Astăzi, cu prilejul Zilei Imnului Național al României, în Piața Tricolorului din municipiul Piatra-Neamț a avut loc ceremonia militară și religioasă dedicată unuia dintre cele mai puternice simboluri ale statului român.
Imnul Național este mai mult decât o expresie a identității noastre – este glasul istoriei, al libertății și al valorilor care unesc generații de români. Cu acest prilej, prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a transmis un mesaj dedicat semnificației profunde a acestui simbol național.
”Am onoarea de a mă adresa dumneavoastră într-o zi de profundă însemnătate pentru identitatea noastră națională. Astăzi cinstim Imnul Național al României, simbol al demnității, al libertății și al speranței. Un simbol care a însoțit generații de români în cele mai grele încercări, dar și în cele mai frumoase momente de bucurie și de împlinire.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet az„Deșteaptă-te, române!” nu este doar titlul imnului nostru. Este un îndemn care a traversat timpul. Un îndemn la curaj, la responsabilitate, la unitate și la credința că România poate merge înainte atât timp cât oamenii ei nu renunță la valorile care îi definesc.
În calitate de prefect al județului Neamț, trăiesc această zi cu profundă emoție și recunoștință. Emoție, pentru responsabilitatea pe care o presupune reprezentarea unui județ în care istoria, credința și cultura au lăsat urme adânci. Recunoștință, pentru privilegiul de a fi astăzi alături de dumneavoastră, într-o zi în care ne plecăm frunțile cu respect în fața unuia dintre cele mai puternice simboluri ale statului român.
Județul Neamț este un ținut în care istoria nu este doar evocată, ci trăită. O regăsim în Cetatea Neamțului, simbol al rezistenței și al demnității, în mănăstirile care au străjuit veacurile și în locurile care păstrează memoria marilor încercări ale acestui neam. Anul acesta, comemorarea a 550 de ani de la Bătălia de la Valea Albă – Războieni purtată de Ștefan cel Mare împotriva Imperiului Otoman, ne-a reamintit curajul și sacrificiul celor care au apărat credința, libertatea și identitatea acestui pământ. Sunt valori pe care le regăsim și în versurile Imnului Național, un îndemn la unitate, demnitate și responsabilitate față de destinul României.
Sunt convinsă că fiecare dintre noi păstrează în suflet un moment în care Imnul Național a avut o însemnătate aparte.
Poate prima dată când l-am învățat în școală. Poate într-o ceremonie militară. Poate în Decembrie 1989. Poate atunci când un sportiv român a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, iar tricolorul a fost înălțat în fața lumii întregi. Sunt momente diferite. Dar emoția este aceeași. Emoția de a fi român. Un gând de profundă recunoștință se îndreaptă astăzi către revoluționarii noștri.
În județul Neamț avem privilegiul de a avea încă printre noi oameni care au avut curajul să creadă în libertate atunci când acest lucru însemna să își pună viața în pericol. Am avut onoarea să cunosc o parte dintre ei și am descoperit oameni modești, demni și profund atașați valorilor pentru care au luptat. Le datorăm respectul nostru și le mulțumim pentru libertatea pe care astăzi o trăim ca pe un firesc.
Avem datoria să le vorbim copiilor noștri despre semnificația Imnului Național. Nu doar să îl învețe, ci să îl înțeleagă. Să știe de ce ne ridicăm în picioare atunci când îl ascultăm și de ce fiecare vers poartă în el o parte din istoria și demnitatea acestui popor.
Nu alegem în ce colț al României ne naștem. Dar alegem, în fiecare zi, cum ne iubim țara. O iubim prin felul în care ne facem datoria. Prin respectul față de lege. Prin grija față de cei de lângă noi. Prin felul în care îi educăm pe copiii noștri. Și prin faptul că nu uităm niciodată sacrificiul celor datorită cărora astăzi putem rosti, în libertate, cuvântul „România”. În această zi de sărbătoare, vom avea bucuria de a asculta Imnul Național și în glasurile copiilor.
Nu există simbol mai frumos al continuității decât acela în care generația care a apărat libertatea și generația care va construi viitorul se întâlnesc sub aceleași acorduri. Poate că adevărata putere a unui imn nu stă doar în muzica sau în versurile sale. Adevărata lui putere stă în capacitatea de a ne aduce împreună, de a ne aminti cine suntem și de a ne face să privim cu încredere spre viitor. Să primim acest moment cu inimile deschise și cu recunoștință. Pentru că un popor care își respectă simbolurile, își respectă istoria. Iar un popor care își respectă istoria va avea întotdeauna un viitor.
La mulți ani Imnului Național al României! Dumnezeu să binecuvânteze județul Neamț! Dumnezeu să binecuvânteze România!”.

