Un bărbat în vârstă de 69 de ani a trecut prin clipe de coșmar, în dimineața de duminică (10 mai), după ce a fost atacat fără motiv de un tânăr de 19 ani, pe strada Burebista din Piatra-Neamț. Omul se afla în autoturism (este taximetrist), când tânărul s-a năpustit asupra lui, l-a lovit și l-a mușcat de mai multe ori, inclusiv în zona feței.
La ora 04:48 a fost anunțată agresiunea, prin 112, iar la fața locului a intervenit un echipaj medical. Victima a fost diagnosticată cu politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-cerebral și cranio-facial, multiple plăgi mușcate, precum și traumatisme toracice și abdominale. Taximetristul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbetAgresorul a fugit după atac și a fost găsit de polițiști, dar susținea că nu-și amintește nimic din cele întâmplate, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au prelevat probe biologice pentru a stabili dacă se afla sub influența drogurilor sau a altor substanțe.
Individul a fost reținut, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, iar astăzi va fi prezentat instanței, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.
Comunicatul IPJ Neamț
La data de 10 mai a.c., în jurul orei 04:46, polițiștii din cadrul Politiei municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați, prin SNUAU 112, despre faptul că, pe strada Burebista, are loc o altercație intre doi bărbați.
În urma verificărilor desfășurate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 69 de ani, din Piatra-Neamț, se afla în interiorul autoturismului proprietate personală, pe strada, un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate, s-a deplasat în mod direct către aceasta, manifestând comportament agresiv și violent, lovind în mod repetat cu pumnii și picioarele elementele exterioare ale vehiculului, provocând deformarea și avarierea acestuia.
Ulterior, actele de violență s-ar fi îndreptat împotriva persoanei vătămate, cauzându-i suferințe fizice și leziuni traumatice.
A fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, față de tânărul de 19 ani fiind dispusă reținerea pentru o perioadă de 24 ore.
Astăzi persoana în cauză urmează să fie prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Piatra-Neamț cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

