Site icon

Inaugurarea Brio Resort – centrul rezidențial care le oferă seniorilor o viață activă și fericită

”E o zi de bucurie, este ziua Bunei Vestiri, de aceea să trăim și noi cu bucurie acest moment și eveniment și să-l rugăm pe Domnul ca să binecuvânteze pe toți cei care vor fi aici”. Cu binecuvântarea rostită de Episcopul Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Veniamin Goreanu, și cu sfințirea tuturor încăperilor (destinate beneficiarilor sau personalului), ieri 25 martie, a avut loc inaugurarea oficială a elegantului Centru rezidențial pentru seniori Brio Resort, din Viișoara, comuna Alexandru Cel Bun.

A fost, fără îndoială, un eveniment al bucuriei și emoției – încununarea unui drum lung de 2 ani, timp în care 4 investitori și echipa de reali profesioniști din jurul lor, au reușit să transforme un hotel banal într-un centru excepțional, absolut impresionant.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet

”Mă bucur foarte mult că dumneavoastră ați găsit o soluție bună pentru zilele noastre, o soluție necesară, însă trebuie să ne gândim în perspectivă să revenim cumva la lucrurile bune care să țină unită familia pentru că am văzut situații, am întâlnit situații în care unii îi duc într-un centru rezidențial și nu-i mai cercetează pe cei dragi ai lor. Și nu suferă că nu au acolo tot ce le trebuie, ci suferă că nu-i au pe cei dragi, nu știu de ei, nu comunică, și aceasta le provoacă o durere în sufletul lor, o durere pe care o exprimă ocazional și cu care, uneori, trec din această viață. Sunt convins că aici știind condițiile pe care le-ați creat dumneavoastră se va crea o comunitate, o familie mare, care va fi formată din persoane care poate nu-i mai au pe cei dragi aproape pentru că au plecat în străinătate, însă va fi o comunitate plină de iubire pentru că la baza acestei comunități stau principiile evanghelice: de a-l ajuta pe aproapele tău, de a-l purta în rugăciunile tale și de a fi solidari în suferință. Mă bucur că aveți și o capelă aici, un paraclis, în care ei se vor putea ruga și sunt convins că părintele protopop și cu părinții de aici și cu Înalt Prea Sfințitul rânduiesc aici un preot care să-i spovedească, să-i ajute, iar pe dumneavoastră vă felicit că ați gândit o astfel de instituție necesară în vremurile noastre, pentru ca să nu-i vedem abandonați pe bătrânii noștri”, a rostit Preasfințitul Veniamin Goreanu.

Inaugurarea oficială va fi urmată de deschiderea propriu-zisă a centrului, care va avea loc când se vor aduna cam 20 de beneficiari, probabil repede, pentru că au început deja să apară solicitări. Prețul va fi de 6000 de lei pe lună.

”Conform legii, beneficiarii nu trebuie să aibă dizabilități – nu suntem centru social – și obligatoriu trebuie să fie pensionari. S-a pus problema ce se întâmplă dacă vine cineva cu o stare bună de sănătate și în 2-3 ani se degradează. Desigur, poate rămâne aici pentru că sunt condiții avizate de ISU, avem 7 camere cu câte 2 locuri, care au ieșire direct afară și nu este nicio problemă pentru cei care nu se pot evacua singuri.

Prioritară este starea de sănătate a beneficiarilor noștri și în acest sens colaborăm cu o clinică medicală, care oferă servicii de la medicină generală, până la cardiologie, ortopedie și alte specialități. În centru avem asistenți medicali, infirmieri, asistenți sociali, toată organigrama este deja stabilită și este încadrată pe perioada de debut cu 4-5 asistente medicale și 28 de infirmieri. În funcție de gradul de ocupare, suplimentăm personalul”, ne-a declarat Paul Tablan – omul care, împreună cu Valeriu Timofti, Nicolae Lozovanu (ambii din Republica Moldova) și Iulian Pantază (și el fost ofițer de poliție), a pus bazele centrului.

