Site icon

Deputatul Ciubuc – fotografiat în compania unei persoane cercetate pentru consum și trafic de droguri

Exact în ziua în care s-a deplasat la locul unde a fost ucis polițistul Ciprian Verdeș și a realizat videoclipul în care a vorbit despre o presupusă mușamalizare a anchetei și despre o posibilă legătură a cazului cu consumul de droguri, deputatul Ciprian Ciubuc a fost fotografiat într-un local din Piatra-Neamț, în compania a două persoane cunoscute din cauza dosarelor penale în care au fost anchetate.

Fotografia ridică o serie de întrebări legitime, cu atât mai mult cu cât una dintre persoanele aflate la masă promovase deja public teorii asemănătoare celor formulate ulterior de parlamentar. În acest context, i-am transmis deputatului Ciprian Ciubuc fotografia și o solicitare oficială pentru un punct de vedere.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az mostbet

L-am întrebat care a fost scopul întâlnirii, dacă au fost discutate aspecte legate de ancheta Verdeș, dacă opiniile sale privind cazul au fost influențate de persoanele cu care s-a întâlnit și cum explică prezența sa la aceeași masă cu o persoană cercetată în trecut în cauze privind consumul și traficul de droguri, în condițiile în care discursul său public este construit tocmai în jurul combaterii acestui fenomen.

De asemenea, l-am întrebat de ce nu a avut intervenții publice similare în alte cazuri în care consumul de droguri a fost confirmat de anchetatori și de expertize medico-legale.

După 48 de ore de la transmiterea întrebărilor, deputatul nu a oferit niciun răspuns.

În intervențiile sale publice, deputatul a susținut că Vlad Verdeș ar fi putut consuma substanțe psihoactive, care nu pot fi identificate prin analizele de laborator. Afirmația este contrazisă de nivelul de dotare al Serviciului Județean de Medicină Legală Neamț.

Instituția dispune de un sistem HPLC (High Performance Liquid Chromatography) și de un spectrometru de masă, echipamente utilizate în toxicologia medico-legală modernă pentru identificarea și cuantificarea substanțelor psihoactive, inclusiv a noilor substanțe psihoactive cunoscute popular drept „etnobotanice”.

Spre deosebire de testele rapide utilizate în trafic, care pot genera rezultate fals pozitive sau fals negative, sistemele LC-MS și HPLC permit identificarea structurii chimice a substanțelor și reprezintă standardul de referință în laboratoarele criminalistice moderne.

Grație companiei Kober, care a făcut achiziția de peste 200.000 de euro, laboratorul are capacitatea de a efectua local analize complexe care, în multe județe din țară, sunt trimise către institutele universitare de medicină legală.

Cu alte cuvinte, afirmația potrivit căreia anumite substanțe nu ar putea fi detectate trebuie privită în contextul existenței unor echipamente capabile tocmai să identifice compuși noi sau modificați chimic pentru a evita metodele clasice de depistare.

Una dintre persoanele aflate la masă cu deputatul este Marius George Zănoagă, condamnat în trecut pentru furt calificat cu consecințe deosebit de grave, după cum rezultă din hotărâri judecătorești definitive. În prezent, el administrează o pagină de socializare prin intermediul căreia formulează frecvent acuzații de corupție și atacuri la adresa unor instituții publice și reprezentanți ai sistemului judiciar.

Cea de-a doua persoană este Dan Băruș, condamnat pentru ultraj contra bunelor moravuri, înșelăciune și falsificare de instrumente de plată, și cercetat în dosare privind consumul și traficul de droguri. În ultima perioadă, el a formulat în spațiul public acuzații dure la adresa unor procurori și polițiști implicați în combaterea criminalității organizate, exprimând poziții similare celor promovate de deputatul Ciubuc în cazul Verdeș.

Ieri, 10 iunie, politicianul a reluat discursul în Parlamentul României. În cadrul unei dezbateri care avea ca temă violența în familie și protecția copiilor, Ciubuc a făcut din nou referire la cazul Verdeș și la suspiciunile privind consumul de droguri. Intervenția sa este relevantă și demonstrează că nu a fost vorba despre o declarație izolată, făcută la cald, în contextul emoției generate de crima de la Piatra-Neamț, ci despre un atac repetat la adresa anchetatorilor, în ciuda rezultatelor expertizelor medico-legale.

Vom publica integral orice punct de vedere transmis de către deputatul Ciprian Ciubuc sau de persoanele menționate în acest articol. Până atunci, rămân faptele: o întâlnire confirmată prin fotografie, declarații publice formulate la scurt timp după aceasta și refuzul politicianului de a răspunde întrebărilor.

Cristina Mircea

Exit mobile version