După ce-a respins contestația depusă de George Simion, Curtea Constituțională a validat astăzi (22 mai), în ședință solemnă, mandatul de președinte al lui Nicușor Dan. Un exemplar din hotărârea CCR a fost înmânat președintelui, iar un altul va fi trimis Parlamentului.
”Curtea Constituțională s-a întrunit în plenul său în vederea validării alegerii președintelui României. Examinând dosarul candidaturii și având în vedere procesele verbale întocmite de Biroul Electoral Central, ținând seama de faptul că, la al doilea tur de scrutin care a avut loc la data de 18 mai 2025, domnul Nicușor Daniel Dan a obținut cel mai mare număr de voturi din cele valabil exprimate, constatând că au fost respectate dispozițiile articolului 81 din Constituție și a legii numărul 370 / 2004 în temeiul prevederilor constituționale și a legislației aplicabile, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională, în numele legii hotărâște 1. Validează alegerea domnului Nicușor Daniel Dan în funcția de președinte al României”, se precizează în decizia citită de Marian Enache, președintele CCR.
Nicușor Dan a mulțumit tuturor celor care s-au prezentat la alegerile din 18 mai și lui Ilie Bolojan, pentru activitatea sa din perioada de interimat.
”Urmează un nou capitol în istoria recentă și contemporană a României. Vreau să-i asigur pe cetățenii români că înțeleg responsabilitatea mandatului pe care mi l-au dat”, a menționat președintele României.
Nicușor Dan va fi învestit în funcție luni, 26 mai, când va depune jurământul în plenul Parlamentului.
Sursa foto: HotNews







