Agent șef Bogdan Andrei Apopei, în vârstă de 37 de ani, este polițist din anul 2009. A absolvit Școala de Agenți de Poliție Vasile Lascăr, de la Câmpina, iar cariera și-a început-o la Postul de Poliție Bicazul Ardelean. Ulterior, și-a desfășurat activitatea în cadrul Poliției orașului Bicaz, unde a lucrat șase ani la proximitate și opt ani în cadrul Investigațiilor Criminale. De-a lungul timpului a participat la mai multe misiuni internaționale, printre care și cea din Marea Britanie, între 2017 și 2019, ca specialist suport operativ, în urma căreia a și fost premiat cu emblema de onoare a M.A.I..
Recent, Bogdan s-a întors după 12 luni petrecute într-o misiune O.N.U. în Sudanul de Sud.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet- „Am ajuns într-o lume complet diferită”
Cum a fost experiența din Sudanul de Sud?
A fost, fără exagerare, o experiență care îți schimbă perspectiva asupra vieții. Sudanul de Sud este cea mai tânără țară din lume, cu aproximativ 15 ani de independență, dar care încă trăiește în condiții extrem de dificile. Temperaturile erau constant între 30 și 37 de grade, cu o umiditate excesivă, foarte puțină vegetație și o lipsă dramatică de apă.
Am participat într-o misiune O.N.U., iar primele patru luni am activat ca trainer pentru polițiști locali și voluntari care sprijineau activitatea poliției. Le predam noțiuni generale de poliție, drepturile omului, etică, morală profesională, intervenție și relația poliție–comunitate. Lucram cu grupe de 20–30 de persoane și încercam să le oferim sprijin pentru a construi un sistem cât mai funcțional.
Ulterior, timp de patru luni, am lucrat în centrul de integrare operațională din baza Aweil — un fel de centru operațional regional, unde trebuia să cunoaștem permanent situația de securitate și să oferim suport și coordonare polițiștilor din teren.
În decembrie, după închiderea bazei, am fost transferat, în ultimele 4 luni de misiune la Malakal, una dintre cele mai dificile zone din punct de vedere al securității. Acolo am fost patrol officer într-o tabără de refugiați, alături de polițiști înarmați din Rwanda. Asiguram securitatea, interveneam în caz de incidente și colaboram cu grupurile de voluntari ai comunității.
- „Ce vedem pe internet nu reprezintă nici 10% din realitate”
Ce v-a impresionat cel mai mult?
Condițiile în care trăiesc oamenii. Cred că mulți dintre noi am auzit despre problemele din țările africane, însă .
Apa era o resursă extrem de prețioasă, multe sedii de poliție funcționau efectiv sub copaci, fără electricitate, fără apă curentă și fără dotări minime. În multe locuri nici săli de judecată nu existau. Cu toate acestea, oamenii încercau să își facă meseria și să țină sistemul funcțional.
Salariul unui polițist era de aproximativ 10 dolari pe lună — echivalentul unui sac de orez.
În tabăra de refugiați exista un singur trib, iar pentru infracțiunile minore funcționau consilii tribale care stabileau sancțiuni pecuniare. Era o formă de organizare necesară, pentru că numărul polițiștilor era extrem de redus.
- „Copiii învățau sub copaci”
Cum era viața copiilor de acolo?
Poate acesta este aspectul care m-a marcat cel mai mult. Aproximativ 70% dintre copii studiau sub copaci sau în locuri unde exista puțină umbră. Clădirile cu destinație de școală erau foarte puține, multe construite de O.N.U. sau organizații umanitare.
Mergeam des în școli și le vorbeam despre drepturile omului, drepturile minorilor, discriminare și respect reciproc. Copiii de peste 12 ani înțelegeau engleză, iar unde era nevoie aveam translatori. Erau extrem de receptivi și se bucurau enorm pentru lucruri simple — câteva bomboane, biscuiți sau o minge.
Am rămas impresionat de faptul că, deși trăiau în lipsuri greu de imaginat, copiii reușeau să fie fericiți cu o minge făcută din șosete vechi și un băț de lemn.
- „Femeile munceau continuu”
Cum ați perceput comunitățile locale?
Oamenii de acolo sunt foarte puternici. Femeile, în special, m-au impresionat enorm. Le vedeai permanent muncind: cărau pietre, spărgeau pietre pentru a le vinde, găteau, săpau, aveau grijă de copii. Familiile aveau frecvent între șase și doisprezece copii.
În ciuda greutăților, oamenii încercau să își continue viața și să își păstreze demnitatea.
- „Siguranța nu era niciodată garantată”
Ați trecut prin momente periculoase?
Am avut norocul să nu fiu implicat direct în incidente majore, însă situațiile tensionate erau frecvente. Se trăgea deseori în apropierea bazelor O.N.U., existau jafuri, conflicte cu armata locală, accidente aviatice. În special în baza Aweil, auzeam focuri de armă, din oraș, de câteva ori pe săptămână.
Mulți localnici încă dețineau arme, iar fiecare partid politic avea propria structură militară. Din cauza acestor tensiuni izbucneau frecvent conflicte armate.
- „M-am întors acasă cu multă recunoștință”
Cum a fost revenirea în România?
A fost un sentiment mixt. Pe de o parte, am simțit siguranță și liniște. Pe de altă parte, și o anumită tristețe. Timp de un an, „acasă” însemnase un container de aproximativ 20 de metri pătrați, iar în astfel de condiții se creează legături foarte puternice între colegi.
Misiunea m-a făcut să înțeleg cât de important este ceea ce avem în România și cât de multe lucruri considerăm normale fără să realizăm valoarea lor. Am realizat că România este o țară civilizată, în care se poate trăi în condiții decente.
În Sudanul de Sud am văzut oameni care trăiesc cu foarte puțin, dar care încearcă în continuare să își facă datoria și să își păstreze speranța. Iar asta te schimbă profund ca om.
- „Profesionalismul colegilor români este apreciat”
Ce concluzie ați tras după această experiență?
Am lucrat alături de colegi din zeci de țări. În afară de America de Nord, practic găseai reprezentanți din aproape toate colțurile lumii în cadrul U.N. Police.
Experiența aceasta mi-a confirmat încă o dată profesionalismul polițiștilor români și faptul că sistemul nostru, cu toate problemele lui, funcționează la un nivel foarte bun comparativ cu ceea ce există în alte părți ale lumii.
M-am întors cu mai multă recunoștință pentru lucrurile simple: apă, siguranță, familie, stabilitate. Sunt lucruri pe care, de multe ori, le apreciem cu adevărat doar când vedem cum arată viața fără ele.
