De 4 ani, în satul Hoisești, din comuna Mărgineni, pe un platou biciuit necontenit de vânt, o echipă condusă de profesorul Neculai Bolohan cercetează o comoară: o așezare, cu 19 locuințe, o cale de acces și un spațiu comun (piațeta), care datează de 6000 de ani. Terenul e în proprietatea unei familii din Itrinești, a fost arendat și cultivat an de an, cu excepția suprafeței protejate de arheologi, iar eforturile de a descoperi istoria locului sunt uriașe. Și timpul pare să nu mai aibă răbdare…
”Se va dărâma, se vede cum sunt făcute găuri de rozătoare și se mai duce o bucată din așezare, pe lângă faptul că suntem pe o pungă de gaz metan elastică, mai este și apă sărată, ca în orice zonă cu slatină, și asta antrenează alunecări. Desigur, și apa pluvială antrenează pământul, din păcate se distruge situl”, le-a spus profesorul Bolohan oamenilor – peste 60 la număr – care au venit la Ziua porților deschise.
* O plimbare cu bicicleta și o dronă pierdută în porumb
Povestea descoperirii a început în 2015, într-una dintre plimbările cu bicicleta: ”Mergeam pe drumul de la Hoisești la Negritești, am urcat pe platou și erau numai statuete și obiecte din silex, grupate pe 9 nuclee. Era arătură proaspătă. A fost momentul în care am zis că va trebui să fac ceva! Am început prin a cumpăra câteva pălării, pentru studenții mei de la prima universitate înființată în România. A venit un prieten de-al meu de la Zalău, cu o dronă. Am pierdut-o în lanul de porumb, am recuperat numai cardul și am fost fericiți. În continuare am făcut o scanare geomagnetică, ceea ce înseamnă că în locurile din pământ în care avem lut ars, magnetismul remanent ne dă răspuns, dacă-i trimitem impuls. Ce-a rezultat? Sus este platoul, după care avem un șanț, nu de apărare, doar de delimitare a unei proprietăți. Interesant este că avem posibilitatea să vedem, pentru prima dată, o tramă stradală, de aici putem vorbi cu claritate despre asemenea concept. Și mai avem 3 rânduri de structuri de locuire, în total sunt 19 locuințe, deci asta este avere”.
O primă locuință din această avere a fost studiată în 2022, când profesorului dr. Bolohan i s-au alăturau studenți, masteranzi, doctoranzi și voluntari – un articol despre campania de acum 2 ani poate fi citit aici.
Voluntariatul este, de altfel, ”stâlpul” cercetării arheologice. Dacă n-ar avea atâția prieteni care să-i sprijine, cercetătorii n-ar reuși să muncească, în fiecare vară, câte o lună jumătate pe șantier.
”Am avut și finanțare. Acum 2 ani, de exemplu – 9 lei pe zi pentru un student. Anul ăsta, de bine de rău, am avut 19 lei și 29 de bani. Dar eu locuiesc în Piatra-Neamț și am foarte mulți prieteni și cunoștințe care mă ajută. Unul cu o mașină, altul cu un tractor, cu mâncare – cartofi, făină… Pentru șandramaua asta, cum îi zic eu, lemnul mi-a fost dat de către un domn de la o făbricuță de la Văratec. Voia să-l arunce. Neavând în ce adăposti obiectele noastre, normal că m-am dus cu o mașină, am luat lemnul și, de 2 ani de zile, facem frumosul adăpost. Avem probleme și cu apa, am căpătat un rezervor de la un amic din Piatra-Neamț. Am avut alt rezervor anul trecut și am pus apă dintr-un izvor de aici, s-a făcut verde, o poți folosi doar ca să te speli cumva. Și acum a trebuit să vorbesc cu cineva, și primăria ne-a adus apă mai ușor, pentru că a venit cu o mașină de pompieri, dar apa e din același loc. Suntem aici de o lună și jumătate, eu cu 3 băieți. În timpul ăsta, a venit o femeie cu 7 ouă, niște prune, două beri și apă. A fost singurul om din sat care ne-a vizitat”.
Situl de La Curmătură a fost înscris în Repertoriul Arheologic Național, dar acest lucru nu-i oferă niciun fel de protecție. Pe timpul săpăturilor, arheologii stau, în corturi, și păzesc locul. În fiecare an, la finalul campaniei, acoperă totul cu pământ, iar anul următor sapă din nou.
