Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț participă la programul național Nocturna Bibliotecilor cu o diversitate de evenimente, vineri, 26 septembrie.
De la ora 14:00, la Secția de carte pentru copii & Ludoteca „Ion Creangă“ se va desfășura atelierul de lectură și desene „Personajele preferate din literatură!“. De asemenea, de la ora 16:00, această secție găzduiește discuții interactive pe bază de lecturi tematice și desene „Basmul toamnei“, cu participarea elevilor din clasa a VII-a B și a VIII-a B de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca“, profesor coordonator Oana Doru. Vor urma, de la ora 18:00 la ora 19:00, jocuri cu personaje din poveștile copilăriei, fișe tematice și discuții libere sub genericul „Prietenii celebre în literatura pentru copii“.
La Filiala de carte străină va avea loc prezentarea „Rolul proiectelor Erasmus+ în promovarea dialogului intercultural, dezvoltarea de abilități și formarea tinerilor pentru viață“, de la ora 15.00, cu prilejul Zilei Europene a Limbilor, în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ Piatra-Neamț și cu participarea elevilor din clasele XI-XII, în coordonarea prof. Eleonora Dragomir.
Vernisajul expoziției de arte plastice „Călătorii vizuale“, realizate cu lucrări ale elevilor de la Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț îndrumați de prof. Ana Maria Calistru, va avea loc de la ora 15:00, în Sala Cupola. Va urma, tot aici, de la ora 15:30, un minirecital folk cu participarea elevilor îndrumați de prof. Costel Buzincu: Cristiana Macovei și Ana Maria Toma, de la Colegiul Național „Petru Rareș“ Piatra-Neamț, Miruna Dunăre, de la Colegiul Tehnic Forestier Piatra-Neamț și Miruna Ianău, de la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Asachi“ Piatra-Neamț.
Sala Cupola va găzdui în continuare, de la ora 17:00, evocarea profesorului de geografie Mihail Uliciuc, la 15 ani de eternitate, în cadrul proiectului „Să cunoaștem istoria județului prin memoria comunității. Oameni, locuri, fapte“. Invitații evenimentului sunt profesorii Mihaela Gherghelescu, Dumitrița Vasilca, Daniela Anisiei, Leonard Rotaru și Neculai Cojocaru. De la Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț, interpretează Patrissia Ivanets, Larisa Mitrea, Alexandru Ciobanu (nai, prof. Radu Moroșanu), Mihăiță Zamă (acordeon, prof. Sidor Rusu, prof. corepetitor Radu Surujiu). Moderatoarea manifestării va fi prof. Mihaela Mereuță, managerul Bibliotecii Județene.
În Sala Info-Club 2, de la ora 16:00, va avea loc un atelier de pictură susținut de profesorul coordonator Cristina Petrariu, în parteneriat cu Palatul Copiilor și Asociația Culturală „Arte.Ro“ Piatra-Neamț.
De asemenea, în vitrinele din spațiul expozițional de la parterul Corpului A vor putea fi văzute publicații în limbi străine din Fondul documentar „G.T. Kirileanu“, iar pe ecranul din același spațiu va rula un film tematic, toate pregătite de Compartimentul Colecții speciale. Fond documentar „G. T. Kirileanu“.