1500 de persoane, cu pensia sub 2000 de lei – beneficiarele programului ”Sărbători pentru seniori”

0

În preajma Sărbătorii Învierii Domnului, Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț vine în sprijinul celor mai vulnerabili membri ai comunității, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare și de igienă pentru 1.500 de copii și 1.500 de seniori. Acestea vor fi acordate în cadrul programelor „Sărbători pentru Seniori” și „Colorăm zâmbete de sărbători”, aprobate de Consiliul Local.

Programul „Sărbători pentru Seniori” se adresează pensionarilor cu domiciliul în municipiul Piatra-Neamț care: au vârsta minimă de 63 de ani (femei) sau 65 de ani (bărbați); au pensia mai mică sau egală cu 2.000 lei/ lună.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up

Pentru a beneficia de acest sprijin, seniorii trebuie să depună o cerere și o declarație pe proprie răspundere la Registratura Direcției de Asistență Socială din strada Ștefan cel Mare, nr. 5, de luni până joi, între orele 08:00-16:30 și vineri, între orele 08:00-14:00, însoțite de cuponul de pensie și actul de identitate.

Distribuirea pachetelor se va face începând de luni, 14 aprilie 2025, de la ora 8:30.  Persoanele care nu au depus cerere în prealabil, se pot prezenta la locul de distribuire (care urmează să fie stabilit) cu documentele care dovedesc îndeplinirea condițiilor sus menționate.

Programul „Colorăm zâmbete de sărbători” este destinat copiilor aflați în situații de risc, înregistrați în evidențele Serviciului Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului. Pachetele se vor distribui de luni, 14 aprilie 2025, direct de la sediul Direcției, prin contactarea reprezentanților legali ai copiilor.

Pachetele cu alimente și produse de igienă vor fi acordate de două ori pe an, în preajma Sărbătorilor de Paște și Sărbătorilor de Crăciun, iar stabilirea valorii și a numărul acestora se va face prin Hotărâre de Consiliu Local.

Pentru informații suplimentare, ne puteți contacta la numărul de telefon 0233 622 968.

DAS Piatra-Neamț

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.