Site icon

Premii la concursurile naționale pentru două eleve ale Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț

Activitatea de la cursurile Școlii Populare de Artă Piatra-Neamț, din cadrul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, este vizibilă și la nivel național. Participările cursanților Școlii la diversele competiții de artă plastică, muzică, dans, teatru se soldează de multe ori cu premii și distincții prin care evoluțiile artistice și creatoare sunt recunoscute și recompensate.

Cele mai recente succese au fost aduse de clasele de pictură și grafică, coordonate de artiștii plastici Radu Macavei și Cristian Bistriceanu.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet

Astfel, la Concursul naţional de pictură şi grafică „Emancipare”, organizat de Şcoala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Elena – Amelia Buzatu, care a concurat la Secțiunea grafică – categoria de vârstă până la 15 ani, a primit Premiul al III-lea pentru lucrarea „Monumentul lui Constantin Brâncuși, din Tg. Jiu”.

În același timp, la Concursul Naţional de Arte Vizuale „Nicolae Mantu”, ediţia a XVIII-a, de la Galaţi, organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, lucrarea Evelinei Nicole Simionescu, intitulată „Wabi – Sabi / acum prin atunci”, a fost recompensată cu Mențiune, la grupa de vârstă junior.

Coordonatorii claselor de pictură și grafică, artiștii plastici Radu Macavei și Cristian Bistriceanu, sunt mulțumiți de rezultatele elevelor lor și se așteaptă, în viitorul apropiat, la ridicarea nivelului de creație. „Sigur că este o bucurie de fiecare dată pentru noi ca profesori, atunci când elevii noștri sunt recompensați cu premii sau mențiuni la aceste importante competiții de nivel național. În același timp, acestea sunt o încurajare foarte importantă și pentru ei, chiar dacă scopurile noastre nu sunt concursurile, ci educarea și formarea tinerelor talente. Iar pentru ca un talent să rodească, este de nevoie de multă muncă, dăruire și consecvență, lucruri de care cele două cursante au dat dovadă din plin și de aceea le felicităm și le dorim mult succes în continuare!”.

Exit mobile version