Compania Județeană APA SERV S.A. vă informează că, din cauza consumului excesiv de apă înregistrat în această perioadă, nu se poate asigura acumularea necesară de apă în rezervoare, astfel, începând de astăzi, 14.08.2026, ora 14.00, până la data de 15.08.2026, ora 13.00, furnizarea apei potabile se va realiza cu presiune redusă, existând și posibilitatea întreruperii temporare a serviciului de alimentare cu apă potabilă, în comuna Dobreni și comuna Bodești.
Reamintim că apa potabilă este destinată exclusiv uzului menajer și nu
trebuie folosită în alte scopuri precum:
– irigarea grădinilor sau culturilor agricole,
– umplerea piscinelor sau a rezervoarelor de mare capacitate,
– spălarea teraselor, aleilor, curților sau autovehiculelor.
Reiterăm faptul că apa este un bun comun și o resursă limitată, care trebuie protejată și utilizată în mod responsabil, astfel încât să poată fi asigurată alimentarea tuturor utilizatorilor.
Compania Județeană APA SERV S.A. informează utilizatorii că, din cauza avariilor succesive înregistrate la conducta de aducțiune care transportă apa potabilă din zona captării Preutesti, coroborate cu temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă, care au
determinat o creștere semnificativă a consumului de apă și au afectat capacitatea de alimentare cu apa si din captarea Lunca, au apărut disfuncționalități în sistemul de alimentare cu apă. În aceste condiții, pentru refacerea rezervelor de apă și asigurarea funcționării în condiții de siguranță a sistemului de alimentare, suntem nevoiți să
întrerupem furnizarea apei potabile începând cu data de 14.08.2026 ora 13.30, pana la data de 15.08.2026, ora 12.30.
Vor fi afectați utilizatorii din:
cartier Humulesti și cartier Humuleștii Noi, din Orașul Tg Neamț
comuna Vanatori-Neamt
comuna Raucesti
sat Curechștea din Comuna Grumazesti
comuna Agapia (inclusiv sat Săcălușești si Mănăstirea Agapia
comuna Baltatesti
Compania Județeană APA SERV S.A. informează utilizatorii că, din cauza avariilor succesive înregistrate la conducta de aducțiune care transportă apa potabilă din zona captarii Preutesti, coroborate cu temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă, care au
determinat o creștere semnificativă a consumului de apă și au afectat capacitatea de alimentare cu apa si din captarea Lunca, au apărut disfuncționalități în sistemul de alimentare cu apă. În aceste condiții, pentru refacerea rezervelor de apă și asigurarea funcționării în condiții de siguranță a sistemului de alimentare, suntem nevoiți să
furnizăm apă cu presiune redusă, existând și posibilitatea întreruperii temporare a serviciului de alimentare cu apă potabilă, începând cu data de 14.08.2026 ora 13.30, pana la data de 15.08.2026, ora 12.30.
Vor fi afectați utilizatorii din:
comuna Grumăzești
comuna Urecheni
Pentru remedierea unei avarii la rețeaua publică de distribuție a apei potabile, Compania Județeană Apa Serv S.A. anunță sistarea furnizării serviciului de alimentare cu apa, astăzi 14.08.2026, până la ora 19.00, pe strada Soseaua Nationala (până la intersecție cu strada Luminii – doar partea dreaptă, sens circulație Piatra Neamț-Bacau), din comuna Zănești.
Compania Județeană APA SERV S.A. informează utilizatorii că, din cauza avariilor succesive înregistrate la conducta de aducțiune care transportă apa potabilă din zona captarii Preutesti, coroborate cu temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă, care au
determinat o creștere semnificativă a consumului de apă și au afectat capacitatea de alimentare cu apa si din captarea Lunca, au apărut disfuncționalități în sistemul de alimentare cu apă. În aceste condiții, pentru refacerea rezervelor de apă și asigurarea funcționării în condiții de siguranță a sistemului de alimentare, suntem nevoiți să
furnizăm apă cu presiune redusă, existând și posibilitatea întreruperii temporare a serviciului de alimentare cu apă potabilă, începând cu data de 14.08.2026 ora 10.30, pana la data de 15.08.2026, ora 09.30, în Orașul Tg. Neamț.
Reiterăm faptul că apa este un bun comun și o resursă limitată, care trebuie protejată și utilizată în mod responsabil, astfel încât să poată fi asigurată alimentarea tuturor utilizatorilor.
Compania Județeană APA SERV S.A. informează utilizatorii din comuna Săbăoani că, în prezent, echipe mixte ale APA SERV S.A. și APAVITAL S.A. se află în teren și desfășoară demersuri pentru identificarea unor soluții în vederea optimizării alimentării cu apă a rezervorului care deservește utilizatorii din localitate.
Având în vedere neacumularea unei cantități suficiente de apă în rezervor, furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă este sistată în comuna Săbăoani, începând cu data de 14.08.2026, până la data de 15.08.2026, ora 08:30, în vederea refacerii rezervelor de apă necesare pentru reluarea alimentării în condiții optime.
Pentru remedierea unei avarii la rețeaua publică de distribuție a apei potabile, Compania Județeană Apa Serv S.A. anunță sistarea furnizării serviciului de alimentare cu apa, astăzi 14.08.2026, în intervalul orar 09.00-14.00, pe strada Bistriței, din comuna Săvinești.
Pentru remedierea unei avarii la rețeaua publică de distribuție a apei potabile, Compania Județeană Apa Serv S.A. anunță sistarea furnizării serviciului de alimentare cu apa, astăzi 14.08.2026, în intervalul orar 09.00-14.00, în cartier Gara Veche, din Municipiul Piatra Neamț.
Pentru informații suplimentare, beneficiarii noștri pot suna la Dispeceratul APA SERV care funcționează nonstop, la numărul de telefon 0233/233340 sau pot accesa site-ul Companiei http://www.apaserv.eu.

