga deține patru sere, cu o suprafață de aproximativ 800 de metri pătrați, și a deschis o florărie. Unul dintre cei doi băieți este pasionat de realizarea aranjamentelor florale, buchetele oferite de primărie culplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie fiind făcute de el.
„Mulțumim Domnului, avem niște copii crescuți cu bun simț, serioși și responsabili. Dacă au vrut bicicletă au muncit, dacă au mașini, le au pentru că au muncit, nu le-am luat nimic fiindcă li s-ar fi cuvenit. Cum am muncit noi, așa au muncit și ei. În fiecare zi din viața lui, soțul meu pleacă în piață ca să distribuie florile, pentru că dacă le-aș da la intermediari, nu mi-aș putea scoate cheltuielile. Vine TIR-ul din Estonia și-mi aduce pământ, pentru că la noi este atât de scump încât nu mi-l permit. Tratamentele pentru flori s-au scumpit, turba s-a scumpit, ghivecele s-au scumpit, îngrășămintele s-au scumpit, dar noi nu putem scumpi florile. Omul se poate lipsi de flori, dar de altceva nu se poate lipsi”, spune Marinela.
- ”O dezvoltare a turismului în zonă ar fi benefică pentru toată lumea”
Ștefan Drugă crește vaci și oi. Muncește alături de soție și de socri, iar ziua lor începe la șase dimineața și se poate încheia târziu, după ora 23. Fac caș, urdă, jântuit, cașcaval și unt, în funcție de sezon. Ștefan spune că activitatea crescătorilor de animale este plină de dificultăți, iar subvențiile nu acoperă cheltuielile. În zonă sunt mulți fermieri, dar puține pensiuni care să poată cumpăra constant produsele locale.
Pentru el, prezența la târg nu înseamnă să contribuie la atmosfera evenimentului, să-și prezinte produsele și arate că este parte dintr-o comunitate care își păstrează identitatea. Când un producător spune că vine la un astfel de eveniment chiar dacă nu câștigă bani, e ușor de înțeles că sunt mai importante întâlnirea, apartenența și speranța că munca de acasă va fi, într-o zi, mai bine cunoscută și apreciată.
”O dezvoltare a turismului în zonă ar fi benefică pentru toată lumea. Avem două fete, una de 7 ani, cealaltă de 14 ani, dar nu le văd eu muncind la grajd. Aia mică nu mănâncă deloc salam de la magazin și niciun fel de produse. Noi nu cumpărăm nimic, avem porci, viței, miei și păsări. Nu cumpărăm nici cartofi, nici fasole absolut nimic, în afară de zahăr, ulei sau orez. Nevasta rămâne acasă, eu lucrez la o firmă de materiale de construcții, dimineața o ajut și eu la animale, dar ea muncește în restul zilei. Avem om de ajutor doar pe timp de vară, iarna când bpgpm animalele la grajd muncim doar noi. Nu e ușor și cred că autoritățile ar trebui să se implice mai mult, să facă niște proiecte prin care să ajute crescătorii”, spune Ștefan Drugă.
Dincolo de efortul zilnic, de greutăți și de pericole, poveștile producătorilor de la Farcașa sunt diferite, dar au un lucru în comun: toate vorbesc despre muncă și despre dorința de a continua. Unii cresc animale, alții pregătesc dulciuri sau cultivă flori. Unii au pornit de la o rețetă de familie, alții au construit o afacere cu resurse puține. Toți au învățat însă că lucrurile bune se fac în timp, cu răbdare și cu grijă.
Târgul le oferă ocazia să iasă din gospodăriile lor și să se întâlnească direct cu oamenii care le cumpără produsele. Pentru vizitatori, este prilejul de a descoperi gusturi autentice. Pentru producători, este o șansă de a spune cine sunt și câtă muncă se află în spatele lucrurilor pe care le aduc la târg.
Iar dincolo de bucate și flori, rămân cuvintele lor. Vorbesc despre copii care învață să mulgă vacile, despre familii care muncesc împreună, despre oameni în vârstă care încă duc în spate ocupații vechi și despre speranța că generațiile tinere vor găsi motive să rămână aproape de casă.
La Farcașa, gustul autentic nu vine doar din laptele proaspăt, din nuca pusă în cozonac sau din rețetele păstrate de la bunici. Vine și din mâinile care muncesc, din familiile care rămân împreună și din încăpățânarea frumoasă de a nu lăsa lucrurile să se piardă.
Ei sunt cei care dau culoare și gust târgului de la Farcașa. Și tot ei sunt cei care țin vie, zi după zi, povestea Văii Bistriței.
- Mesajul primarului Bogdan-Dumitru Țifui
Primarul comunei Farcașa
