Un incident punctual s-a produs la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, unde o porțiune de tencuială exterioară s-a desprins de pe peretele lateral al clădirii și a căzut odată cu un aparat de aer condiționat, în zona lifturilor dinspre RMN. Din fericire, în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.
Imediat după producerea incidentului, zona a fost securizată și izolată pentru a preveni orice risc suplimentar. Totodată, a fost solicitat sprijinul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, prin apel la 112, echipajele intervenind conform procedurilor specifice. Accesul publicului în perimetrul afectat a fost restricționat temporar.
Reprezentanții unității medicale precizează că, în prezent, situația este sub control. Specialiștii tehnici ai spitalului, împreună cu autoritățile competente, evaluează starea fațadei și a elementelor de fixare, urmând ca lucrările de remediere să fie demarate în cel mai scurt timp.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț subliniază că siguranța pacienților, a aparținătorilor și a personalului medical reprezintă o prioritate absolută, fiind luate toate măsurile necesare pentru prevenirea unor situații similare.
”Prin apel la 112, la ora 03:20, prin apel la 112 pompierii au fost înștiințați despre faptul că există posibilitatea căderii unui aparat de aer condiționat și bucăți de tencuială de pe fațada unei clădiri a Spitalului Județean Piatra-Neamț.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț.
Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că de la nivelul etajului 5 există posibilitatea căderii unui aparat de aer condiționat și bucăți din tencuială decorativă. Cu ajutorul echipamentelor specifice, pompierii au intervenit printr-o fereastră pentru a îndepărta aparatul și bucățile din tencuială desprinse.
De asemenea a fost balizată zona, interzicându-se totodată și accesul. Nu au fost victime”, a transmis ISU Neamț.









