Are 60 de ani și, acum 5 ani, a suferit un accident vascular cerebral, care i-a răsturnat viața. A trecut prin depresie, neputință, lacrimi, furie. A încercat tot felul de proceduri de recuperare, nimic n-a funcționat. De aproape o lună face hidroterapie, masaj, ciubăr cu apă sărată și sală cu Adrian Zaharia. Și pășește. Sprijinită, ajutată, dar pășește…
”Hidroterapia pe care o fac eu – stretch corp prin vibrație – este mană cerească. La oamenii ăștia care stau de ani de zile la pat țesutul muscular și partea osoasă sunt sudate, iar kinetoterapia și fizioterapia nu au niciun rezultat. Doamna asta venită de la Câmpina este cazul cel mai grav pe care-l am acum, nu mergea deloc. După părerea mea, se va recupera undeva între 9 și 18 luni de terapie. Eu le spun tuturor din start că nu sunt Mesia și nici nu le promit nimic. Vor fi mai bine decât sunt, asta garantez, dar până la ce nivel deprinde doar de ei, cât pot să ducă. Sunt dureroase procedurile. Eu sunt și osteopat, dar nu patalamaua contează, ci experiența de zi cu zi. După ce-i las la macerat, îi masez, le trag încheieturile și atunci îi doare, dar a doua zi se simt foarte bine. Gândiți-vă că ei au venit la mine rigizi, stâncă, trebuie desudate articulațiile. Cam 80% din succes ține de psihic. Eu le-am spus medicilor să nu mai dea verdicte. Nu trebuie să le spună că nu mai au șanse să meargă niciodată, fiecare are șansa lui”, crede Adrian Zaharia.
La Complexul Delmadi din Piatra-Neamț, programul de recuperare începe, în fiecare zi, cu plimbare prin bazin și exerciții de echilibru – mers cu mâinile ridicate deasupra capului. Unii dintre beneficiari sunt cazați acolo, li se oferă gratuit masă și pot face 2-3 ședințe de recuperare zilnic. Alții vin din alte localități sau din județele limitrofe și pleacă acasă după terapie. Spre deosebire de costurile mari de la centrele de recuperare din țară, la Delmadi un abonament de 8 ședințe ajunge 2000 de lei (300 de lei ședința și reducerea de 400 la abonament). Însă, după 8 ședințe pe lună, progresele nu sunt întotdeauna semnificative. Un bărbat de 56 de ani s-a recuperat într-un an jumătate. Acum e pe picioarele lui, când a fost adus nu avea nici simțuri, stătea de 3 ani la pat.
”Cred că cea mai mare mulțumire a mea este când mă întâlnesc cu omul și râde, și-l văd că e bine. Nici dacă m-ar face primăria cetățean de onoare nu m-aș bucura atât. Și până acum, 72 de persoane s-au recuperat și și-au reluat viața. Nu vorbesc doar despre cei care au avut AVC, lucrez mult și cu copiii care s-au născut cu diverse probleme. Pe unii îi ajut gratuit, pe alții cu jumătate din costuri. Dacă n-aș avea rate, nu le-aș lua niciun ban. Aș vrea să fac mai mult pentru ei. Am unul căruia i-am îndreptat deja mâinile, mai avem de lucrat la încheieturile de la glezne”, spune Adrian Zaharia.
Atmosfera de la bazin e veselă. Emanuel, un domn care a venit în căruț cu rotile, merge prin apă fără să se mai sprijine de margine. și le încurajează pe colegele lui de terapie să facă la fel: ”Am venit cu probleme mari la piciorul stâng. De la genunchi în jos era umflat ca un butuc. Glezna blocată total, rigidă. Mergeam cu bastonul șontâc, șontâc, dar pe măsură ce mergeam, mi se umfla glezna și riscam oricând să mă prăvălesc. Aveam și tromboză. Nu era mers, era o deplasare de necesitate, de urgență. Faptul că acum reușesc să merg la toaletă și nu depind de pampers, pentru mine a fost o mare realizare. Și am din nou poftă de mers. Înainte de AVC mergeam mult pe jos și-mi lipsea. Aici am mers fără să am teama că voi cădea. La mână mai trebuie să lucrăm și e dureros. Dar am mare încredere în domnul Zaharia. Este un om pregătit multidisciplinar și se dedică oricărui suferind”.
”El mi-a zis să merg fără să mă țin de marginea bazinului, fără el probabil că aș fi continuat să mă sprijin mult timp”, spune o doamnă venită de la București. ”Eram în stare proastă, am avut un AVC, pentru că am fost fraieră și m-am enervat. Mergeam foarte puțin și cădeam, nu aveam echilibru. Am înțeles că fără durere, nu se poate. E dificil să mergi prin apă legat cu hamuri, e dureros masajul cu lemn de bambus, pentru că atinge niște puncte foarte sensibile și doare, dar a doua zi mă simt fenomenal. Sunt convinsă că am să pot și o să fie bine”.
”Soția mea n-a stat, practic, tot timpul în pat 5 ani de zile. A încercat mișcări, are acasă bicicletă. Am fost la recuperare, deși doctorii i-au spus să nu-și facă mari speranțe. A făcut terapie în Brașov, la Câmpina, la Galați, a făcut și acupunctură 1 an de zile. Niciun progres! Acum este un pic mai bine și a prins curaj. Dar la ciubăr tot nu merge fără mine, îi este frică”, a declarat soțul doamnei care abia face primii pași.
”Cu ea trebuie lucrat, țesutul muscular e atrofiat, oasele sunt fragile. Trebuie răbdare! Și o stare bună! Dacă ești pozitiv și cu fruntea sus, iese treaba brici”!, a conchis Adrian Zaharia.
Cristina Mircea
