Aglomerările de zai au format un baraj în dreptul satului Frumosu, din comuna Farcașa, iar apa a intrat în sat și a inundat strada Nucului, fără a afecta locuințele. Pe strada Gârlei, într-o altă zonă a satului, sunt infiltrații în câteva pivnițe.
”A început să scadă nivelul apei de pe strada Nucului și văd că nu mai curge așa de mult zai din amonte. Vedem cum va evolua. Au venit pompierii, așteptăm pirotehniștii și va ajunge și un excavator de la Apele Române să încercăm să facem un culoar pe mijlocul albiei”, ne-a declarat primarul Bogdan Țifui.
”Forțe și mijloace de intervenție din cadrul ISU Neamț (Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului, Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț și echipa pirotehnică) împreună cu SVSU desfășoară activități de monitorizare a fenomenului de zăpor în comunele Borca, Farcașa și Poiana Teiului.
În comuna Farcașa (satul Frumosu) sunt afectate 10 gospodării de pe strada Gârlei (cu ușoare infiltrații în beciuri) datorită manifestării fenomenului de zăpor pe Râul Bistrița.
Strada Nucului din satul Frumosu a fost inundată, fără a fi afectate gospodării”, a transmis ISU Neamț.







