Din motive de necompetență teritorială, Judecătoria Piatra-Neamț a decis astăzi, 16 iulie, să trimită la Pașcani dosarul în care un procuror DIICOT și doi ofițeri din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Neamț au deschis o acțiune în instanță împotriva deputatului Ciprian Ciubuc și a lui Dan Băruș, solicitând eliminarea unor materiale publicate pe rețelele de socializare și interzicerea apariției unor postări similare până la soluționarea procesului de fond.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet azÎn cererea de ordonanță președințială depusă la Judecătoria Piatra-Neamț, procurorul DIICOT Talpău Cezar-Petronel, comisarul-șef de poliție Iacoban Cornel-Adrian și comisarul de poliție Cărbunariu Victor-Mircea susțin că au devenit ținta unei campanii publice desfășurate pe Facebook, TikTok și YouTube, în cadrul căreia au fost formulate acuzații extrem de grave la adresa lor și au fost expuse inclusiv informații privind membrii familiilor.
Potrivit cererii, cei trei își desfășoară activitatea în structuri specializate ale statului care investighează criminalitatea organizată și traficul de droguri, motiv pentru care protejarea identității și a vieții private reprezintă o componentă esențială a siguranței lor profesionale și personale. Reclamanții susțin că materialele publicate depășesc cu mult limitele unei critici și reprezintă o campanie de compromitere a imaginii lor profesionale.
- Acuzații de corupție, protejarea traficanților și mușamalizarea unor dosare
În acțiunea depusă la instanță se arată că deputatul Ciprian Ciubuc și Dan Băruș au publicat și redistribuit în mod repetat videoclipuri și postări în care reclamanții sunt acuzați că ar proteja traficanți de droguri, ar face parte din rețele de corupție, ar favoriza persoane cercetate penal, ar mușamaliza cauze penale, ar fi primit foloase necuvenite și ar încerca să ascundă activitatea unor grupări de criminalitate organizată.
Reclamanții afirmă că niciuna dintre aceste acuzații nu este susținută de probe, iar scopul materialelor este afectarea reputației lor profesionale și personale, precum și compromiterea instituțiilor în care își desfășoară activitatea.
În cerere se mai arată că videoclipurile și postările au fost distribuite pe scară largă pe Facebook, TikTok și YouTube, unele dintre ele acumulând zeci sau chiar peste o sută de mii de vizualizări, sute de distribuiri și mii de reacții și comentarii.
- Procurorul DIICOT: acuzații formulate inclusiv de la tribuna Parlamentului
În cazul procurorului DIICOT Talpău Cezar-Petronel, reclamanții indică mai multe materiale video în care deputatul Ciprian Ciubuc afirmă că acesta ar fi implicat în „mafia drogurilor”, că pe numele său ar exista dosare de corupție și că ar fabrica dosare penale la comandă.
Cererea menționează un videoclip publicat la 13 iunie 2026, care, potrivit reclamanților, a strâns zeci de mii de vizualizări pe TikTok și Facebook.
De asemenea, este invocată o declarație făcută de deputat în Parlamentul României, la 24 iunie 2026, în care procurorul este acuzat că ar consuma cocaină, ar fi „abuzator sexual” și ar proteja traficanții de droguri. Reclamanții susțin că astfel de afirmații sunt complet false și au afectat grav credibilitatea unui magistrat care instrumentează cauze privind criminalitatea organizată.
- Șeful SCCO Neamț reclamă amenințări și expunerea familiei
Comisarul-șef Iacoban Cornel-Adrian susține că a fost vizat de numeroase postări în care este acuzat că ar fi mușamalizat ancheta privind moartea polițistului Ciprian Verdeș și că ar proteja grupări implicate în traficul de droguri.
Potrivit cererii, după publicarea acestor materiale, deputatul Ciprian Ciubuc l-ar fi contactat telefonic și ar fi avut o întâlnire la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Reclamantul susține că discuția nu a vizat furnizarea unor informații privind traficul de droguri, ci că deputatul ar fi formulat acuzații la adresa sa și a procurorului Talpău, cerându-le practic demisia și afirmând că, în caz contrar, „se va ocupa personal” de ei și îi va „distruge”.
În acțiune se mai arată că deputatul ar fi făcut referiri la proprietățile deținute de polițist și la societatea comercială administrată de soția acestuia, sugerând că va folosi toate pârghiile instituționale pentru a-i verifica.
Totodată, reclamanții susțin că ulterior au fost publicate informații despre membrii familiei lui Iacoban Cornel-Adrian, inclusiv faptul că acesta are patru copii, aspect apreciat drept o încălcare gravă a vieții private.
- Fotografii cu membrii familiei și amenințări privind publicarea unor materiale compromițătoare
În ceea ce îl privește pe comisarul Cărbunariu Victor-Mircea, cererea descrie un videoclip publicat la 14 iunie 2026 în care acesta este prezentat nominal și acuzat că ar face parte din crima organizată din județul Neamț, ar proteja traficanți de droguri, ar măslui procese-verbale și ar fi implicat în fapte de corupție.
Reclamanții susțin că în același material au fost publicate și imagini cu soția polițistului, deși aceasta nu este persoană publică.
În acțiune se arată că deputatul ar fi afirmat că, dacă ofițerul nu își va da demisia, vor fi făcute publice presupuse materiale compromițătoare privind viața sa privată și că sfârșitul carierei sale este iminent.
- Anchetatorii solicită eliminarea tuturor materialelor
Prin ordonanța președințială, cei trei anchetatori solicită instanței obligarea pârâților să elimine toate videoclipurile, fotografiile, postările și comentariile în care le apar numele, imaginile, funcțiile sau alte elemente de identificare. De asemenea, cer eliminarea tuturor materialelor care conțin imagini sau informații referitoare la membrii familiilor lor și interzicerea publicării unor noi materiale similare până la soluționarea definitivă a procesului de fond, care este tot pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț și are ca obiect ”răspundere delictuală, apărare drepturi nepatrimoniale”.
În motivarea cererii, reclamanții arată că prejudiciul este unul continuu, întrucât fiecare nouă vizualizare, distribuire sau comentariu amplifică efectele asupra reputației lor și asupra încrederii publicului în instituțiile în care activează.
Aceștia susțin că, având în vedere atribuțiile pe care le exercită în combaterea criminalității organizate și a traficului de droguri, expunerea repetată a identității lor și a membrilor familiilor poate genera inclusiv riscuri privind siguranța personală.
Ironia situației este că, în timp ce pe rolul instanței se află acțiunea prin care trei anchetatori antidrog cer eliminarea postărilor publicate de deputatul Ciprian Ciubuc, colectivul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț a fost distins de Ministerul Afacerilor Interne pentru rezultatele obținute în activitate. Distincția a fost primită de comisarul-șef Cornel Iacoban, în numele echipei.
Cristina Mircea

