Un bărbat din comuna Ștefan cel Mare, care a vrut să curețe curtea și a dat foc resturilor strânse, deși bătea vântul, a rămas fără casă și fără anexele gospodărești. Mai mult, flăcările au ajuns la doi brazi din apropiere, iar scânteile purtate de vânt au aprins acoperișurile caselor vecine. Intervenția pompierilor a fost dificilă și a durat patru ore.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az- Comunicatul ISU Neamț
În data de 27.05.2026, în jurul orei 11:50, prin apel la 122 pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Ștefan cel Mare pentru stingerea unui incendiu produs la o casă.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (trei autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD), SVSU Ștefan cel Mare și IPJ.
La sosirea pompierilor militari, incendiul se manifesta generalizat la o casă și anexele gospodărești, extinzându-se la doi brazi și la acoperișurile a două case din vecinătate.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în limitele găsite, reușindu-se limitarea propagării acestuia la alte construcții din apropiere.
Din păcate, incendiul a produs pagube materiale însemnate:
-casa și anexele gospodărești din gospodăria în care a izbucnit incendiul;
-aproximativ 80 mp din acoperișul unei case învecinate tip P+1, tâmplăria PVC aferentă a cinci ferestre și două unități de aer condiționat și
-aproximativ 8 mp din acoperișul unei alte case din vecinătate.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spații deschise.
Nu au fost victime.