Omul de afaceri Nicolae Lozovanu, originar din Chișinău și stabilit la Piatra-Neamț, a vorbit cu încredere despre planurile de viitor: ”Vrem să ne dezvoltăm, să facem un mini sătuc și să le oferim seniorilor altceva. De exemplu, o familie de profesori din Iași poate să dorească să stea într-o căsuță separată de resort și să beneficieze de toate serviciile pe care le oferim. Noi construim căsuța și o vindem la un preț rezonabil, iar ei vor fi proprietari. Am cumpărat teren în spate și vreau să construim în zona aceea un sătuc, încerc să evit cuvântul azil. Am observat că poți să faci mama designului și mama condițiilor, lumea tot zice că e azil. Dar eu spun că în 5 ani de zile, din punctul meu de vedere, se va schimba cumva mentalitatea și astfel de căsuțe vor fi foarte căutate. Mă bucur că avem deja cereri, chiar azi am primit mesaje de la o doamnă din București, și mă bucur că nu am scăpat din vedere detalii care contează și avem condiții de clinică. A durat 2 ani de zile, am investit peste un milion de euro, dar a ieșit așa cum mi-am dorit. Am vrut, în primul rând, să-mi placă mie. Iar apropo de detalii, ne-am gândit inclusiv să schimbăm tablourile din camere între ele, periodic, pentru ca beneficiarii să nu se plictisească de același peisaj și am avut în vedere toate aspectele, pentru ca ei să fie fericiți. Le-am amenajat un părculeț, unde să stea la aer, le vom permite să participe la bucătărie, ca să aibă activitate, avem apartamente în care pot locui cu copiii, dacă vin din străinătate și vor să stea câteva zile împreună cu părinții, sau pot merge ei la copii oricând doresc, totul este gândit să le fie bine”.

Designerul Olivian Bezem (fiul pictorului Dumitru Bezem, ale cărui tablouri colorează și înveselesc pereții) s-a ocupat cu absolut tot ce ține de imagine, începând cu identitatea vizuală: ”Ideea a fost să trecem de nivelul standard, asta am găsit eu că ar fi o nișă neexploatată, mai ales că investitorii au teren și se pot dezvolta. Ca inspirație tematică, n-am vrut să fie opulent, dar să marcheze zona premium, cred că e singurul din România la nivelul ăsta. Am vrut să facem ceva ce nu mai este. Sunt sigur că o să aibă succes!”.

”Închei cu un cuvânt al unui părinte, mare duhovnic, care va fi canonizat, părintele Sofian Boghiu. Îi spovedea pe foarte mulți, știa toate situațiile lor și avea un caiețel, la Mănăstirea Antim. Îi chema pe ucenicii lui mai tineri, le făcea pachete cu alimente, le punea câte un bănuț în pachetul respectiv și-i trimitea la anumite adrese. Când sunau acolo la adresă, ieșea un bătrân sau o bătrână. Toți erau amărâți, triști și ucenicii le spuneau ”Părintele ne-a trimis la dumneavoastră!”. Și ei, cu lacrimi în ochi, mulțumeau lui Dumnezeu și spuneau ”Părintele nostru nu ne-a uitat!”. Aș vrea ca și aici bătrânii să nu fie uitați niciodată și să se creeze acea atmosferă frumoasă de sărbătoare, care să le bucure bătrânețile, ca ei să-l slăvească pe Dumnezeu. Felicitări tuturor celor care sunteți aici și să dea Domnul ca lucrurile bune să se înmulțească! Să dea Domnul să se mai creeze și alte instituții ca aceasta!”, a spus la finalul cuvântării Părintele Veniamin Goreanu.

OFERTA BRIO RESORT

Îngrijirea medicală este la baza conceptului nostru, cu o echipă dedicată de profesioniști medicali prezenți permanent în centru, linie de gardă pentru monitorizare medicală neîntreruptă, și facilități pentru kinetoterapie, recuperare medicală, masaj, și tratamente medicale direct în centrul nostru.

Cazarea reflectă înalta noastră standardizare, oferind camere spațioase, personalizate pentru confortul și siguranța seniorilor, fiecare cu propriul balcon și dotări adaptate nevoilor lor.

În exterior, ne mândrim cu spații verzi extinse, alei pavate pentru plimbări, zone de relaxare și activități în aer liber, inclusiv un parc generos și facilități pentru grădinărit, toate într-un cadru natural care promovează sănătatea și bunăstarea.

Relaxarea și îngrijirea personală sunt la ordinea zilei. Salonul nostru de înfrumusețare oferă o gamă variată de servicii pentru a vă menține și îmbunătăți aspectul, în timp ce sala noastră de sport este echipată cu tot ce aveți nevoie pentru exerciții fizice și recuperare.

Alimentația sănătoasă și personalizată este asigurată de bucătari și nutriționiști de top, cu meniuri concepute să satisfacă gusturile individuale și nevoile nutriționale, susținând o dietă echilibrată și variată.

Centrul Brio Resort pune un accent deosebit pe interacțiunea și legăturile sociale, oferind un salon de socializare generos, dotat cu facilități moderne pentru divertisment, inclusiv TV, videoproiector și muzică. Biblioteca noastră bine aprovizionată invită la momente de liniște cu o carte bună, în timp ce activitățile de grup, precum jocurile de societate, încurajează camaraderia și distracția.

Contact

Exit mobile version