Sub genericul „Straturi de lumină. Scaune goale“, tablourile vor fi prezente în Sala Cupola în perioada 1-15 noiembrie 2025.

0

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț găzduiește expoziția de pictură „Straturi de lumină. Scaune goale“ semnată de artista Carmen Cărăușu, în perioada 1-15 noiembrie 2025, în Sala Cupola.

Vernisajul va avea loc în ziua de 6 noiembrie 2025, de la ora 16:00, iar prezentarea va fi făcută de criticul de artă Lucian Strochi și de părintele și poetul Dorin Ploscaru.

Evenimentul va fi întregit de un moment muzical susținut de elevi ai clasei de pian din cadrul Atelierului de Muzică pentru copii coordonat de prof. Sînziana Elena Ailenei.

Expoziția aduce în atenția publicului o selecție de lucrări recente, reunite sub tema complexă a stratificării – ca tehnică plastică, dar și ca metaforă a construcției umane.

Prin această expoziție, Carmen Cărăușu continuă un demers artistic și conceptual în care pictura devine un spațiu al explorării profunzimii, al sedimentării vizuale și emoționale. Lucrările sale, situate în zona abstract-figurativă, se construiesc pe straturi succesive de culoare, transparență și materie, fiecare strat purtând o încărcătură afectivă distinctă. Artista propune o paralelă între modul în care pictura se construiește prin suprapuneri subtile și felul în care ființa umană se formează din experiențe, emoții și memorie.

„Stratificarea, în pictură, este pentru mine un mod de a vorbi despre complexitatea lumii interioare. Sub fiecare culoare se ascunde o trăire, o tăcere sau o revelație. În spatele fiecărui ton se află un gând care nu se vede, dar se simte, parte a unei lumi care pare un tot dar se descompune în lumina și întuneric, materie și spirit,  amintiri si uitări, prezențe și absențe“, mărturisește Carmen Cărăușu.

O parte dintre lucrările care vor fi prezentate fac parte din seria creată pentru Bienala Internațională de Artă de la Florența din acest an, a căror lucrări s-au întrunit sub tema  „Lumină și întuneric“. Această serie reprezintă un experiment cromatic în care toate culorile corespund aceluiași ton de gri, generând un efect optic luminos fără apel la contrastul clasic alb-negru. Rezultatul este un limbaj vizual delicat și profund, care vorbește despre lumina interioară, despre energia care pulsează dincolo de nu și da.

De asemenea, expoziția include și lucrări recente ce explorează tema suprapunerilor – nu doar ca proces pictural, ci și ca simbol al identității și al memoriei proprii și colective. În aceste compoziții, transparențele și densitățile devin metafore ale dialogului dintre vizibil și invizibil, dintre concret și imaginar.

În decursul acestui an, Carmen Cărăușu a devenit membru în Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Iași și a participat la importante manifestări artistice naționale, între care Bienala Națională de Pictură Constanța; Bienala Internațională de Grafică Mică de la Iași; Bienala de pictura și grafică „Ștefan Luchian“ Botoșani, Salonul de Artă „Contactus“ Târgu Mureș, confirmându-și prezența constantă în peisajul artistic contemporan românesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.