Instituția Prefectului – Județul Neamț informează autoritățile administrației publice locale că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 17/2026, au fost introduse modificări importante la Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu aplicabilitate imediată, în special în ceea ce privește regimul sancțiunilor și procedurile de autorizare.
Noile prevederi legislative vizează creșterea nivelului de siguranță a populației și responsabilizarea instituțiilor și operatorilor economici în respectarea normelor de securitate la incendiu.
În acest context, principalele modificări comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț se referă la următoarele aspecte:
1. Eliminarea sancțiunii avertismentului pentru contravențiile grave
Pentru contravențiile care vizează siguranța vieții și care au un cuantum al amenzii mai mare de 2.500 lei, legea nu mai permite aplicarea avertismentului. În aceste situații, inspectorii pentru prevenire sunt obligați să aplice direct sancțiunea contravențională cu amendă, conform noilor prevederi legale.
2. Emiterea acordului de funcționare pentru spații comerciale și de alimentație publică
Primăriile nu mai pot emite acordul de funcționare pentru anumite categorii de construcții destinate activităților comerciale sau de alimentație publică fără prezentarea prealabilă a autorizației de securitate la incendiu, în condițiile stabilite de actul normativ menționat.
3. Transmiterea exclusiv electronică a documentațiilor
Începând cu intrarea în vigoare a noilor reglementări, documentațiile pentru avizare și autorizare în domeniul securității la incendiu se transmit exclusiv în format electronic, nemaifiind acceptate documente depuse pe suport hârtie.
Instituția Prefectului – Județul Neamț solicită autorităților administrației publice locale să dispună măsurile necesare pentru informarea și instruirea personalului din aparatul de specialitate, astfel încât activitatea instituțională să se desfășoare în conformitate cu noile prevederi legale și pentru a preveni situațiile care ar putea atrage răspunderea juridică.
ISU Neamț: Modificări legislative importante în domeniul apărării împotriva incendiilor – Legea 307/2006, actualizată în 2026
mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet pin up mostbet mostbetGuvernul României a emis, în data de 12.03.2026, ordonanța de urgență nr. 17 care aduce modificări și completări ale unor acte normative inclusiv Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. Aceasta a intrat în vigoare odată cu publicarea ei în data de 13 martie 2026 în Monitorul Oficial al României.
Dintre modificările survenite sunt de menționat următoarele:
- Dezvoltatorii de proiecte imobiliare cu destinaţia de locuinţe colective au obligaţia de a asigura dotarea spaţiilor de locuit cu detectoare autonome de incendiu în cadrul investițiilor pentru care certificatele de urbanism au fost emise ulterior intrării în vigoare a ordonanței;
- introducerea unor noi obligații pentru proiectanţi, executanţi şi diriginţi de şantier;
- autorizarea persoanelor fizice sau juridice care îndeplinesc atribuţii de cadru tehnic care va fi realizată de inspectorat pe baza unei metodologiei elaborate de Inspectoratul General, aprobată prin ordin al ministrului afacerilor interne, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței;
- emiterea acordului de funcționare acordului de funcţionare prevăzut de art. 6 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numai după obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu pentru mai multe categorii de construcții ;
- sancțiuni aferente noilor obligații stabilite prin OUG;
- aspecte referitoare la depășirea termenelor de soluționare a cererilor de emitere a avizelor și răspunderea instituțională în cazul nerespectării acestora;
- noi obligaţii ale administratorului sau conducătorului instituţiei în ceea ce privește asigurarea funcționării instalațiilor cu rol în securitatea la incendiu (obligația de a înștiința ISU când acestea nu mai funcționează în cel mult 24 de ore de la constatare, suspendarea activității daca remedierea nu se poate face în 72 de ore) și respectarea capacităţii de utilizatori prin monitorizarea şi contorizarea permanentă a acestora prin intermediul unor echipamente mecanice sau sisteme electronice automate.
Totodată este necesar să vă supunem atenției că, prin ordonanța de urgență, a fost stabilit un termen de tranziție de 30 zile( art. XV) pentru intrarea în vigoare a unor măsuri printre care:
- reducerea termenelor de emitere a avizelor de securitate la incendiu: de la 15 zile lucrătoare la 15 zile calendaristice;
- extinderea categoriilor de construcții la care beneficiarul este obligat șă solicite participarea unui reprezentant al inspectoratului în comisia de recepție la terminarea lucrărilor: art. 31 alin. 1) – clădiri civile cu săli aglomerate, înalte, foarte înalte, de producţie şi/sau depozitare cu suprafeţe desfăşurate de peste 5.000 mp şi risc mare sau foarte mare de incendiu, centrelor comerciale cu suprafaţa desfăşurată de peste 2.500 mp, parcajelor cu mai mult de 100 de locuri de parcare pentru autoturisme, parcajelor cu mai mult de 10 locuri de parcare pentru autoturisme amenajate în clădiri de locuit colective, clădirilor de turism având capacitatea mai mare de 25 de camere sau 50 de locuri ori care au suprafaţa desfăşurată mai mare de 1.000 mp, spitalelor, centrelor rezidenţiale pentru copii cu suprafaţa desfăşurată mai mare sau egală cu 175 mp şi căminelor pentru persoane vârstnice sau altor clădiri destinate persoanelor ce nu se pot evacua singure cu mai mult de 50 de locuri, clădirilor de învăţământ cu suprafaţa desfăşurată mai mare de 600 mp investitorii.
excepții de la prevederile OG nr.2/2001 la aplicarea sancțiunilor:
- art. 47, alin. (4): prin derogare de la dispoziţiile art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii nu suspendă executarea sancţiunilor contravenţionale complementare aplicate în baza prezentei legi cum ar fi: oprirea funcționării construcțiilor pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, sancțiuni complementare privind punerea la dispoziţie pe piaţă a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor inclusiv suspendarea activității operatorilor economici care comercializează astfel de produse, retragerea autorizaţiei persoanelor fizice sau juridice autorizate să îndeplinească atribuţii de cadru tehnic pentru nerespectarea criteriilor de performanță;
- art. 47 alin. (7) În condiţiile prezentei legi, pentru contravenţiile prevăzute la art. 45 pct. III-XII nu se aplică sancţiunea avertisment respectiv cele al căror cuantum minim este mai mare sau egal cu 2500 de lei.
Odată cu intrarea în vigoare a ordonanței de urgență, cererile de emitere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu protecție civilă, a acordurilor, a punctelor de vedere, însoțite de documentațiile aferente, se depun exclusiv în format electronic la adresa de e-mail: avizare-autorizare@isunt.igsu.ro

