O forjă din vremea Primului Război Mondial, obiecte inspirate din descoperiri arheologice, copii la atelier, talente locale și, la final, film în aer liber, la Girov.
O seară de cinema în aer liber poate însemna lucruri diferite pentru cei care participă. Pentru unii este o ieșire cu copiii, pentru alții muzică, dans, joacă, o înghețată sau, pur și simplu, filmul de pe marele ecran. La Girov, programul pregătit pentru seara de 8 august a avut câte ceva pentru fiecare.
Copiii s-au bucurat de toboganul gonflabil, un clovn le-a făcut baloane în diverse forme, iar pe parcursul serii au fost și momente artistice.
- Lecția de istorie de la atelierul de fierărie
Lângă nicovală și foc, Ioan Olaru a completat seara de divertisment cu o lecție de istorie. În centrul atelierului se afla o forjă absolut funcțională, care provine din perioada Primului Război Mondial.
„Mi-a dat-o un cetățean din satul Popești, știa de la bunicul lui că e jidovească”, povestește Ioan Olaru.
Forja are un sistem bielă-manivelă acționat cu pedală și contragreutate. Nu are rulmenți, ci lagăre, iar în interior există bronz turnat. Mecanismul are și o particularitate pe care Ioan Olaru o explică celor interesați: atunci când este oprit, rămâne într-o anumită poziție, pregătită pentru următoarea apăsare a pedalei. Altfel, ar trage căldura în interior.
„Eu n-am făcut decât să o completez acum cu niște nituri. Vreau s-o păstrez așa cum este și să-i adaug suportul lateral unde se păstrau ciocanul, cleștele, diverse scule”.
Povestea forjei este aproape la fel de interesantă ca obiectul în sine. Ioan Olaru a folosit-o prima dată acum 20 de ani, când a primit-o cu împrumut pentru a putea face scoabele de care avea nevoie la construcția casei. Acum, proprietarul i-a spus să o păstreze și să-i dea un sens.
În perioada Primului Război Mondial, fierarul era indispensabil inclusiv pentru lucrările de reparații la armament. Tunurile aveau afete și roți din lemn, iar atunci când era nevoie de schimbarea unei obade, fierarul trebuia să folosească nituri înroșite în foc. Acestea străpungeau lemnul, iar pe interior era montată o bridă care trebuia fixată prin lovituri de ciocan.
„Nu erau filete atunci și se făceau tot felul de pene din metal”, spune Ioan Olaru.
La forjă se puteau face reparații la diferite componente de armament, inclusiv baionete și stilete, dar și lucrări necesare pentru potcovirea cailor. Acum, focul din forjă este folosit pentru demonstrații și pentru realizarea unor obiecte inspirate din trecut.
Pe nicovală, împreună cu copiii, Ioan Olaru a făcut vârfuri de săgeată inspirate din perioada romană. Dar pasiunea lui merge dincolo de fierărie. El realizează replici după obiecte descoperite pe teritoriul județului Neamț și explică nu doar cum au fost făcute, ci și la ce au fost folosite. Pe masa atelierului pot fi văzute un foarfec dacic, un cuțit utilitar folosit pentru jupuirea pieilor, realizat după o piesă descoperită recent, precum și replici după obiecte descoperite la Bâtca Doamnei. Printre acestea se află un pumnal și dispozitive medicale folosite în trecut pentru extragerea vârfurilor de săgeată sau pentru amputare, un obiect asemănător unui bisturiu, pinteni de cocoș, precum și o replică după un pieptene din os expus la Muzeul de Istorie. Fiecare piesă are o poveste, iar explicațiile lui Ioan Olaru transformă obiectele în mici lecții despre felul în care trăiau, munceau și se tratau oamenii în alte epoci. Spre excemplu, duminica trecută, Ioan Olaru a organizat un atelier de ceramică. Pe masă au rămas mici vase, tăblițe și forme modelate de copii. Așa, istoria devine mai ușor de înțeles: nu rămâne doar o lecție dintr-un manual, ci fier, lut, ciocan, nicovală și obiecte pe care copiii le pot vedea și realiza cu propriile mâini.
În timp ce la atelier se vorbea despre fierărie și istorie, în celelalte zone ale evenimentului se desfășura o seară de vară pentru toate vârstele. Cei mici au avut parte de joacă, baloane, tobogan, iar publicul s-a bucurat și de momente artistice susținute de talente locale.
Spre seară, luminile s-au îndreptat către marele ecran. La stadionul din Girov a început proiecția „Zootropolis 2”, filmul care îi readuce în prim-plan pe Judy Hopps și Nick Wilde, îndrăgitul duo din Zootopia, într-o nouă aventură în care cei doi trebuie să descifreze un mister care le pune la încercare prietenia și abilitățile de detectivi. „Zootropolis 2” păstrează umorul și farmecul primei animații, aducând în poveste personaje noi și situații pline de surprize, într-o aventură despre prietenie, curaj și acceptarea celor diferiți. O producție potrivită pentru întreaga familie, filmul a fost punctul culminant al serii de la Girov, după o după-amiază și o seară cu muzică, dans, activități pentru copii și atelierul de fierărie.
Cristina Mircea

