Seară cu emoții pentru o familie din localitatea Stejaru, dar cu un final fericit, datorită intervenției rapide a polițiștilor.
La data de 24 august a.c., în jurul orei 20.40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 4 ani, ar fi ieșit din curte și nu mai era de găsit.
Imediat, polițiștii au pornit în căutarea copilului. Fiecare minut a contat, mai ales că micuțul prezenta deficiențe de vorbire și nu putea comunica cu ușurință dacă era găsit de cineva.
După aproximativ 20 de minute de căutări, polițiștii l-au identificat pe una dintre străzile localității de domiciliu.
Copilul era în siguranță și a fost preluat și predat familiei sale.
De această dată, teama și neliniștea unei familii s-au transformat într-o mare ușurare: micuțul era acasă, alături de cei dragi.
Din verificările efectuate, a rezultat că acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni.
În astfel de situații, timpul este esențial. Dacă un copil dispare din locul în care ar trebui să fie, nu așteptați să treacă timpul și nu ezitați să solicitați sprijinul poliției.
Un apel rapid la 112 poate ajuta la declanșarea imediată a căutărilor și poate face diferența.

