Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește expoziția personală intitulată „Flori pentru suflet“ a pictorului amator ieșean Radu Gogu, în perioada 2-15 septembrie 2026, în spațiul expozițional de la parterul Corpului A. Vernisajul va avea loc luni, 7 septembrie, începând cu ora 17:00, iar prezentarea va fi făcută de prof.dr. Gheorghe Cuciureanu.
„Sunt născut pe data de 3 iulie 1950, în municipiul Bacău. Am absolvit Facultatea de Hidrotehnică, secția Îmbunătățiri Funciare, în anul 1973. În 1978 am absolvit cursul de programator calculator Felix C256. În 1981 am absolvit cursul de inginer de sistem soft de bază pentru calculatoare Felix C256.
În copilărie, asta însemnând la vârsta de 9-12, ani am participat la cercul de artă decorativă din cadrul Casei Pionierilor Iași, unde am învățat modul de combinare a culorilor pentru a obține nuanța dorită. Acestea au fost singurele studii în domeniul picturii. Am înțeles repede că o lucrare care dorește să transmită ceva trebuie să aibă la bază un desen foarte bine executat.
Am pictat pentru prima data, cu colori de ulei, o copie după tabloul pictorului rus Vasili Tropinin intitulat «Cap de copil». Apoi, în perioada 1981 – 2023, nu am avut activități artistice, din cauză că probleme existențiale și familiale îmi ocupau tot timpul.
În anul 2023 am reluat pasiunea pe care o simțeam așteptând undeva într-un plan secundar și am pictat tabloul prezent în această expoziție intitulat „Floarea soarelui».
Consider că procesul de creație nu poate fi explicat. Preocuparea mea pentru pictură s-a concretizat inițial ca o relaxare intelectuală, cum e cazul primului tablou în ulei, sau ca o preocupare după o dezamăgire profesională apărută după 2022.
Pictura este o activitate care mă relaxează, de exemplu prin faptul că mă extrage din lumea imediată prin faptul că îmi impune să fiu atent la nuanțele culorilor, la accentuarea umbrelor și așa mai departe.
Desenez și apoi colorez desenele, iar modelele mele sunt mai ales florile, care îmi plac atât pentru că se pretează la realizarea de compoziții deosebite, cât și pentru imagine în sine.
Anul acesta am hotărât să îmi prezint publicului lucrările. Am debutat la Muzeul Etnografic Rădăuți, în perioada 20 iunie – 20 august 2026, iar acum este prima dată când expun la Biblioteca Județeană «G.T. Kirileanu» Neamț“, a precizat Radu Gogu.

