Vă aducem la cunoștință faptul că vineri 26 iunie 2026, în Municipiul Piatra Neamț vor avea loc următoarele ceremonii militare:
1) ora 10.00, Piața Tricolorului, ceremonia militară prilejuită de Ziua Drapelului Național al României, în baza solicitării Instituției Prefectului – Județul Neamț, nr.5929 din 22.05.2026. Conform articolului 12 din Constituția României, drapelul, ziua națională, imnul, stema țării și sigiliul statului reprezintă simbolurile naționale ale României. În fiecare an, drapelul ce urmează a fi înălțat pe catargul din Piața Tricolorului, este sfințit de preotul militar la Capela Militară a Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski”.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az mostbetProgramul ceremoniei cuprinde salutul Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski”, intonarea imnului național, alocuțiunea prefectului județului Neamț, primirea drapelului României, legarea acestuia la catarg, binecuvântarea preotului și sărutul drapelului de către oficialități.
Activitatea continuă cu înălțarea drapelului pe fondul intonării imnului național al României și se încheie cu defilarea Drapelului de Luptă și a gărzii de onoare, constituită din militari ai Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski”, Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț și Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.
La 26 iunie 1848 a fost emis Decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu al Țării Românești, prin care tricolorul roșu-galben-albastru devenea Drapel Național. Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua Drapelului Național al României. Reunirea celor trei culori ale drapelului românesc – roșu, galben și albastru – are adânci semnificații istorice, exprimând continuitatea poporului român, legăturile permanente între românii de ambele versante ale Carpaților, idealurile de unitate și independență care au ghidat neamul românesc de-a lungul întregii sale existențe.
2) ora 11.30, Parcul Central, ceremonia dezvelirii pe Aleea Personalităților a plăcii cu ,,Steaua” dedicată Generalului Nicolae Dăscălescu, conform Hotărârii Nr.212 din 03.06.2026 a Consiliului Local al Municipiului Piatra Neamț. Ceremonia este organizată de Primăria Municipiului Piatra Neamț în parteneriat cu Batalionul 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski” și Cercul Militar Piatra Neamț.
Programul ceremoniei cuprinde salutul Drapelului de Luptă al Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski”, intonarea imnului național, alocuțiunile comandantului unității, primarului Municipiului Piatra Neamț și nepotului Generalului Nicolae Dăscălescu, dezvelirea plăcii cu ,,Steaua” dedicată Generalului Nicolae Dăscălescu, intonarea semnalului ,,Stingerea”, compoziție sobră menită să onoreze sacrificiul și serviciul adus patriei și, în încheiere, un moment artistic cu mesaj patriotic, oferit de elevii Școlii Gimnaziale ,,Prof. Gheorghe Dumitreasa” din Girov, comuna natală a Generalului Nicolae Dăscălescu.
ŞEFUL CERCULUI MILITAR PIATRA NEAMŢ (şi Ofiţer de informare şi relaţii publice al Garnizoanei Piatra Neamț) Plutonier adjutant principal Vasile VÂNĂU

