S-a închis a treia zi a festivalului. Ziua a patra propune medalionul Andrei Șerban la Sala Rotondă, Ciuleandra Teatrului „Ion D. Sîrbu” din Petroșani — într-o formulă scenică în care publicul urcă pe scenă —, la Casa de Cultură a Sindicatelor, și Doctorul al britanicului Robert Icke, în regia lui Andrei Șerban, pe scena Teatrului Tineretului. Mai jos, programul de azi, urmat de câteva note de ieri.
Detaliul zilei | Andrei Șerban se întoarce la Piatra Neamț
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbetAndrei Șerban — una dintre cele mai mari figuri ale regiei românești și internaționale din ultima jumătate de secol — este astăzi în centrul festivalului: medalionul de la 18:30 și, la 20:30, Doctorul, spectacolul pe care l-a montat la Teatrul Nottara.
Născut pe 21 iunie 1943 la București, a absolvit IATC „I.L. Caragiale” în 1968, la clasa de regie a lui Radu Penciulescu. Își face debutul ca regizor chiar la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, pe 13 martie 1966, student în anul III la IATC, cu Dureroasa și adevărata tragedie a domnului Arden din Feversham, Kent (după un autor englez anonim al secolului al XVI-lea), în scenografia lui Ion Popescu Udriște. Tot la Piatra Neamț, în noiembrie 1968 — chiar anul absolvirii —, semnează două premiere consecutive: Omul cel bun din Sîciuan de Brecht (16 noiembrie) și, a doua zi, premieră pe țară cu Noaptea încurcăturilor de Oliver Goldsmith. Iulius Cezar de la Bulandra (1968), montat în stil kabuki, cu pod-floare peste sală și moartea lui Caesar în slow motion, i-a adus premii la festivaluri internaționale și, deodată, imposibilitatea practică de a mai lucra în România. În 1969 a emigrat în Statele Unite, cu o bursă Ford, la invitația lui Ellen Stewart, la La MaMa Experimental Theatre Club din New York. În 1970, Peter Brook îl cheamă la centrul său de cercetare de la Paris.
Își construiește, la La MaMa și apoi la Public Theater, celebra Trilogie greacă antică — Troienele, Medeea, Electra — un spectacol-fenomen jucat ulterior în zeci de țări, considerat printre cele mai importante experimente teatrale ale secolului XX. Pentru reinterpretarea Livezii de vișini a lui Cehov primește Premiul Tony.
Au urmat montări la Comédie-Française, American Repertory Theatre, Metropolitan Opera, Royal Opera House Covent Garden, Opéra de Paris, La Scala, Wiener Festwochen, Lincoln Center. În 1990 revine în România, ca director general al Teatrului Național din București (1990–1993) – o întoarcere zguduitoare cu Trilogia antică. Inaugurează o serie cehoviană și shakespeariană, care a redefinit așteptările unui public întreg: Livada de vișini, Pescărușul, Unchiul Vanea, Trei surori, Hamlet, Lulu, Othello.
Între 1992 și 2019 a fost profesor la Columbia University, School of the Arts — 27 de ani consecutivi, încheiați printr-o demisie publică, motivată de regizor prin îngrădirea libertății de exprimare a profesorului în climatul universitar american. Autor al volumului autobiografic O biografie (2006) — printre cele mai citite cărți de teatru românești ale anilor 2000.
Distins, de-a lungul carierei, cu numeroase Premii UNITER (inclusiv pentru cea mai bună regie și pentru întreaga activitate), Premiul Tony, Drama Desk Award, ordine ale statului român. La Piatra Neamț — la 60 de ani de la Arden of Feversham.
