Site icon

129 de kilometri. Un singur crez: împreună suntem INVICTUS!

Dăruire, rezistență și respect pentru eroii României – sunt valorile care i-au adus la start pe colegii noștri, Astăncăi Dănuț, din cadrul Serviciului Criminalistic Neamț, și Pușcașu Cătălin Daniel, din cadrul Serviciului Ordine Publică Neamț, participanți la Ștafeta Veteranilor Invictus 2026.

Cei doi au alergat, respectiv pedalat pe traseul de 129 de kilometri, alături de militari, jandarmi și voluntari, într-un gest simbolic de recunoștință față de cei care au luptat pentru libertatea și demnitatea României.

Dincolo de efortul fizic, această ștafetă înseamnă solidaritate, onoare și puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când drumul pare greu.

Felicitări colegilor noștri pentru implicare și pentru că duc mai departe, prin exemplul lor, respectul față de eroii țării!

 Împreună suntem Invictus!

Biroul de presă al IPJ Neamț

Exit mobile version