Eventera și Complexul Muzeal Național Neamț invită copiii în „Laboratorul” organizat în perioada 11 – 21 noiembrie 2025 în cadrul Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra Neamț. Evenimentul reprezintă o experiență captivantă și interactivă ce îmbină exponate, experimente și jocuri distractive despre știință și este adresată copiilor cu vârste între 5 și 14 ani, însoțiți de cadre didactice sau de părinți.
În perioada 11 – 21 noiembrie 2025, din oră în oră în intervalul 9:00-17:00, invităm copiii la Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț la o provocare prin care să descopere știința interactiv și distractiv în cadrul expoziției de știință interactivă „Laborator”.
În „Laborator” îi invităm pe vizitatori într-o aventură captivantă, unde curiozitatea, joaca și descoperirea se completează armonios. Jocuri, experimente, provocări și observații interesante transformă știința într-o experiență vie și accesibilă., un „laborator” al curiozității, unde fiecare vizitator descoperă că știința poate fi nu doar înțeleasă, ci și trăită cu bucurie.
Pe parcursul unui tur ghidat copiii explorează felul în care mintea și corpul reacționează la stimuli neașteptați. Cutiile senzoriale cu obiecte-surpriză, jocuri audio cu căști, exercițiile logice și testele de recunoaștere a mirosurilor pun la încercare atenția, percepția și simțurile.
Vizitatorii pot observa printr-o instalație interactivă cum funcționează creierul, pot vedea prin ochii persoanelor cu defecte de vedere și pot analiza prin microscop fragmente din lumea vie.
O altă parte a activității implică experimente și demonstrații din fizică, acustică, mecanică sau inginerie: pendulul gravitațional inspirat de Foucault, leagănul lui Newton, giroscopul, scripetele, oglinzile deformante, efectul Schlieren – care face vizibil invizibilul, trei tipuri de bobină Tesla, vortexul de fum, prismele de lumină și magnetismul în acțiune. Tot aici, copiii pot experimenta principiul lui Bernoulli și pot testa jocul de baschet cu aer, pot desena cu un pendul gravitațional, pot crea muzică cu două linguri prin atingere și pot explora o un orășel smart, cu alarme de ploaie și iluminat automat.
În finalul experienței îi provocăm pe copii cu jocuri care dezvoltă logica, perspicacitatea și creativitatea: mecanisme cu roți dințate, planuri înclinate, circuite electrice, puzzle-uri logice, labirinturi și jocuri de scris în oglindă.
Un tur ghidat în „Laboratorul curiozității” durează aproximativ 60 de minute, iar tururile se desfășoară din oră în oră, la fiecare oră fixă, în intervalul 9:00-17:00. Prețul unui bilet este de 18 lei de persoană.
„Laboratorul” poate fi vizitat doar pe bază de rezervare prin apel, mesaj text sau WhatsApp la numărul 0766704668, sau prin e-mail la laboratordoti@gmail.com. Pentru mai multe informații despre desfășurarea expoziției puteți vizita pagina de facebook https://www.facebook.com/Laborator.ro/ .
Expozițiile „Laborator” celebrează 10 ani de explorare a științei prin experiențe interactive și interdisciplinare dedicate copiilor. Lansate în 2015, aceste expoziții au ajuns în peste 15 orașe în cele mai importante muzee din țară, implicând mai mult de 60.000 de vizitatori – copii, cadre didactice și părinți. Complexul Muzeal Național Neamț este partener al proiectului din 2019, iar primele ediții organizate au fost primite cu entuziasm, atrăgând peste 7.000 de vizitatori. Această ediție aniversară marchează un deceniu de curiozitate, explorare și distracție educativă.
Vă așteptăm în „Laborator”, spațiul unde știința prinde viață prin simțuri, unde descoperim legături, găsim răspunsuri și ne lăsăm purtați de curiozitatea noastră și a copiilor.

