Site icon

Eveniment editorial: prezentarea lucrării ”Profiluri de muzicieni români” – volumul II

Vineri, 22 mai 2026, la sala Cupola a Bibliotecii Județene „G. T. Kirileanu” Neamț, ora 12:00, în organizarea Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, va avea loc prezentarea impozantei lucrări a profesorului universitar doctor Vasile Vasile – „PROFILURI DE MUZICIENI ROMÂNI”, Volumul II. Cartea a apărut anul trecut, în 2025, la Editura Nona, parte componentă a Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.

La evenimentul din 22 mai 2026, alături de autor, vor participa, ca invitați de onoare, arhim. Mihail Daniliuc și pr. Dorin Ploscaru. De asemenea, în cadrul evenimentului un grup de seminariști de la Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Piatra-Neamț vor participa cu un scurt program de cântări bisericești.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az

Intrarea publicului la acest eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

***

Rod al unei munci elaborate de cercetare a creației muzicale românești din vechime, lucrarea profesorului universitar doctor Vasile Vasile, originar din Neamț, aduce la cunoștința generațiilor mileniului trei o serie de portrete ale unor personalități ale lumii muzicale bisericești care riscă să intre în uitare. Astfel, autorul continuă un mai vechi proiect al său, primul volum al „Profilurilor…” tratând viața și opera unei serii de muzicieni care nu aveau nimic în comun cu ținutul Neamț.

Strălucit bizantinolog, cu o operă vastă și foarte apreciată de mediul academic românesc și nu numai (avem în vedere acoperirea studiilor sale a întregului areal balcanic, precum și Premiul Academiei Române pe care l-a obținut cu o altă lucrare a sa – „Tezaur muzical românesc de la muntele Athos”), profesorul Vasile Vasile deschide volumul de față cu o concisă incursiune în veacurile medievale, când s-a afirmat la Mănăstirea Neamț una dintre importantele școli de muzică bisericească (sublinierea îi aparține), din care, apreciază autorul, „pare a descinde cunoscuta școală de la Mănăstirea Putna, din epoca ștefaniană.”

Au fost adăugate studiile consacrate rolului Sfântului Paisie Velicicovschi în dezvoltarea muzicii liturgice, protopsaltului din școala sa, Iosif Duhovnicul, și urmașilor acestuia, în frunte cu Visarion Protopsaltul.

Având avantajul apropierii și posibilității cercetării directe a bogatului fond muzical prezentat de Biblioteca mănăstirii Neamț, autorul a avut șansa descoperirii unor alte prețioase documente: primele lucrări de cântări bisericești în limba română, tipărite la Viena, în anul 1823, Anastasimatarul, Irmologhionul și Theoreticonul, și o bună parte a cântărilor aparținând perioadei nemțene.

Calitatea sa de profesor la Piatra-Neamț (a activat pe plan didactic, în Neamț, între anii 1970 și 1990, fiind, printre altele, și primul director al Școlii Populare de Artă) l-a determinat pe Vasile Vasile să creioneze profiluri ale unor muzicieni nemțeni uitați, personalități muzicale descinse din acest ținut, muzicieni a căror activitate s-a desfășurat în zona nemțeană și muzicieni născuți și formați în afara spațiului nemțean dar implicați în viața culturală a zonei, printre ei Iosif – ilustrul protopsalt al Neamţului, Macarie Ieromonahul de la Mănăstirea Neamţ, Visarion Protopsaltul, Dorothei (Doroftei) Iordachi, ieromonahul şi protopsaltul. Nu sunt ocolite tradiţiile cântării corale la Mănăstirea Neamţ și Tipografia muzicală de la Mănăstirea Neamţ, tratate în capitole aparte.

Lucrarea se încheie cu un vast material dedicat lui Alexandru Podoleanu, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai ținutului Neamț în planul muzicii vechi și muzicii bisericești.

Exit mobile version