Un autocar cu 63 de pasageri a luat foc în mers, lângă o stație de carburant

Astăzi, 8 ianuarie, la ora 14:54, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Gherăești pentru stingerea unui incendiu produs la un autocar aflat în mers pe E 85 – DN 2, în satul Tețcani. Până la sosirea forțelor de intervenție conducătorul auto și cei 63 de pasageri s-au autoevacuat.

La locul solicitării s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și SVSU Gherăești.

La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la un autocar aflat în apropierea unei stații GPL.

Concomitent cu misiunea pentru localizarea incendiului și protejarea stației GPL pentru evitarea pericolului de explozie, au fost constituite echipe pentru evacuarea cetățenilor din proximitatea stației de carburanți. Astfel au fost evacuate 12 persoane din 9 gospodării.

Forțele de intervenție au acționat pentru stingerea incendiului. Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire. Din fericire, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.

Ulterior, pompierii au stabilit că incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit. Important este că șoferul și pasagerii – elevi navetiști, au reușit să iasă nevătămați din autocar.

Exit mobile version