Site icon

Parcări și alei, refăcute complet în cartierul Precista

Programul de reparații și modernizare a infrastructurii rutiere derulat de Primăria Piatra-Neamț continuă și în aceste zile în cartierul Precista. În cele două luni de la demararea lucrărilor în această zonă a orașului, echipele societății Publiserv au turnat covor asfaltic în  locurile special amenajate pentru parcări (acolo unde infrastructura rutieră era vizibil deteriorată), dar s-au creat și spații noi pentru mașini, prin reconfigurarea unor suprafețe de teren.

La inițiativa primarului Adrian Niță, programul urmărește modernizarea tuturor parcărilor, atât cele existente, cât și cele nou create în spațiile virane care creau mari probleme și noroi la fiecare ploaie.

În total, pe parcursul lunilor iulie, august și în prima parte a lunii septembrie, au fost asfaltate 16 spații dintre blocurile din Precista, pe o suprafață cumulată de 11.696 mp, în următoarele zone:

Înainte de turnarea covorului de asflat s-au executat lucrări de frezare, egalizare și turnare a stratului de uzură, iar în unele cazuri s-a impus și refacerea stratului suport. În același timp, s-a reamenajat accesul în parcări, s-au reconfigurat trotuarele și aleile dintre blocuri, au fost înlocuite bordurile deteriorate, iar, în unele cazuri, a fost extinsă rețeaua pluvială.

Primarul Adrian Niță: „ Asfaltăm totul, nu doar pe jumătate! Piatra-Neamț merită condiții cu adevărat europene!

Dragi pietreni! Mai avem foarte puțin și finalizăm lucrările pe partea stângă a Bulevardului Decebal, adică întreaga zonă din cartierul Precista! Așa cum v-am promis, nu facem treabă de mântuială – nu 40%, nu 60%, nu 80%! În acest mandat mi-am propus să asfaltăm toate parcările, toate aleile și străzile din cartiere, precum și culoarele principale din oraș. Ce facem mai exact pe șantier? Refacem din temelii aleile și parcările care erau de pământ sau unde nu s-a mai intervenit de 10, 15 sau chiar 20 de ani! Modernizăm rețelele de canalizare pluvială. Amplasăm mobilier stradal nou acolo unde este necesar. Unde sunt rețele în lucru gestionate de Delgaz Grid sau ApaServ, vom interveni imediat ce aceștia își vor finaliza lucrările. Iar de îndată ce încheiem aici, coborâm pe partea dreaptă a Bulevardului Decebal pentru a continua ritmul susținut! Așa cum v-am obișnuit, vă țin la curent cu tot ce se întâmplă pe șantierele din Piatra-Neamț!”

În perioada următoare lucrările vor continua pe străzile Luceafărului și Pictor Nicolae Grigorescu, după care operațiunile se vor muta pe celelalte străzi din cartierul Precista.

Compartimentul Promovare și Mass-Media

Exit mobile version