Iată de ce s-a ”stricat” microbuzul Comisiei de cercetare a abuzurilor

0

Un membru al Comisiei de cercetare a abuzurilor din Senat este acuzat de furt. Senatorul Paul Gheorghe a luat un rucsac din holul Hotelului Central Plaza.

Prezentă în Neamț pentru a face verificări la Serviciul Județean de Ambulanță și la Fabrica de ciment de la Tașca, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senatul României a trecut printr-o situație penibilă. Senatorul Paul Gheorghe a ajuns în atenția poliției, după ce-a luat un rucsac uitat de un copil în holul hotelului. După ce-au verificat camerele de supraveghere, polițiștii au stabilit cine este autorul ”furtului”. Între timp, la Prefectura Neamț se anunțase o conferință de presă la care membrii comisiei n-au mai ajuns motivând că s-a defectat microbuzul cu care se deplasau. De fapt, microbuzul a fost oprit de polițiști în comuna Alexandru cel Bun, iar în portbagaj a fost găsit rucsacul. Senatorul a declarat că l-a luat de la hotel crezând că aparține unui coleg. Documentele întocmite de polițiști vor fi înaintate unității de parchet competente.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up mostbet mostbet

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.