Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț informează opinia publică că, în cadrul procesului continuu de evaluare și îmbunătățire a activității medicale și administrative, au fost desfășurate controale interne la nivelul mai multor secții și compartimente din cadrul unității.
În urma acestor verificări, au fost identificate nereguli privind respectarea programului de muncă al unor angajați. Un caz concret a fost constatat la nivelul Centrului de Sănătate Mintală unde, în timpul controlului, s-a evidențiat lipsa nejustificată de la serviciu a unui număr de 6 angajați, respectiv: 4 psihologi, 1 asistent medical și 1 medic.
Conducerea spitalului tratează cu maximă seriozitate aceste situații, întrucât respectarea programului de lucru reprezintă o obligație profesională fundamentală, direct corelată cu siguranța și calitatea actului medical oferit pacienților.
În acest sens, au fost dispuse următoarele măsuri:
• demararea procedurilor de verificare administrativă și disciplinară conform legislației în vigoare;
• solicitarea de explicații scrise din partea personalului implicat;
• informarea șefilor de secție și responsabilizarea acestora privind monitorizarea strictă a prezenței personalului;
• intensificarea controalelor interne inopinate în perioada următoare.
Totodată, dorim să subliniem că aceste acțiuni nu au ca scop sancționarea, ci corectarea disfuncționalităților și asigurarea unui cadru profesional bazat pe responsabilitate, respect față de pacient și respectarea normelor legale.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț rămâne ferm angajată în asigurarea unui act medical de calitate și în creșterea încrederii comunității în serviciile oferite, prin transparență, corectitudine și măsuri concrete de îmbunătățire a activității.
Facem apel la toți angajații să își desfășoare activitatea cu profesionalism și responsabilitate, iar pacienților le transmitem că aceste demersuri sunt realizate exclusiv în beneficiul lor, pentru siguranța și calitatea îngrijirilor medicale.
Manager,
Conf. Dr. Alexandru Patrașcu
Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț







