În fiecare dimineață, înainte ca orașul să se trezească, în depoul Societății de Transport Public Neamț începe o nouă zi de muncă. Motoarele pornesc, traseele sunt verificate, iar autobuzele ies pe rând pe străzi. În spatele acestui mecanism se află și femei – puține la număr, dar hotărâte și obișnuite cu responsabilitatea.
Într-un domeniu în care bărbații sunt majoritari, ele au demonstrat că pasiunea pentru transport și pentru lucrul cu oamenii nu ține de gen, ci de caracter. La STPN sunt aproximativ 30 de femei, dar doar șase dintre ele sunt conducători auto. În rest, peste o sută de șoferi sunt bărbați. Colegialitatea și respectul sunt regulile de bază ale echipei.
- „Îmi place foarte mult ceea ce fac”
Pentru Larisa Lipan, specialist în resurse umane, STPN este primul loc de muncă și mediul în care a crescut profesional. Rolul ei este esențial pentru buna funcționare a activității. Gestionează recrutarea, integrarea și dezvoltarea profesională a angajaților, într-un domeniu în care munca se desfășoară în ture și presupune responsabilități față de siguranța călătorilor. Larisa se ocupă cu organizarea personalului, respectarea legislației muncii și menținerea unei comunicări eficiente între conducere și angajați.
„Lucrez aici de aproape șase ani și îmi place foarte mult ceea ce fac. Când am venit eram 90 de persoane în societate, iar acum suntem 174, majoritatea bărbați, care se comportă respectuos și sunt foarte de treabă. Îmi place activitatea și-mi doresc să țin mereu pasul cu provocările de zi cu zi”.
- Drumul de la patiserie la volanul autobuzului
Pentru Daniela Vicu, condusul este o pasiune veche. Are permis de 30 de ani, iar de 12 ani conduce autobuze.
„Înainte am fost patiser. Am rămas fără muncă și atunci am decis să fac școala de șoferi pentru categoria D, odată cu fiul meu care a luat permis categoria B. Ador să conduc”, povestește ea.
Traficul este uneori cea mai mare provocare: „Cel mai greu este când ai autobuzul plin cu oameni și un autoturism îți intră în față, fără ca șoferul să se gândească la gabaritul unui autobuz. Asta mi se pare cel mai dificil de gestionat”.
În plan personal, își dorește lucruri simple: „Sănătate și toți ai mei să fie bine. Să fim fericiți!”.
- O femeie care coordonează peste o sută de șoferi
Corina Albu, șef de coloană, este cea care organizează activitatea conducătorilor auto și programele de transport: „Am căutat să avem mai mult un raport colegial decât unul de tip șef–subordonat. Când tu ajuți omul și omul te ajută pe tine, lucrurile merg bine. De profesie sunt tehnician transporturi”.
Corina lucrează în societate din 2002 și a parcurs toate etapele: taxatoare, controlor, iar de șase ani șef de coloană. Pasiunea pentru domeniul auto a venit încă din adolescență: „Soțul meu lucrează în domeniu, băiatul la fel. Pentru mine, o mașină trebuie să fie sigură și de încredere, să te ducă din punctul A în punctul B, fără probleme”.
- „Este o meserie frumoasă”
Pentru Felicia Pintilie, drumul până la volanul autobuzului a fost unul lung: „Fac parte din această echipă de trei ani și trei luni. Am fost casnică, mamă a trei copii, apoi am condus șase ani un microbuz școlar și am lucrat alți 5 ani la o firmă de transport. Abia aici am făcut pasul către autobuzele mari. Primele trei săptămâni mi s-au părut dificile, dar am fost ajutată și susținută”.
Felicia spune că relația cu călătorii poate fi uneori surprinzătoare:
„Am observat că părinții și bunicii ne salută, dar copiii nu prea. Într-o zi au urcat mai mulți tineri și nimeni nu a spus bună dimineața. Apoi au urcat două doamne în vârstă care ne-au salutat și le-am spus tinerilor că oamenii în vârstă ne salută, dar ei nu. S-a făcut liniște în autobuz”.
În schimb, gesturile simple o bucură: „Primim uneori câte o bomboană, chiar și ghiocei sau mărțișoare. Ne surprinde plăcut”.
- De la troleibuz la autobuz
Irina Laza lucrează în transport din 1999. A început ca taxatoare, apoi a obținut permis pentru troleibuz și a condus timp de 12 ani.
„Era bine pe troleibuz, aveam grijă de el. La început mi-a fost mai greu când săreau captatoarele de pe fire și nu știam să le pun înapoi imediat, dar am învățat”, își amintește ea.
Astăzi conduce autobuzul și spune că cea mai mare provocare rămâne traficul: „E dificil când cineva îți taie calea. Și uneori nici călătorii nu se gândesc la siguranța lor. Stau cu sacoșa într-o mână și cu telefonul în cealaltă”.
În timpul liber îi place să citească și să călătorească, iar despre meserie spune simplu: „Este o meserie frumoasă, dar trebuie să-ți placă”.
- Dimineți care încep la ora trei
Pentru Maria Blaga, pasiunea pentru condus a adus-o înapoi în societate după o pauză de câțiva ani: „Am 23 de ani în societate. Am fost taxatoare, șofer de troleu și apoi de autobuz. Toate facem meseria asta din pasiune, altfel nu am putea”.
Programul este însă solicitant: „La 4:30 suntem la serviciu. Ne trezim la 3 sau la 3:30. Seara la 8 sau 9 suntem deja în pat”.
În trafic, spune ea, cel mai greu este orgoliul: „Mă enervează aroganța și sfidarea. Sunt mulți misogini care, când văd o femeie la volan, fac manevre doar ca să arate cât sunt de bărbați”.
- „Traficul m-a obosit în ultimii ani”
Monica Alistar lucrează în societate din 1996. A început ca taxatoare, iar din 2002 este conducător auto: „Am condus troleibuz, microbuz și aproape toate tipurile de mașini pe care le are societatea”.
Traficul din ultimii ani este însă tot mai dificil: „Mașinile s-au înmulțit, iar șoferii sunt mai neatenți”.
Pe lângă trafic, un alt lucru o obosește – zgomotul din autobuz: „Când urcă cineva și vorbește tare la telefon aflăm tot istoricul familiei. Sau când fiecare se uită la alt filmuleț pe telefon și se aud toate melodiile. Pentru noi este oboseală psihică. În timpul zilei, când circul, văd oameni la terase, prin parcuri, și-mi doresc să ajung și eu, dar când termin programul singura mea dorință este să mă duc acasă și să dorm”.
- Un vis împlinit
Elena Butunoi lucrează în transport de peste 25 de ani: „Am început ca taxatoare, dar visul meu era să conduc o mașină mare. Am făcut școala pentru troleibuz și apoi pentru autobuz. Și, mulțumesc lui Dumnezeu, mi s-a împlinit”.
În timpul liber îi place să gătească – iar ciorba de burtă este specialitatea ei: „Îmi iese nemaipomenit de bună. Secretul este supa de oase și burta de calitate”.
Pe plan personal, își dorește doar sănătate și să-și poată sprijini fiica de 17 ani, elevă de liceu, căreia se străduiește să-i acorde cât mai mult din timpul liber. Reușește mai mult în vacanțe, când pleacă în călătorii: ”Îmi place România, avem locuri frumoase, avem una dintre cele mai bune gastronomii, avem port popular de excepție. Toate merită cunoscute”.
- Să lucrezi cu oamenii e cel mai greu
Femeile de la STPN au înțeles că munca în transport înseamnă multă responsabilitate și răbdare. Uneori în autobuze rămân gunoaie, iar echipajele trebuie să curețe tot: de la resturi de mâncare până la lucruri greu de imaginat.
Alteori apar nemulțumiri legate de întârzieri: „Stațiile inteligente arată ore aproximative. La orele de vârf traficul se blochează și putem întârzia chiar și zece minute. Nu ne place să întârziem, dar nu depinde de noi”.
De 8 martie, femeile care conduc autobuzele sau țin în mișcare activitatea societății au o singură rugăminte pentru călători: puțin respect și puțină răbdare. Un „Bună dimineața!”, un ton mai scăzut al telefonului, atenție la curățenie și la siguranța personală pot face ziua de muncă mai ușoară pentru toată lumea. Iar pentru ele, ziua ideală rămâne una simplă: „O cafea cu caimac dimineața, călători politicoși și atenți înseamnă o zi care se termină cu bine, fără incidente, astfel încât să ajungem cu toții acasă”.
Cristina Mircea