Doctorul — adaptare liberă a britanicului Robert Icke după Profesorul Bernhardi de Arthur Schnitzler (1912) — îl readuce pe Șerban la Piatra Neamț. Robert Icke, alături de Ivo van Hove, este unul dintre cei mai influenți regizori-dramaturgi europeni ai ultimului deceniu, cunoscut pentru rescrieri contemporane ale clasicilor — Oresteia, Hamlet, 1984, Mary Stuart. Premiera londoneză a lui The Doctor a avut loc la Almeida Theatre, în 2019. O dezbatere despre medicină, religie, identitate și instituție — astă-seară pe scena Tineretului.
AZI, MIERCURI 13 MAI
18:00 | Casa de Cultură a Sindicatelor (spectacol cu publicul pe scenă)
CIULEANDRA (12+)
Dramatizare a romanului lui Liviu Rebreanu (1927), semnată de Angelina Roșca-Ichim. Drama lui Puiu Faranga, tânărul aristocrat care, într-un moment de obsesie, își ucide soția — Mădălina — în pași de joc. Internat într-un sanatoriu privat și investigat de un psihiatru care îi caută rădăcinile gestului, Faranga alunecă spre paranoia și pierdere de sine. Studiu psihologic dens pe linia introspecției și a determinismului social — vinovăție, ereditate, atavism, granița dintre normalitate și nebunie. Una dintre cele mai întunecate proze românești ale secolului XX, adusă acum pe scenă într-un spectacol care își apropie spectatorii fizic de spațiul de joc.
Regia este semnată de Dumitru Acriș (Republica Moldova), absolvent al UNATC „I.L. Caragiale” București și al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, regizor a cărui carieră leagă scena de la Chișinău de cele din Iași, București și Petroșani. Formula aleasă pentru această seară — publicul pe scenă — transformă cufundarea în memorie a personajului într-un act împărtășit, intim, redus la o cameră de spital cu spectatorii drept martori.
Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu” Petroșani | dramatizare: Angelina Roșca-Ichim, după Liviu Rebreanu | regia: Dumitru Acriș | în distribuție: Mihai Rădulea, Patricia Buraga, Dorin Ceagoreanu, Cosmin Brehuță, Izabela Badovics, Mihai Sima, Oana Liciu-Gogu, Irina Bodea-Radu, Mihai Alexandru, Robert Vladu, Daniel Cergă, Bogdan Constantin Tălmaciu, Simona Codreanu, Andrei Șchiopu | 2h 10′ fără pauză
18:30 | Sala Rotondă
MEDALION ANDREI ȘERBAN — moderator Tamara Constantinescu. A patra dintre cele cinci întâlniri „Cuvinte despre scenă și creație” ale ediției. Pentru elementele biografice și de creație, vezi Detaliul zilei, mai sus.
20:30 | Teatrul Tineretului
DOCTORUL (14+)
Adaptare liberă a lui Robert Icke după Profesorul Bernhardi de Arthur Schnitzler — piesa scrisă de dramaturgul vienez în 1912 și interzisă de cenzura austro-ungară până în 1918 pentru tratarea curajoasă a antisemitismului instituțional. În rescrierea lui Icke, dilema se mută în prezent: Ruth Wolff, medic-șef într-o clinică privată, refuză unui preot accesul la o adolescentă în stadiu terminal — sub argumentul protejării păcii pacientei. Decizia, filmată de un coleg, ajunge online. Controversa care urmează nu mai e una despre medicină, ci despre identitate (religie, etnie, gen), despre frontierele dintre etică profesională și politică, și despre felul în care instituțiile decid astăzi cine vorbește, cine tace, cine plătește.
Teatrul Nottara București | adaptare: Robert Icke, după Arthur Schnitzler | regia: Andrei Șerban | în distribuție: Ada Navrot, Gabriel Răuță, Cristina Juncu, Laura Vasiliu, Isabela Neamțu, Luminița Erga, Adrian Nicolae, Șerban Gomoi, Andreea Măcelaru Șofron, Tudor Cucu-Dumitrescu, Raluca Jugănaru, Luca Șofron | 2h 40′ cu pauză
NOTE DE IERI, MARȚI 12 MAI
17:00 · MEDALION GÁBOR TOMPA · Sala Rotondă
A treia întâlnire „Cuvinte despre scenă și creație” l-a adus aseară la Sala Rotondă pe regizorul Tompa Gábor — directorul Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, distins în februarie cu Premiul UNITER pentru întreaga activitate. A moderat Tamara Constantinescu. Andrei Merchea, directorul Teatrului Tineretului, și actorul Paul Chiribuță au salutat prezența lui Tompa.
