Site icon

ISU Neamț, pe podium la Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat

În perioada 22 – 24.05.2024,  în municipiul Bacău, a avut loc Competiția Națională de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat, faza zonală, organizată de ISU Bacău. Această competiție are ca scop pregătirea salvatorilor precum și creșterea gradului de siguranță a comunității.

Echipele reprezentative ale inspectoratelor județene pentru situaţii de urgenţă Bacău, Botoșani,  Iași, Neamț, Suceava și Vaslui au participat la etapa zonală (2) a competiției ce s-a desfășurat timp de două zile în parcarea Centrului Comercial Selgros.

În această competiție au fost testate deprinderile practice prin abordarea unor scenarii de accidente.

Probele de concurs au fost:

Prima probă, „Descarcerarea din vehicule” are ca obiective:

La această probă participă 6 salvatori: comandantul echipajului,  2 servanţi, 2 paramedici și o rezervă (paramedic).

Proba „Acordarea primului ajutor calificat” are ca obiective:

În urma desfăşurării celor două probe, clasamentul a fost următorul:

Proba de descarcerare din vehicule:

🏆 Cel mai bun comandant de echipaj – Plt. Ungureanu Gabriel de la ISU Bacău;

🏆 Cea mai bună echipă de servanţi – ISU Bacău;

🏆 Cea mai bună echipă de paramedici – ISU Iași.

Proba Acordarea Primului Ajutor Calificat:

🏆Cupa Fair-play – ISU Botoșani

Activitatea desfășurată în cele două zile a reprezentat a doua fază a competiţiei, urmând ca echipele clasate pe primul loc să participe la etapa națională alături de echipele câștigătoare din celelalte 6 zone.

ISU Neamț a fost reprezentată astfel:

🚒  echipa de descarcerare:

🚑 echipa de acordare prim ajutor:

Lotul reprezentativ al ISU Neamț a fost coordonat de lt.-col. Luca Constantin, comandantul Detașamentului de pompieri Roman, iar de pregătirea echipajului de prim ajutor s-a ocupat asistentul medical plt. adj. Dănilă Maria. Felicitări tuturor participanților! Mulțumim colegilor pentru profesionalism și dăruire!

ISU Neamț

 

 

Exit mobile version