Piatra-Neamț găzduiește cantonamentul echipei naționale de volei masculin a României

0

Orașul Piatra-Neamț devine, în această vară, centrul pregătirii pentru una dintre cele mai importante competiții din sportul românesc: Campionatul Mondial de Volei Masculin. După o absență de 43 de ani, echipa națională a României revine pe scena mondială, iar pregătirea pentru această performanță are loc chiar aici, în perioada 14 iulie – 3 septembrie.

Primarul Municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, i-a primit astăzi pe sportivii și antrenorii lotului național la sediul primăriei, transmițându-le un mesaj de susținere din partea întregii comunități: „Este o mândrie pentru noi să fim gazda echipei naționale într-un moment atât de important. Suntem un oraș cu tradiție în volei și ne bucurăm că o parte dintre componenții lotului s-au format aici, la Piatra-Neamț. Le dorim mult succes și le oferim tot sprijinul nostru pentru a se pregăti la cel mai înalt nivel”.

România s-a calificat între cele mai bune 20 de echipe din lume (din 81 participante) și va evolua în Grupa B, alături de Polonia, Țările de Jos și Qatar.

Pe durata cantonamentului, lotul național va desfășura antrenamente intensive și va disputa meciuri de pregătire cu:

  • Naționala statului Chile – 4–8 august
  • Echipa națională a Filipinelor – 11–17 august
  • Naționala Portugaliei – 27 august – 1 septembrie

Pentru sportivii Codrin Mocanu și Andrei Butnaru, revenirea la Piatra-Neamț are o semnificație personală, ambii fiind foști elevi ai Liceului cu Program Sportiv. Totodată, Codrin Mocanu și Ștefan Lupu au evoluat, în trecut, pentru Volei Club Municipal Piatra-Neamț.

Primăria Municipiului Piatra-Neamț își reafirmă angajamentul față de susținerea sportului românesc și este onorată să găzduiască o etapă esențială din pregătirea unei echipe care va reprezenta cu cinste România pe plan mondial.

Serviciul Promovare și Mass-Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.