Venise cu I Am the Wind, după Jon Fosse, dedicat memoriei Teklei Tordai.
„Teatrul, de fapt, este recunoașterea celuilalt”, a spus Tompa în Sala Rotondă, cu o oră și jumătate înainte de spectacol. „Ne privim în oglinda altei persoane și ne acceptăm păcatele mai ușor.” Numai că recunoașterea asta s-a împuținat: „Nici orizontal, în ochii celorlalți, nu ne mai uităm. Privim doar în jos, înspre telefoane și device-uri. Cum o să ne uităm vertical, în condițiile astea?” Apoi, fără să forțeze tranziția, a lăsat să vină propoziția care a unificat toată ora: „Fiecare operă, tot ce vine cu adevărat din artă, are un strat sacral. Dacă nu e acolo, totul se reduce la poveste. Fiecare operă omenească e o regândire a creației.” Și, ca o notă pedală sub toată discuția: „Teatrul nu începe și nu se termină cu noi.”
Locul în care a învățat asta era teatrul tatălui, la Mureș. Tompa Miklós întemeiase, în 1945, compania maghiară a Naționalului mureșean — astăzi Compania „Tompa Miklós” — refuzând să rămână la Budapesta, unde ultimul lui spectacol se sfârșise sub bombardamente. „Teatrul era pentru toți un loc sfânt.” Joani, recuziterul cu șase clase, era omul în care tata avea cea mai mare încredere. Cei doi s-au stins la mică distanță unul de altul; înmormântările au căzut în aceeași zi, în aceeași capelă catolică — tata la prânz, Joani la trei. O prietenie care a trecut dincolo. Înainte de slujbă, Marta, cabiniera și soția lui Joani, l-a luat de umăr pe Tompa și i-a spus: „L-a târât până și în mormânt cu el.” Din propoziția aia, a venit, peste ani, Cabala bigoților — spectacolul în care Bouton plânge lângă Molière mort.
Ionesco și Beckett i-au rămas companioni de o viață: „Lumea este absurdă.” Înainte de fiecare nouă montare după Ionescu, o vizita pe Marie-France Ionesco la Paris; de la ea a reținut o frază pe care o repetă des: „Unii devin morți-vii pentru că nu mai au proiecte spirituale.” Și de la Peter Sellars, pe care l-a invitat ani la rând la cursurile sale de la UCSD: „People who don’t have spiritual projects go shopping.”
Despre I Am the Wind a vorbit la final, foarte încet. Nu e un spectacol de teatru, e o liturghie, a spus apăsat — și aici toată propoziția de la început, despre stratul sacral, și-a găsit dovada. „Am crezut multă vreme că Beckett și Ionescu sunt ultimii dramaturgi care vorbesc despre mântuire. Cred că și Fosse este unul.” Apoi: „Fosse spune, la un moment dat, că a scrie este echivalent cu a se ruga”.
Într-unul dintre ultimele lui interviuri, cu Gabriel Liiceanu, după 1990, Ionescu spunea același lucru mai apăsat: „Singura acțiune care mi se pare posibilă în favoarea umanității este rugăciunea.” Beckett — Ionescu — Fosse, trei poeți ai mântuirii pe care îi montează ca pe trei capitole ale aceleiași slujbe. Și mai jos: „Cum administrăm pierderile mari în viață? Cum continuăm?”
Nu a pronunțat numele Teklei Tordai.
În Sala Rotondă, aseară, în absența numelui, plutea replica-leitmotiv a piesei: „Am dispărut”.