”Se trece cam de 5-6 ori cu utilajele și pământul devine beton, a trebuit să-l spargem cu târnăcopul. Anul acesta, ne-a luat 8 zile să curățăm toată suprafața. La încheierea campaniei, am cumpărat plastic de la Dedeman să pun peste tot și deasupra pământul. Îi voi propune primarului ales să facem un acoperiș la nivelul solului, pe niște popi, podit și acoperit cu carton”.
După ce-au văzut condițiile vitrege în care se desfășoară munca arheologilor, vizitatorii au aflat detalii despre descoperirile în sine. Profesorul Bolohan le-a arătat locurile în care erau stâlpii de susținere ai unei locuințe, intrarea, spațiul – de exact un metru – dintre case.
”În locuință era o încăpere centrală și una mai mică, însă ceea ce unea toată casa era o instalație de ardere, o masă de lut care a fost bătută foarte bine, fețuită, iar sub această masă de lut au fost sparte 3 vase diferite. Acoperișul era făcut din ce se găsește pe valea părăului Verdele: trestie. O scânteie și se ducea totul la dezastru. Interesant este că pentru a încălzi toată locuința au folosit o vatră portabilă, care putea fi dusă dintr-o cameră în alta.
Am găsit un motiv în triunghi – marca pentru perioada mijlocie a epocii bronzului pe Valea Bistriței. Originea se află după Dealul Făget alături de Podoleni, iar după Dealul Făget începe deja comuna Costișa. Acolo este un sit care se numește Cetățuie. De acolo a pornit această cultură. Iar activitatea mea predilectă este legată de fapt de un deal, cu formă piramidală, împădurit, acolo este un sit de 4000 de ani, contemporan cu cel de aici. Cei de acolo i-au imitat pe cei de aici. Suntem în aceeași zonă cu civilizațiile din Mediterană, însă în această formă de identitate specifică lumii din bazinul Cracău-Bistrița.
Sub nivelul de călcare de la ultima locuință, un nivel de depunere, din pământ de culoare cafenie cu foarte mulți pigmenți, mai avem încă un nivel de locuire care este demonstrat de chirpici, dar și de 3 vase întregi. Și n-ajunge, pentru că mai este încă un nivel de locuire, mai avem încă de lucru, eu ies la pensie în 2 ani.
Pe baza analizei căii cel mai ușor de circulat, la care se adaugă modelul digital al terenului, înțelegem cam pe unde se deplasau oamenii. A nul acesta am găsit un vas suport, cu deschidere trompetiformă, corpul alungit și baza trompetiformă, din care avem câteva resturi ceramice. Prototipul este din nord-vestul Transilvaniei. Singur n-a ajuns aici. Peste Carpați s-a circulat de foarte mult timp, avem încă o probă. De altfel la cercetările pe care le fac la Siliștea, avem niște obiecte de podoabă pe care le purtau frumoasele vremii din 1900 înaintea erei noastre: niște inele de buclă, foarte frumoase, dar nu sunt locale. Cupru nu există în Moldova, sunt din Slovacia, am făcut analize chimice și în felul acesta am ajuns la originea sursă a obiectelor”.
După 4 campanii de cercetare, situl de La Curmătură este, în continuare un loc care păstrează multă istorie. O parte din ea – e adevărat – a fost arată, discuită și sfârtecată, vreme de mii de ani. O altă parte, încă așteaptă să fie descoperită. O parte atât de bogată în artefacte încât, pe platoul de la Hoisești, uneori și bursucii – mari amatori de porumb și constructori de galerii ample – devin ”arheologi”.
Cristina Mircea
Arheologia permite o altă viziune asupra istoriei. Multe lucruri, care par greu de spus, devin elocvente în fața probelor. Un exemplu grăitor,, pe care l-am predat la clasă, au fost acele descoperiri de la Pompei și Herculaneum, două orașe din Roma Antică. Orașele au fost acoperite de lava vulcanului Vezuviu. Dar în secolul al XIX-lea, aceste două orașe au ieșit la iveală. Și oamenii secolului al XIX-lea au rămas consternați. Străbunii lor, acel popor de romani, erau mult mai evoluați față de societatea modernă și contemporană.