Spre deosebire de anii trecuți, când turiștii luau cu asalt traseele din masivul Ceahlău de la miezul nopții, ca să ajungă dimineață să vadă piramida holografică, anul acesta ziua de 6 august a fost mai puțin animată. Au urcat doar vreo 200 de pelerini, la hramul schitului și mulți dintre ei au coborât imediat după slujbă. Vremea nu a fost deloc prietenoasă încă de ieri, când a plouat cu gheață și temperatura a scăzut brusc. Un cuplu din Cluj a avut nevoie de ajutorul salvamontiștilor. Bărbatul a căzut și a suferit un traumatism de membru inferior, iar soția lui era epuizată și a intrat în hipotermie. Salvatorii montani i-au preluat pe amândoi din zona Cabanei Fântânele și i-au coborât până în Durău, unde i-au predat echipajelor de ambulanță.
Astăzi dimineață a fost mare alpină, deci nu s-a văzut compunerea de umbre care, de altfel, apare în multe zile din an, nu doar de ”Schimbarea la Față”, iar după prânz a început din nou să plouă. Vremea nefavorabilă n-a fost, însă, singurul motiv al absenței turiștilor din masiv. Sezonul de anul acesta a fost foarte slab, în general, pentru că bugetarii – care nu mai beneficiază de voucherele de vacanță – au renunțat să-și mai petreacă sfârșitul de săptămână la cabana Dochia. Și n-au venit nici de Ziua Porților Deschise.
Cristina Mircea








