Grevă la Direcția Silvică Neamț: ”Stop grupurilor de interese!”

0

Cei aproape 800 de membri ai Sindicatului Silvicultorilor Neamț au fost în grevă de avertisment astăzi, timp de 2 ore, în semn de protest față de proiectul ministrului Mediului de reorganizare a Regiei Romsilva. Direcția Silvică Neamț a încheiat anul trecut cu un profit de 52 de milioane de lei, situându-se pe locul 2 din țară.

Silvicultorii susțin că o reorganizare reală ar trebui să pună accent pe tehnologizarea exploatării și pe dotarea cu utilaje moderne, nicidecum pe comasarea direcțiilor silvice sau desființarea celor care nu sunt profitabile. Aplicarea acestui proiect, în forma actuală, ar pune în pericol atât pădurile cât și păstrăvăriile, cabanele și parcurile naturale administrate de Direcția Silvică Neamț, dar și depozitul de armăsari de la Dumbrava, Timișești.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up

Liderul de sindicat, ing. Mihai Andonescu: ”Nu știu dacă ministrul va avea o reacție oficială, deoarece dânsul are țelul pe care și l-a propus și indiferent de revendicările noastre, el își menține scopul și cred că va merge mai departe cu sloganul ”Ori eu, ori ei!”. Nu ne așteptăm la o modificare tranșantă a poziției domnului ministru!”.

Greva s-a desfășurat atât la sediul central, cât și la punctele de lucru și la cele 13 ocoale silvice din județ. Angajații au muncit fel ca în fiecare zi, dar au purtat banderole albe pe braț și au ieșit în fața sediilor cu foi de hârtie pe care erau imprimate diverse mesaje: ”Nu distrugeți Romsilva!”, ”Nu distrugeți pădurile statului!”, ”Nu desființați locurile de muncă” sau ”Stop grupurilor de interese!”.

Dacă ministrul Mircea Fechet nu renunță la proiect, silvicultorii vor trece la o altă formă de protest: greva generală.

Comunicatul Federației Silva

Ministrul mediului, apelor și pădurilor a pus în consultare publică proiectul de reorganizare a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva. Dacă acest proiect va fi adoptat, sectorul silvic românesc se va prăbuși, iar pădurile României vor ajunge, cel mai probabil, pe mâini străine!

Deși se laudă că s-a consultat cu specialiști din Romsilva – pe care însă nu îi numește, proiectul pus în consultare publică este un demers sortit eșecului. Documentul pe care îl propune acest domn politician fără nicio legătură cu silvicultura nu are la bază niciun studiu care să îl justifice. Astfel, nu există studiu de impact, nu există studiu al profitabilității sau costurilor, nu există nicio referire clară la viitorul angajaților regiei.

Dispariția a peste 50 % din actualele direcții silvice, cu referire la structurile de administrare județene validate în timp și nu la numărul șefilor, va influența negativ calitatea administrării pădurilor statului, iar efectele vor fi semnificative asupra gestionării pădurilor, inclusiv în ce privește intensificarea tăierilor ilegale, din cauza scăderii capacității de control.

Un alt ”experiment” este desființarea celor 22 de parcuri naturale și naționale și comasarea într-o singură structură de administrare.

Mai mult, măsurile propuse sunt de centralizare a activității regiei. În felul acesta, o mână de oameni pot decide cu ușurință vânzarea sau preluarea unor active – un model pe care l-am mai văzut în România. S-au numit „privatizări de succes”!…

Reorganizarea propusă de ministrul mediului, apelor și pădurilor, expune în primul rând activitățile economice auxiliare – fonduri de vânătoare, păstrăvării, Hotelul Silva de 4 stele din București, cabanele etc. Dar poate urma oricând „externalizarea” exploatării lemnului, un domeniu extrem de interesant pentru contractorii privați.

Nu în cele din urmă, proiectul acestui ministru care ne calomniază și ne insultă neîncetat nu stabilește ce se va întâmpla cu cei peste 14.000 de angajați ai Romsilva! Preluarea angajaților dintr-o structură în alta se face prin Hotărâre de Guvern, nu prin regulamente și anexe, sau prin documente interne ale regiei. Ce se va întâmpla concret cu noi? Cum să credem cuvintele unui ministru care face parte dintr-un guvern care ne-a tăiat cu cinism 25% din venituri, deși promisese că nu va tăia niciun salariu al vreunui angajat din România?

Știind toate acestea, ministrul vrea să treacă proiectul pe repede-înainte, acordând timp minim pentru consultare. Cucerit de dorința de a-și face imagine și uitând că cea mai importantă problemă pe care ar trebui să o rezolve este depolitizarea Romsilva, ministrul „strecoară” proiectul pe sub zgomotul campaniei electorale. Ceea ce face nu poate trece neobservat, cu pădurile României nu are nimeni dreptul să se joace, sunt resurse care țin de siguranța României!

Din toate aceste motive, pe 𝟑𝟎 𝐚𝐩𝐫𝐢𝐥𝐢𝐞, 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐨𝐫𝐞𝐥𝐞 𝟏𝟎.𝟎𝟎-𝟏𝟐.𝟎𝟎, 𝐝𝐞𝐜𝐥𝐚𝐧𝐬̦𝐚̆𝐦 𝐆𝐑𝐄𝐕𝐀 𝐃𝐄 𝐀𝐕𝐄𝐑𝐓𝐈𝐒𝐌𝐄𝐍𝐓!

Silviu GEANĂ,

Lider Federația SILVA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.