Expoziția dedicată iei tradiționale, organizată la Piatra-Neamț, a adus în atenția publicului nu doar frumusețea unor cămăși vechi, ci și poveștile lor. Omul care se străduiește să aducă ceva nou la fiecare ediție a Grădinei cu ii, este muzeograful Florentina Buzenschi care a purtat o ie din Negrești, satul de unde era bunica sa: „Nu am văzut niciodată, când eram copil, o cămașă tradițională acolo. Nici nu-mi puneam problema pe vremea aceea. Când am ajuns la muzeu, ideea era să-mi fac o cămașă ca la Negrești. Nu credeam că am să mă apuc să cos, pentru că este frumos de spus, dar greu de făcut”.
Modelul „Ochi de păune” a devenit o provocare personală după ce a descoperit un izvod al Elenei Niță Ibrian și a regăsit același motiv în arhive, într-o expoziție din 1937 vizitată de Regina Maria: „Am găsit modelul și am zis că este musai să-l fac. Bunica mea nu a mai apucat să-l vadă. Este un model simplu, am făcut și altele mai complicate, dar acesta mi s-a lipit de suflet și are o altă valoare pentru că este de acolo. Modelul inițial nu avea paiete, dar eu i-am pus și paiete, ca să fie chiar ochi de păun”.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az mostbetDincolo de frumusețea iei, lucrul manual înseamnă timp, răbdare și o apropiere de o lume în care fiecare cusătură avea un rost: „De la o cămașă la alta ni se deteriorează vederea și trebuie să purtăm ochelari cu un număr mai mare. Ne mirăm cum făceau doamnele de altădată cămăși pe o pânză atât de deasă, la lampă sau la lumânare. Dar atunci femeile nu începeau să coasă la aproape 50 de ani. La vărsta asta erau considerate deja bătrâne”.
Pentru Florentina Buzenschi, cusutul a devenit și un exercițiu: „Eu am spus că nu am răbdare, dar îmi exersez răbdarea. Lucrul manual este terapeutic și îți dă o mare satisfacție”.
Organizatorii încearcă, de la un an la altul, să găsească modalități prin care aceste piese să fie aduse mai aproape de public. Pentru că o cămașă nu înseamnă doar un obiect vestimentar, ci multe ore de muncă și o tradiție care se transmite peste generații. Cu tot cu paradoxurile aferente: cămășile noi pot avea prețul de peste 1.000 de euro, iar cele vechi pot fi cumpărate mult mai ieftin, pentru că, uneori, unii oamenii doar vor să scape de ele. Asta în timp ce alții bat satele în lung și-n lat și le caută, cu răbdare și dragoste. Soții Mihaela și Constantin Postolache fac parte din ultima categorie și au reușit, în peste 10 ani, să colecționeze cămăși din mai toate zonele etnofolclorice. Fiecare ie dintre cele 20 expuse anul acesta în grădina Muzeului de Etnografie poartă cu ea urmele unor mâini care au cusut, au muncit și au păstrat vie identitatea satului românesc. Iar împreună alcătuiesc o adevărată comoară culturală.
Cristina Mircea
