De fiecare dată, când își pune uniforma, Cristian știe că nu pleacă pur și simplu la serviciu. Pleacă acolo de unde alții fug.
Pentru plutonierul adjutant Costachi Laurențiu-Cristian, meseria de pompier nu a fost niciodată doar o meserie, a fost o alegere, o chemare, o promisiune făcută, poate fără să-și dea seama, încă din momentul în care a îmbrăcat pentru prima dată uniforma.
Cristian a absolvit Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești, promoția 2010–2012, iar la 1 decembrie 2012 și-a început activitatea la ISU Neamț, în cadrul Detașamentului de Pompieri Roman. Anii au trecut, iar experiența l-a făcut să urce treaptă cu treaptă. Din 2018 a devenit comandant de echipaj și conducător autospeciale, iar din 2023 și-a câștigat locul în echipa de descarcerare și prim ajutor calificat reprezentativă a ISU Neamț.
Adevărata valoare a unui pompier nu se măsoară doar în ani de serviciu, se măsoară în oameni ajutați. În mâini întinse către cei care nu mai aveau puterea să se salveze singuri. În decizii luate într-o fracțiune de secundă.
Dacă-l întrebi ce misiuni l-au marcat, atunci îți va răspunde că cea de la Felești și apoi începe să enumere….
Cristian își aduce aminte de două misiuni în care a coborât în două fântâni adânci, una de 18 metri și alta de 15 metri. De fiecare dată a fost întuneric, spațiu îngust, risc, însă pentru el, acolo jos nu era doar o victimă, era un om. Și dacă un om putea fi salvat, trebuia să ajungă la el. De fiecare dată, Cristian a coborât. De fiecare dată, s-a întors la suprafață cu victima în viață. Acestea sunt misiuni care te marchează, dar îți dau putere și încredere că poți fi de ajutor. Și, știi că tot timpul te bazezi pe colegi.
Apoi se gândește la accidente…
Un apel. O alarmă. Un drum parcurs în grabă. Și, de cele mai multe ori, DN2 – E85. Un accident grav, cu mașini zdrobite și oameni încarcerați la Mircești. Cristian a fost desemnat comandant al intervenției. În astfel de momente nu mai există loc pentru ezitare. Nu există timp pentru teamă. Există doar o echipă care trebuie să funcționeze perfect și un om care trebuie să știe ce este de făcut. Fiecare secundă a contat.
Dar există misiuni care nu se termină atunci când sirenele se opresc. Unele rămân în tine.
Pentru Cristian, una dintre ele poartă numele Mircești cu patru oameni încarcerați. Patru vieți care nu au mai putut fi salvate….și un copil de doar zece ani care reușise să iasă singur din mașină.
După ce descarcerarea s-a încheiat, copilul s-a apropiat încet de Cristian. Poate că pentru el, în acele momente, acea uniformă însemna siguranță. Poate că îl vedea ca pe omul care știe ce se întâmplă. Și l-a întrebat: „Cum este mama mea?” Cristian știa adevărul: mama copilului nu mai era în viață. Dar, uneori, un salvator trebuie să salveze mai mult decât un trup, trebuie să protejeze și un suflet. Așa că i-a răspuns blând că mama este în ambulanță.
Copilul l-a privit în ochi. Și a întrebat din nou: „Mama poate vorbi la fel cum vorbești tu cu mine?”
Pentru Cristian, întrebarea aceea nu a mai fost niciodată doar o întrebare: a rămas undeva în el – o amintire pe care timpul nu a putut să o șteargă. Pentru că pompierii salvează oameni, dar nu sunt făcuți din piatră. Și ei simt. Și ei suferă. Și uneori, după ce se întorc acasă și își dau jos casca și uniforma, duc cu ei chipurile oamenilor pe care i-au întâlnit în cele mai grele clipe ale vieții lor.
Dar poate cea mai puternică poveste a lui Cristian este cea de la Felești, un accident teribil cu două autoturisme, dintre care unul cuprins în totalitate de flăcări. 7 victime în cele două autoturisme, iar focul mistuia un autoturism.
Cristian a coordonat intervenția pentru stingerea incendiului, iar un alt coleg coordona misiunea de descarcerare a victime lor din celălalt autoturism. Pompierii lucrau contra cronometru, ca de obicei.
Când focul a fost stins, a început cercetarea interiorului mașinii, și printre urmele tragediei a apărut ceva ce nimeni nu se mai aștepta să găsească: o viață…un bebeluș. Și, incredibil, încă prezenta semne vitale. Aproape imposibil de crezut.
În acea clipă, toate secundele de pregătire, toate intervențiile, toate orele de antrenament și toate deciziile luate de-a lungul anilor au căpătat un singur sens: să salveze viața copilului. Cristian știa un singur lucru: trebuia să-i ofere șansa de a avea un viitor. Și speră că i-a oferit-o.
Poate că aceasta este adevărata poveste a unui pompier. Nu este vorba despre medalii, nici despre diplome sau podiumul ocupat la un concurs, deși Cristian le-a câștigat împreună cu camarazii săi. Și, totuși, acestea sunt rezultate care vorbesc despre pregătire, disciplină, implicare și profesionalism.
Acesta este Cristian, un om la fel ca ceilalți salvatori nemțeni care au ales această uniformă cu mari responsabilități. Un om care, atunci când aude alarma, nu se întreabă cât de greu va fi ci se întreabă doar: „Ce putem salva?”
Iar când lumea pare că se termină pentru cineva, în câteva secunde, Cristian împreună cu ceilalți colegi încearcă să-i construiască un drum înapoi spre viață, spre normalitate. Pentru că un pompier adevărat nu luptă doar cu focul, apa sau cu fiarele contorsionate ci luptă pentru oameni.
Un om care nu se întreabă cât de greu va fi, ci se întreabă doar: „Ce putem salva?”
