În fiecare an, pe 15 mai, este celebrată Ziua Internațională a Familiei, instituită în 1993 de Adunarea Generală a ONU pentru a sublinia importanța fundamentală a familiei în viața fiecărei persoane și în echilibrul societății.
În toate serviciile sociale ale DGASPC Neamț această zi are o semnificație aparte, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Pentru mulți dintre beneficiari, familia nu este doar un concept, ci un vis profund. În absența familiilor biologice, aici se construiesc alte forme de familie – bazate pe empatie, sprijin și grijă.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbetPentru că suntem, în esență, o mare familie „altfel”, vă prezentăm povestea unei familii cu adevărat remarcabile care redefinește ideea de iubire, devotament și sacrificiu. Irina Cărbunaru, din Dumbrava Roșie este asistent maternal și angajată a DGASPC Neamț de peste 7 ani. Irina și soțul ei, Constantin, sunt de peste 25 de ani împreună. În ciuda prejudecăților – inclusiv a unei diferențe de vârstă între ei de peste 30 de ani – au construit nu doar o familie solidă, ci și un model pentru comunitate. Au schimbat destine și au scris povești care emoționează profund.
Când s-au cunoscut, ambii erau divorțați. Irina avea o fetiță de nici 3 ani, Ștefana (adoptată ulterior de Constantin), iar el avea, la rândul său, o fiică mai mare, pe nume – coincidență sau destin – tot Irina. Cei doi au întemeiat o familie și au 3 copii împreună: Victoria (18 ani), Sofia (16 ani) și Victor (13 ani). Cu toate că aveau o viață frumoasă și împlinită, Irina simțea că nu îi este de ajuns. „Mi-am dorit o familie mare și mi se părea că am multă dragoste de oferit. O soluție mi s-a părut profesia de asistent maternal, care mi-ar oferi nu doar un loc de muncă, ci ar fi modalitatea de a oferi iubire unui suflețel în dificultate și a mulțumi destinului pentru dragostea pe care am primit-o eu. Și uite așa, în 2019 a intrat în familia noastră Raul, un băiețel pe care l-am luat când avea doar 11 luni…”, a spus Irina Cărbunaru.
Crescut cu iubire și grijă, copilul care trecuse prin trauma abandonului a înflorit în familia Cărbunaru. Era iubit de „părinții” de profesie și jucăria celor 3 frați mai mari. Totuși, pentru că în cazul lui Raul, (ca pentru toți copiii eligibili cu măsură de protecție), fusese deschisă procedura de adopție, Irina a intrat în panică și s-a gândit că nu va avea asupra cui să reverse prea-plinul iubirii materne. Având atestatul de asistent maternal pentru doi copii, a anunțat managerul de caz că este dispusă să mai preia în plasament un copil.
„Întâi am cerut părerea soțului și a celorlalți copii. Soțul a fost mai reticent, însă surpriza a venit de la copiii mai mari. Fetele au spus din prima da, fiecare însă dorindu-și altceva. Una voia fetiță, alta – băiețel. În viața noastră au fost mereu unele semne pe care le-am înțeles ulterior. În anul în care am decis să mai luăm un copil în plasament, am mers la mare în efectiv complet. Pe plajă am găsit o suzetă albastră. Am considerat-o un semn că vom primi un băiețel. Întorși acasă, am găsit pe stradă o suzetă roz, pe care iar am considerat-o un semn. După puțin timp, managerul de caz de la Direcție ne-a întrebat dacă am fi dispuși să luăm în plasament doi copilași, gemeni, o fetiță și un băiat, în vârstă de 2 luni, născuți prematur, aflați în spital la București. Am zis da din prima. Am mers să îi preluăm împreună cu managerul de caz și ne-am întâlnit cu cei de la DGASPC București la jumătatea drumului, la Râmnicu Sărat. Când am luat gemenii pentru prima oară în brațe, am simțit că sunt ai mei, parte din inima mea”, a adăugat Irina.
Copiii au crescut, însă pe la 1 an au constatat că ambii au probleme de sănătate, motivate de nașterea prematură. Investigațiile medicale au arătat că gemenii au mai multe dizabilități. Au început terapiile de recuperare și le fac aproape zilnice la unul dintre centrele de zi ale DGASPC Neamț, iar fiecare zi este o luptă câștigată.
Între timp, și pentru gemeni s-a deschis procedura de adopție, la fel ca pentru Raul, primul copil luat în plasament, care a și fost adoptat de o familie, adopția finalizându-se în 2024. „Ne-a rupt sufletul plecarea lui Raul. Nu am crezut că vom suferi așa de mult, deși eram conștienți de la început ce urmează. Am făcut tot posibilul să îl pregătim și pe el pentru acest pas și suntem mândri că l-am însoțit pe drumul către părinții lui. Este bine acum, păstrăm legătura cu familia adoptatoare și mereu va fi parte din sufletul și familia noastră”, au spus soții Cărbunaru.
Pentru că drama despărțirii de copil i-a marcat, aceștia au luat decizia de a-i adopta pe gemenii luați în plasament, Vlad și Valeria, în ciuda dizabilităților și pierderii veniturilor ca asistent maternal. Din 2025, odată cu finalizarea adopției, gemenii sunt copiii cu acte în regulă ai cuplului Cărbunaru. „Eu am o vârstă destul de înaintată însă acești copii nu doar că mă țin în formă, dar mă determină să țin pasul cu ei și să fiu sănătos. Efectiv, îmi topesc inima. Probabil, prin prisma vârstei și a experienței, privesc lucrurile diferit și mă bucur mai mult de dragostea copiilor. Am crescut într-o familie numeroasă și abia acum pot spune că sunt împlinit și fericit”, a spus Constantin Cărbunaru.
Povestea acestuia este, la rândul ei, remarcabilă. Copil sărac, dar crescut într-o familie cu valori morale puternice, și-a depășit condiția și a reușit nu doar să ajungă un profesionist în domeniul producției de lemn, ajungând să fie șeful unei echipe de peste 100 de ani, dar este și un sculptor deosebit de talentat, cu lucrări premiate și cu adevărate opere de artă ieșite din mâinile sale. Sculptează în lemn de când se știe, iar harul său a înfrumusețat case, curți, biserici, dar a contribuit și la crearea unor adevărate dantelării din lemn în anumite încăperi ale Casei Poporului. A recondiționat o veche șaretă rurală, care a devenit în mâinile sale o operă de artă ce a luat drumul Franței, pentru pasionați și cunoscători ai meșteșugurilor vechi.
Și soții Cărbunaru nu s-au oprit din a visa și din a oferi iubire sufletelor în dificultate. De ceva timp, în familia lor a apărut un nou copil în plasament: o fetiță care are acum 1 an și 4 luni. Ei spun că nu o vor adopta. Irina zice în glumă: „Niciodată să nu spui niciodată. Mama soțului meu a avut, pe vremea lui Ceaușescu, medalie de «mamă eroină». Cine știe, poate destinul meu este să primesc și eu o astfel de medalie…”
