Site icon

Tărâmul Copiilor: două zile dedicate celor mici, în Piatra-Neamț

Municipiul Piatra-Neamț îi invită pe cei mici și pe părinții lor să trăiască două zile de neuitat, pline de bucurie, mișcare și creativitate, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentul „Tărâmul Copiilor” se desfășoară în perioada 31 mai – 1 iunie 2026, între orele 13:00-20:00, și aduce împreună spectacole, ateliere educative, activități sportive și multe surprize, în inima orașului.

Pe 31 mai, toată distracția are loc în Piața Curtea Domnească, iar pe 1 iunie, sărbătoarea se extinde și în Piața Ștefan cel Mare, pentru o zi cu adevărat specială.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az

Primarul Adrian Niță: „Dragi copii! Chiar dacă ați fost învățați cu povești care încep cu „a fost odată ca niciodată”, cea mai frumoasă poveste pe care o veți trăi se scrie chiar aici, în orașul nostru! Cred cu tărie că pe voi ar trebui să vă sărbătorim în fiecare zi! Și pentru că o singură zi de sărbătoare pur și simplu nu ne-ar fi ajuns ca să vă arăt cât de importanți sunteți, am ales ca anul acesta, la noi în oraș, Ziua Copilului să dureze, aproape ca în povești, două zile întregi! Așa că, pe 31 mai și 1 iunie, Piatra-Neamț se transformă sub bagheta magiei în Tărâmul Copiilor, un univers de basm!

Deschidem porțile unei lumi feerice, create special pentru voi. Vă așteaptă căsuțe cu butaforii desprinse din cărțile de povești, animatori gata de joacă, sute de baloane colorate și spectacole magice de teatru de păpuși. Ne vom întâlni la tot pasul cu păpuși gigant, sosite parcă din lumea imaginației, vom descoperi jocuri super interesante și ne vom îndulci cu o mulțime de surprize delicioase! Iar marea mea surpriză din acest an este o mini-fermă adevărată, pe care v-am adus-o chiar în inima orașului și unde vă puteți împrieteni cu animăluțe drăgălașe!

Și pentru că într-un asemenea basm fiecare copil merită să fie personajul principal, vă aștept cu mare emoție chiar în biroul meu de primar, amenajat special la Curtea Domnească. Fiecare dintre voi va primi o eșarfă oficială și o legitimație unică de „Primar pentru o zi”.

Veniți să scriem împreună cel mai frumos capitol din povestea copilăriei voastre! Ne vedem pe 31 mai și 1 iunie, de la ora 13:00. Eu voi fi acolo și vă voi aștepta cu brațele deschise!”

Duminică, 31 mai

Ziua începe cu energia grupurilor și cluburilor de copii din Piatra-Neamț! Scena amplasată în fața Primăriei prinde viață între orele 13:00-19:00, cu spectacole ale cluburilor și grupurilor de copii locale – Lia Art, Talida Models, Asociația Culturală „Rubine Moldave”, Comunitatea Elenă din Piatra-Neamț, Viva Allegria, dar și cu un spectacol de teatru pentru copii, care cu siguranță va aduce zâmbete pe fețele tuturor.

Pe tot parcursul zilei, la cele 11 căsuțe din Curtea Domnească, copiii sunt așteptați la ateliere educative interactive: meșteșuguri, educație financiară, sanitară, ecologie, teatru, cofetărie, atelier de limonadă, brutărie, măcelărie și multe altele. Alături de toate acestea, o mică fermă cu animale domestice va fi amenajată special pentru cei mici, oferindu-le o experiență autentică și apropiată de natură.

Și, pentru că nicio zi de poveste nu e completă fără personaje de basm, animatori costumați în personaje din desene animate și personaje pe picioroange vor fi prezenți pentru poze și momente de neuitat.

Luni, 1 Iunie

Ziua cea mare începe devreme și cu mult entuziasm! Între orele 09:00-14:00, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret transformă Piața Ștefan cel Mare într-un adevărat teren de sport, cu activități pentru toate gusturile: atletism, karting, dresaj canin, turneu de fotbal, turneu de handbal, demonstrație de tenis, arte marțiale și lupte.

Atelierele educative de la cele 11 căsuțe din Curtea Domnească continuă și în această zi, oferind copiilor activități variate pe tot parcursul programului.

Tot în zona Curții Domnești, mai exact între Muzeul de Artă și Biserica „Sf. Ioan Domnesc”, instituțiile de ordine și siguranță publică pregătesc demonstrații specifice, prin care cei mici pot descoperi, într-un mod accesibil și captivant, lumea celor care veghează asupra comunității.

Scena din Piața Curtea Domnească reunește din nou, între orele 13:00-19:00, cele mai talentate grupuri de copii din oraș: Artis, Viva Allegria, Ray’s Dance și R&A Dance Studio, într-un program artistic care promite să încheie sărbătoarea în cel mai frumos mod.

Compartiment Promovare și Mass-Media

Exit mobile version