Daniela Rotariu – o nouă carte: „Dumnezeu pe înțelesul copiilor”

0

După povestea îndrăgită cu Rățușca Lina, Daniela Rotariu pregătește o nouă apariție editorială: „Dumnezeu pe înțelesul copiilor”. Cartea vorbește despre iubirea și prezența lui Dumnezeu în viața noastră, pe înțelesul celor mici, dar poate fi și o reamintire pentru cei mari. Credința este temelia unei educații frumoase și sănătoase pentru fiecare copil. Ilustrațiile de poveste, semnate de Alexandra Rotariu, vor transforma paginile într-o călătorie vizuală plină de lumină și magie. În centrul poveștii se află Sofia, o fetiță curioasă și mereu plină de întrebări. Prin răspunsurile pline de blândețe ale mamaiei Geta – bunica autoarei – copiii vor descoperi că Dumnezeu nu trebuie văzut cu ochii, ci simțit în inimă, în bunătate și în dragostea pe care o oferim celor din jur.  Învățătura acestei povești este simplă și caldă: Dumnezeu trăiește în sufletul fiecărui om bun, iar împreună suntem ca niște lumânări care, unite, pot lumina întreaga lume. Pentru Daniela Rotariu, această carte este și un gest de iubire față de mamaia Geta, bunica ce i-a fost mereu alături și de la care a învățat cele mai prețioase valori. O poveste blândă, luminoasă și plină de speranță, care va aduce liniște și încredere în sufletul fiecărui cititor, mic sau mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.